Valentin Mircea, seful Corpului de Control al premierului: Cred ca presedintele Iohannis nu are cum sa eludeze legea si sa nominalizeze pentru functia de prim ministru o persoana condamnata penal

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 12 decembrie 2016, 17:13 Actualitate | Politic

Valetin Mircea
Foto: Facebook.com
Valentin Mircea, seful Corpului de Control al premierului Dacian Ciolos, scrie, intr-o postare pe contul sau de Facebook, ca "Cred ca presedintele Iohannis nu are cum sa eludeze legea si sa nominalizeze pentru functia de prim ministru o persoana condamnata penal si cu inca un dosar in curs. Daca presedintele PSD va primi o condamnare si in acest al doilea dosar aceasta va fi obligatoriu cu executare, se va realiza o alta premiera nedorita: premier in functie, incatusat."

Valentin Mircea adauga ca "Presedintele trebuie sa isi faca treaba si sa inteleaga ca succesul PSD este conjunctural si efemer, ca multe succese politice. Viitorul este al celor cu principii si cu viziune pe termen lung."

Valentin Mircea este primul oficial care afirma, dupa alegerile de ieri, ca seful statului trebuie sa respecte legea si sa nu numeasca o persoana condamnata penal in functia de prim ministru.

Ideea a fost deja vehiculata de mai multi lideri de opinie in spatiul public.


Citeste mai multe despre   






















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

12542 vizualizari

  • -25 (35 voturi)    
    Declaratiile lui vaentin mircea. (Luni, 12 decembrie 2016, 17:34)

    Theros [utilizator]

    daca taceai filozof ramaneai. ce trist este ca prostia nu doare !! ce pregatire ai ca nici papionul nu stii sa-l pui bine!!!
    • +7 (21 voturi)    
      Domnul Valentin Mircea (Luni, 12 decembrie 2016, 19:31)

      valll [utilizator] i-a raspuns lui Theros

      Domnul Valentin Mircea este autorul unei idei care m-a impresionat, dintr-un articol tot din hotnews:
      "Functia mea de baza este cea de cetatean "
      Asemenea oameni sunt extrem de rari .
      Cat despre Dragnea, daca au castigat alegerile atat de clar, nu cred ca il va mai condamna cineva. Ehe! Sa vedeti ce DNA bland vom avea..
    • +7 (11 voturi)    
      Ce comentariu gretos (Luni, 12 decembrie 2016, 20:22)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Theros

      Nici o logica, cuvinte insirate fara nici o noima. Nici macar un neuron care sa argumenteze o idee. Trei fraze, trei insulte - mahala 100%. Tipul de discurs al lichelelor de la P$D.
    • +2 (4 voturi)    
      de-al condamnatului ? (Luni, 12 decembrie 2016, 21:19)

      TRABI [utilizator] i-a raspuns lui Theros

      Zât , miroase parchetu'......
    • +2 (2 voturi)    
      de ce (Marţi, 13 decembrie 2016, 9:13)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Theros

      te chinui sa pari destept?
      psd-ul tau drag, pe vremea lui ilici si bombonel la toate butoanele, a dat legea in baza careia dragnea nu are ce cauta in fotoliul de prim ministru.
      analfabet functional cu mult noroc ca nu si-a fracturat degetele cand a postat, asta esti.rezultatul invatamantului pastorit de cati abramburica, cel care a inceput deja sa-si arate eficienta.
  • -22 (30 voturi)    
    atitudine de om pe care l-a lovit trenul... (Luni, 12 decembrie 2016, 17:36)

    demaGOGU [utilizator]

    ...si nu realizeaza ca l-a lovit trenul.
    • +8 (10 voturi)    
      Ce conteaza legea pentru P$D ?????? (Luni, 12 decembrie 2016, 20:33)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Nu a contat niciodata. Iliescu a omorat oameni la revolutie, a omorat oameni la mineriada. A patit ceva ??? Nu, ce conteaza legea, daca esti criminal si ai puterea nu raspunzi in fata justitiei. Nastase a furat cu totul autostrada de la Nord la Sud si cea de la Est la Vest ? A patit ceva??? Mai nimic, cateva luni la mititica, si-a lasat barba, sa para mai intelectual si a mazgalit ceva maculatura. Dar a ramas cu miliardele sub saltea. Dragnea a furat jumate din Teleorman, si-a facut casa cat un cartier, cu teren de tenis, piscina si iesirea la doua strazi, consoarta lui se pare ca a furat 20 de milioane de E cand s-a improprietarit cu hotelul din centrul Alexandriei. A primit o condamnare cu suspendare pentru mortii pe care i-a scos la vot pentru suspendarea lui Basescu. P$D-istii sunt obisnuiti sa fure si sa nu pateasca nimic, daca au puterea. Tocmai incepea sa se insanatoseasca climatul, sa mai plateasca si ei pentru hotiile facute. Se pare ca mai pierdem 10 ani de dezvoltare daca furaciosii astia revin.
    • +3 (5 voturi)    
      Aiurea (Luni, 12 decembrie 2016, 21:48)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Atitudine de om pe care l-a lovit trenu', da de-aia tot nu se schimba dupa cum bate vantul.

      Exista o vorba pe care tot mai multi romani o uita: unde-i lege nu-i tocmeala. Noroc ca aparent un sas inca o tine minte.
  • +16 (24 voturi)    
    corect! (Luni, 12 decembrie 2016, 17:39)

    igorashu [utilizator]

    Unde-i lege, nu-i tocmeala.
  • +17 (25 voturi)    
    ceea ce nu spune nimeni (Luni, 12 decembrie 2016, 17:41)

    CRMS [utilizator]

    Esta faptul ca Dragnea nu numai ca este condamnat dar este deja trimis in judecata pentru instigare la abuz in serviciu.
  • -3 (17 voturi)    
    lege??? care lege? (Luni, 12 decembrie 2016, 17:42)

    MariusEnghes1 [anonim]

    Majoritatea in parlament psd deci se poate modifica instant 1 lege dupa bunul plac.
    • +6 (12 voturi)    
      prea tarziu (Luni, 12 decembrie 2016, 19:22)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui MariusEnghes1

      ar fi trebuit sa fi modificat deja legea. Dar au fost prea fuduli si prea prosti. Asa ca o sa o ia in bot musiu Dragnea.
      • -2 (4 voturi)    
        nu au indraznit (Luni, 12 decembrie 2016, 20:14)

        un.om [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        si nu vor indrazni sa modifice legea aia... postacii apocaliptici nu inteleg ca PSD-ul NU POATE face chiar tot ce vrea... trebuie aprobare de la licuriciul cel mare :)
      • 0 (2 voturi)    
        Nu-i musai tarziu (Luni, 12 decembrie 2016, 21:51)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Parlamentul se intruneste, Johannis propune un premier, parlamentul il refuza, si pana propune Johannis un al doilea parlamentul voteaza schimbarea legii.

        Doar ca o sa fie cam greu. Nici macar din PSD nu-l vor toti pe Dragnea premier, pentru simplul motiv ca ar acapara prea multa putere. Cu spre 35% opozitie in parlament e greu sa schimbe asa de la repezeala o lege. Mai ales ca parlamentarii cu state vechi in PSD o sa inceapa sa traga chiulu' a doua zi dupa investitura.
    • -1 (1 vot)    
      asigurare... (Luni, 12 decembrie 2016, 21:20)

      TRABI [utilizator] i-a raspuns lui MariusEnghes1

      garantat , mai mult de un an ..NU..
  • -7 (15 voturi)    
    ce uita domnia voastra (Luni, 12 decembrie 2016, 17:44)

    xanti [utilizator]

    E ca se va schimba justitia asa ca a doua condamnare cu executare cum spera toti e cam iesita din discutie.
    Al doilea lucru care se uita e ca mai important e sa il dai jos pe presedinte decat sa alegi guvernul asa ca o cerere repetata pentru Dragnea este bine venita.
    • +4 (4 voturi)    
      sa-l dai jos (Luni, 12 decembrie 2016, 20:16)

      cladob [utilizator] i-a raspuns lui xanti

      cu nici cu 3,5 mil votanti ? Si ce daca macar Iohannis nu accepta ministru penal. La urma pe listele electorale nu sta scris ca dragnea sa fie premier sau ministru undeva in guvern. Au in psd si nepenali.
  • +10 (18 voturi)    
    Confirmari . (Luni, 12 decembrie 2016, 18:08)

    Andrei_Fieraru [utilizator]

    Pai , tocmai asta este marea nebunie care bantuie in mintea lui Dragnea si a celor din dreapta lui . Omul stie ca nu poate ajunge prim-minstru si se da de ceasul mortii sa caute un amator la asa functie dar care sa aiba calitati de papagal , sa garanteze cumva ca nu-l barbiereste pe seful PSD , cu trecerea timpului . Chestia este ca , oricat de fraier ar putea fi amatorul ales , nu va rata aceasta ocazie . Ori justitia il indepateaza pe Dragnea , intrucat urmeaza dosarul penal doi , cu condamnare sigura , ori sistemul dambovitean rezolva cauza . Oricum , Dragnea a pariat pe un cal mort iar votantii vor ramane cu buzele umflate . Nu va mai fi nimeni din PSD , dispus sa schimbe legile DNA , pentru care s-au ingramadit la vot atat de multi amatori de reintoarcerea hotiilor la drumul mare , invatati ani la rand sa traiasca din spagi
    • 0 (2 voturi)    
      E complicat, da' ai tu dreptate, ... (Luni, 12 decembrie 2016, 21:52)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Andrei_Fieraru

      ... s-ar putea sa iasa cum zici.
  • -4 (10 voturi)    
    hehe (Luni, 12 decembrie 2016, 18:09)

    bogdan1477 [utilizator]

    stai linistit ca nu va mai fi condamnat. In citeva luni rezolva PSD-ul problema. Vor mai ramane la DNA dosare cu implicarea lui Soros in campanie si dosarul flota al lui Basescu. In rest, va urma o lunga perioada de liniste si progres (progres in averile alesilor)

    Deci nu e nici un pericol sa-l mai vezi pe Dragnea cu catuse in urmatorii 4 ani.
    • +9 (11 voturi)    
      esti cam prea pesimist (Luni, 12 decembrie 2016, 19:25)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      Pontalaul a fost la guvernare 3 ani plini + aproape un an inainte. Nu stiu cum s eface dar DNA-ul a mers mai departe. Ce va fi diferit acum fata de perioada USL-ului?
      • 0 (0 voturi)    
        mmm (Marţi, 13 decembrie 2016, 17:27)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        e diferita situatia din SUA, din UE, sunt diferite procentele PSD-ului, e diferit faptul ca urmatoarele alegeri sunt abia peste 3 ani, etc, etc.
  • +10 (12 voturi)    
    cum adica? (Luni, 12 decembrie 2016, 18:22)

    nahir [utilizator]

    pai voi credeti ca fierera l-a pupat in c*r pe dragnea, degeaba? acum, dupa numaratoarea voturilor?
    sau te pomenesti ca ea va fi propunerea psd pt. prim ministru? ca doar nu e nevoie decat de o teleprompterista care sa fie portavocea dragniana.
  • -11 (19 voturi)    
    Aveți absolută dreptate domnule Mircea (Luni, 12 decembrie 2016, 18:35)

    Shaolin [utilizator]

    Există însă o soluție. Eu propun următoarele

    1. Schimbăm legea aî Dragnea să poată fi premier
    2. Dacă Joha se opune numirii îl suspendăm în secunda A DOUA!
    3. Eliminăm instituția de poliție politică numită DNA și o înlocuim cu o instituție VERITABILĂ de luptă împotriva corupției în care procurorul șef e ales la 4 ani fie de popor fie de Parlament și nu de individul care se întâmplă să fie președinte.

    În caz contrar puterea poate fi acaparată nedemocratic de către anumite forțe politice relativ simplu: creezi o procuratură controlată politic și dai legi cum că cine e condamnat nu mai are voie aibă funcții. Și uite așa, încetul cu încetul poți elimina o parte considerabilă a unui grup politic pe motiv, că, vezi Doamne, sunt corupți.
    • +1 (3 voturi)    
      Turcia 2 (Luni, 12 decembrie 2016, 20:18)

      cladob [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      banuiesc ca Erdogan da consultatie
    • +1 (3 voturi)    
      Nu esti jurist destul de bun (Luni, 12 decembrie 2016, 20:37)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      pricepi ca iti scapa ceva?
      • +1 (3 voturi)    
        Nico problemă (Luni, 12 decembrie 2016, 23:34)

        Shaolin [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

        Corecțiile se mai fac și pe parcurs. Voință să fie.
        • -1 (1 vot)    
          ce corectie e aia (Marţi, 13 decembrie 2016, 9:58)

          cladob [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

          in care faci legi care sa-i sprijine pe penali
  • +11 (15 voturi)    
    Ziariști viteji ca șoricelul (Luni, 12 decembrie 2016, 18:47)

    Ursuletul de Plus [utilizator]

    Azi nici un ziarist de carton nu s-a găsit mai răsărit să-i întrebe pe pesediștii care se întreceau în campionatul "cum să-l pupăm mai abitir pe șeful în poponeț" și nu vedeau alt PM decât penalul, "OK, dar legea dată de domniile voastre?" Eram tare curios ce ar fi răspuns celălalt mare penal, Victoraș.
  • +14 (20 voturi)    
    Ideea?? (Luni, 12 decembrie 2016, 18:47)

    alegzandru [utilizator]

    Legea!! Respectarea legii nu e o idee, care poate fi combatute, e o obligativitate!

    Adica e discutabil daca presedintele Romaniei va respecta legea? Pai daca nu o va respecta, sa se duca de mana cu Dragnea la ocna!

    Doar in Ro putem macar sa ne imaginam ca presedintele ar incerca sau ar fi fortat sa incalce o lege. Incredibil!
    • +7 (11 voturi)    
      Iohannis nu va juca asa cum ii canta Dragnea (Luni, 12 decembrie 2016, 19:35)

      motanul_gri [utilizator] i-a raspuns lui alegzandru

      Este total exclus ca dl Iohannis sa il accepte propunerea unui condamnat penal ca prim-ministru atata vreme cat legea despre care vorbim exista si e in vigoare.

      Daca PSD tine atat de mult ca Dragnea sa fie premier, nu are decat sa forteze modificarea legii in Parlament... si sa isi asume costul politic de a ramane in constiinta romanilor ca partidul care schimba legile pentru ca penalii sa poata ajunge ministri.
      • -2 (4 voturi)    
        Dupa ultimele alegeri ... (Luni, 12 decembrie 2016, 21:54)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui motanul_gri

        ... nu m-as mira ca romanii sa nici macar nu clipeasca daca PSD reuseste sa forteze schimbarea legii.
        • -1 (1 vot)    
          exact (Marţi, 13 decembrie 2016, 8:10)

          Dan_Nemes [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

          Eu sunt anti PSD dar in momentul de fata ma doare un cur de soarta romaniei.

          Din punctul meu de vedere pot sa modifice legile exact cum vor ei.

          Eu nu voi mai iesi in strada. Pentru ce?
          Oricum vor face ce vor ei iar cand vine vorba de vot nu vine nimeni sa voteze. Nu are sens. Nu exista constiinta in tara asta.

          Sunt convins ca in momentul de fata sunt multi care gandesc la fel ca si mine. Am crezut ca anul trecut am reusit sa schimbam ceva. Nu-i nimic ca au schimbat ei la loc acum.

          Ne vedem din alta tara!
  • -9 (15 voturi)    
    Iarasi! (Luni, 12 decembrie 2016, 18:49)

    mcv [utilizator]

    Din nou lasul Iohannis ii pune pe altii sa-i faca treaba. N-are el curajul acum, cand se cunoaste castigatorul, sa ii spuna "pas" lui Dragnea. Ii pune pe altii la inaintare, caci sunt destui penibili in tarisoara.
    Dar macar daca acest individ se limita la condamnarea lui Dragnea, care este mai mult decat suficienta pentru a-i refuza nominalizarea, insa el a tinut sa pluseze cu dosarul penal, dosar care, legal, n-are nicio treaba cu nominalizarea si, nu era necesar a fi invocat, caci exista deja motivul legal care il impiedica pe Dragnea sa fie desemnat PM: condamnarea!
    • +1 (1 vot)    
      pai ce dragnea (Luni, 12 decembrie 2016, 20:20)

      cladob [utilizator] i-a raspuns lui mcv

      nu-i pune pe altii sa-l numeasca ? vezi firea, vezi "liderul" de Alba

      In plus a spus deja. Trebuie sa repete mereu ? E clar Iohannis nu accepta penali in guvern!
  • -1 (9 voturi)    
    pm (Luni, 12 decembrie 2016, 18:57)

    Walking_dead [utilizator]

    E na...n-are cum. Cum a reusit sa aiba si Iliescu 3 mandate de presedinte exact la fel va fi si Dragnea prim ministru. In Romania totul se poate, mai ales ca citiva judecatori de la CCR sau chiar Johannis vor fi amenintati cu suspendarea sau demiterea. Fiecare tine de scaunelul lui caldut si mai ales de pensia speciala.
    Dar hai sa mai asteptam citeva zile, sa vedem ce miscare fac comunistii.
  • +4 (10 voturi)    
    felicitari (Luni, 12 decembrie 2016, 19:07)

    ionpozitiv [utilizator]

    e bine ca v-ati asumat o parere, la vedere, transanta si incomoda in contextul electoral prezent
    imi pare rau pentru spoiala pe care o s-o primiti (de la A3, RTV, samd) dar va felicit
  • +6 (10 voturi)    
    In ape tulburi . (Luni, 12 decembrie 2016, 19:26)

    Andrei_Fieraru [utilizator]

    Dupa cum vedem , toti interesatii si sustinatorii PSD , vor ca seful sa ajunga prim-ministru si pentru asta , sunt in stare sa invoce orice . Ca se schimba legea , ca votul poporului trebuie respectat , ca sa se suspende presedintele si alte ca . Toti uita de lucrul cel mai important . Romania nu este in pozitia de a face ea cartile , fie pesediste , fie liberale , asa cum ar dori orice politician care se vrea sef pe capra trasurii conducatoare . Adica , o tara datoare , care exista pe credite , adica , depinde de ce spun sponsorii , ca sa zic asa . Nu misca nimic in front daca nu se vrea in SUA sau UE , locuri unde Dragnea nu prea are intrare . In concluzie , toti votantii PSD - sau mare parte din ei - care au sperat si spera ca prin venirea la putere a pesedistilor sa se schimbe legea DNA , adica sa se dea liber la hotii si spagi , o vor lua in freza , cum se spune . Putina rabdare , doar .
    • 0 (2 voturi)    
      de acord (Luni, 12 decembrie 2016, 20:31)

      un.om [utilizator] i-a raspuns lui Andrei_Fieraru

      cu tine... dar pune virgulele si punctele alea lipite de cuvantul precedent
  • +7 (13 voturi)    
    Latră cățeii PSD. (Luni, 12 decembrie 2016, 19:56)

    asavreau [utilizator]

    Dragnea știe că nu poate fi prim ministru și nu riscă.Chiar dacă l-ar forța pe Johannis s-ar crea o situație internațională urâtă care l-ar forța pe Dragnea să demisioneze și asta ar fi catastrofal pentru Dragnea și PSD.Cred că pesedeii care vin cu amenințări și alte șopârle pregătesc calea pentru un prim ministru acceptat de Johannis.După,vor spune că ei au insistat dar dacă nu se poate.Încă un lucru,Johannis nu poste fi suspendat acum.Nu are cine.Vechiul Parlament numai există,iar noul Parlament există după depunerea jurământului.Dragnea a spus că va respecta Constituția și știe de cea spus asta.Păcat că PSD cu un asemenea vot nu are susținători care să gândească.Discuția cu ei este inutilă.
    • +2 (2 voturi)    
      catastrofal pentru Dragnea și PSD (Luni, 12 decembrie 2016, 21:00)

      Irina25 [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      In ce fel ar fi "catastrofal"? :)
      • -1 (1 vot)    
        Pierde tot. (Marţi, 13 decembrie 2016, 8:29)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Irina25

        Sunt oameni în PSD care îl vor pe Dragnea la răcoare.Dragnea are mulți dușmani în interiorul PSD,nu înafară.Am mai spus,păcat că susținătorii lui Dragnea nu sunt oameni raționali și prin asta îi fac rău.
  • -4 (8 voturi)    
    Ultimii frustrati... (Luni, 12 decembrie 2016, 20:42)

    Flinder [utilizator]

    ...inca se mai amagesc singuri cu "filosofii juridice" ca Dragnea nu va fi premier., dar foarte curand vor trebui sa inghita FORTAT si galusca asta amara care le va fi indesata pe gat si sa inteleaga ce e FORTA POPORULUI !
  • -1 (7 voturi)    
    Slugoi in costum (Luni, 12 decembrie 2016, 21:04)

    Irina25 [utilizator]

    Si cu papion...
    • 0 (2 voturi)    
      De ce porți costum în dungi? (Marţi, 13 decembrie 2016, 11:15)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Irina25

      Așa-i moda la PSD.Spre ciuda ta,Dragnea nu vrea să fie premier.Nu vei înțelege niciodată de ce.
  • +2 (6 voturi)    
    Onoarea, Domnule Presedinte! (Luni, 12 decembrie 2016, 21:45)

    Ciobanul Bucur [utilizator]

    Ati promis de multe, multe ori ca nu veti numi un premier penal. Aveti obligatia sa nu va incalcati aceasta promisiune.
    Cu riscul de a fi suspendat, cu riscul de a fi confirmata suspendarea prin referendum, deoarece haita de la A3 are puterea de a convinge prin maniulare pe votanti ca trebuie sa fiti suspendat. Nu exista cale de intoarcere.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version