Deputatul de Iasi, Viorel Blajut a demisionat luni din Parlament, inainte de incheierea mandatului, pentru a nu beneficia de pensia speciala, aceasta fiind singura modalitate de a nu primi aceste drepturi speciale, transmite Mediafax.

"M-am tinut de cuvant si am demisionat. Nu vreau pensie speciala, consider aceasta facilitate financiara, una imorala, fata de cei care mi-au dat votul, fata de cei multi si necajiti, care abia au ce pune pe masa. Demisia era singura modalitate de a renunta la pensie. Practic, nefinalizarea mandatului, atrage dupa sine, intreruperea si neacordarea drepturilor banesti", a declarat luni, pentru Mediafax, Viorel Blajut.

Blajut nu va mai candida pentru un nou mandat la alegerile din 11 decembrie.

"Acum patru ani am intrat cu entuziasm in Parlament, crezand ca pot ajuta Iasul si iesenii, dar am ramas dezamagit. Legislativul actual nu permite unui parlamentar independent sa-si faca auzita vocea si sa lupte pentru comunitatea sa. Am decis sa nu mai candidez si sa nu fac vreun compromis lipsit de utilitate pentru Iasi. Nu vreau sa fiu doar un navetist pe ruta Iasi-Bucuresti - asta este statutul unui demnitar votat pe liste de partid - pentru un salariu de demnitar si eventual o pensie speciala", a precizat Viorel Blajut.