Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat marti ca liberalii trebuie sa se gandeasca in prezent la "cum se face opozitie", formula care "poate fi una de succes peste cativa ani".

Alina Gorghiu, parodie dupa un clip cu copilul singur acasaFoto: captura facebook

'In acest moment, trebuie sa ne structuram noi, PNL, ca singura opozitie la formula guvernamentala ampla, mare cat o gogoasa in momentul asta, si singurul mesaj pe care cu foarte multa prietenie il dau fata de colegii mei este acela ca este un moment dificil pentru PNL, nu vreau sa pacalim pe nimeni. E un moment delicat, dar este un moment in care, ca fost presedinte al partidului care a gresit, care a facut si lucruri bune, care a muncit, dar a fost de buna credinta inclusiv atunci cand a gresit, apelul meu e de unitate, de solidaritate acum si de a incerca sa generam o formula de opozitie, care, in opinia mea, poate fi una de succes peste cativa ani atunci cand ne va fi dat votul de incredere al populatiei din Romania', a afirmat marti Gorghiu la Senat, citata de Agerpres.

Potrivit acesteia, 'PNL, in istorie, a demonstrat, si in istoria recenta si in istoria mai indepartata, ca se descurca precum pestele in apa in opozitie'.

'Cred ca in momentul acesta trebuie sa ne gandim la cum se face opozitie, iar PNL, in istorie, a demonstrat, si in istoria recenta si in istoria mai indepartata, ca se descurca precum pestele in apa in opozitie si poate fi o perioada de reviriment foarte buna. PSD este acum pe un val de incredere. Electoratul din Romania a crezut in niste promisiuni care, in opinia mea, se vor demonstra destul de repede a fi unele fanteziste. Trebuie sa avem rabdare, insa si intelepciunea sa credem ca momentele dificile intotdeauna sunt urmate de momente fericite. Asta e viata in politica, asta e ciclul', a mai spus Gorghiu.