Sorin Grindeanu, noua propunere a PSD pentru functia de premier, a declarat, miercuri seara, intr-o emisiune televizata, ca asteapta ''cu interes'' decizia presedintelui Klaus Iohannis, adaugand ca este pregatit ''pentru orice scenariu", potrivit Agerpres.

''Sunt pregatit pentru orice scenariu, nu sunt de capul meu. Privesc cu foarte mare responsabilitate acest vot pe care mi l-au dat azi colegii mei. Si, mai mult decat atat, votul cetatenilor (...). Nu vreau sa fac aprecieri vizavi-a-vis de ce va face domnul presedinte (...) Sunt banatean, imi place sa merg incet. Haideti sa vedem ce se va intampla maine si cum vor arata lucrurile maine. (...) Cred ca e normal sa asteptam decizia presedintelui'', a spus Grindeanu.

In privinta noului cabinet, el a precizat ca urmeaza consultari in coalitia PSD-ALDE, pentru a se stabili un calendar.

''Calendarul este extrem de scurt (...). O sa ma consult cu coalitia, cu presedintii celor doua Camere si o sa stabilim acest calendar. Noi ne-am fi dorit, si aici nu vorbesc de mine, sa facem acest lucruri in urma cu o saptamana, cand a fost desemnata Sevil Shhaideh'', a mai spus el.

Intrebat daca are sa-i comunice ceva presedintelui Kalus Iohannis, Grindeanu a replicat: ''Responsabilitate si modestie. Asta vom incerca sa transmitem, daca dansul va face aceasta nominalizare''.