Comitetul Executiv National al PSD a validat listele de candidati la parlamentare. Lista la Bucuresti la Camera Deputatilor va fi deschisa de Gabriel Petrea, presedintele tineretului social-democrat, iar pe lista se regaseste si Diana Tusa, care a demisionat din PNL pe 18 august. Pe locuri eligibile se afla si Beatrice Tudor, consiliera lui Liviu Dragnea timp de multi ani, dar si Ciprian Necula, secretar de stat in Ministerul Fondurilor Europene condus de Cristian Ghinea. In sedinta de miercuri s-au operat si schimbari de ultima ora - Ion Calinoiu la Gorj si Ioan Cindrea la Sibiu nu au fost validati din cauza problemelor in justitie si vor fi inlocuiti. La Gorj, lista va deschisa chiar de primarul orasului Targu-Jiu, Florin Carciumaru, dupa ce Calinoiu a fost condamnat chiar astazi, in prima instanta, la patru luni de inchisoare cu suspendare. Pe de alta parte, desi nu respecta codul de integritate pentru candidati, Victor Ponta poate candida, Dragnea afirmand ca acesta a primit "o derogare".

HotNews.roFoto: Hotnews

Dragnea a declarat ca pe listele validate figureaza peste 67-68% oameni noi pentru parlament si ca s-au dorit "liste profesionalizate". El afirma ca exista multi tineri si multe femei pe lista, precum si reprezentanti ai societatii civile.

Liderul PSD a dat de inteles de asemenea ca primarii in functie care candideaza vor pleca din functia de edil si vor deveni parlamentari si nu vor fi doar "locomotive". Intrebat daca si Olguta Vasilescu va face la fel, dupa ce anuntase ca ramane la Craiova, Dragnea a raspuns: "mai vedem".

Cine candideaza la Bucuresti

Gabriel Petrea, presedintele Tineretului Social Democrat, in varsta de 31 de anim deschide lista la Camera Deputatilor, iar cea de la care declara ca a primit "sfaturi bune", Ecaterina Andronescu, pe cea de la Senat. Citeste mai multe aici:

Pe locurile doi si trei se afla deputati din actuala legislatura - Carmen Moldovan (in prezent deputat de Dambovita) si Georgian Pop.

Beatrice Tudor figureaza pe locul 8, considerat eligibil, la Camera Deputatilor, potrivit listei publicate de Adevarul.ro. Tudor a fost consliera lui Dragnea timp de multi ani si a preluat atributiile de purtator de cuvant atunci cand Gabriela Firea a fost aleasa primar general al Capitalei.

Pe lista se afla si deputata Gabriela Podasca, tot din organizatia de tineret, fosta contracandidata a lui Petrea la functia de lider al TSD, care insa nu a prins un loc eligibil. Podasca a fost vicepresedinte al Comisiei de Cod electoral in actuala legislatura.

Pe locuri eligibile se mai afla insa Oana Florea - director executiv FACIAS - Fundatia Pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor, Petre Florin Manole - membru in Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si consilier la Sectorul 5 sau Ciprian Necula, sociolog si secretar de stat in Ministerul Fondurilor Europene (pe locul 13 pe lista).

La Senat la Capitala urmeaza sa candideze Serban Nicolae si Mihnea Costoiu, ambii senatori in prezent, dar si Robert Cazanciuc, fostul ministru al Justitiei si Ionut Vulpescu, fost ministru al Culturii in guvernul Victor Ponta.

Probleme la Gorj si Sibiu

La Gorj, "domnul Calinoiu a avut o problema in timp real, pe locul unu a fost propus dl Florin Carciumaru" a anuntat Dragnea. Ion Calinoiu, fost presedinte al CJ Gorj, a primit chiar in timp ce se desfasura sedinta CEx o condamnare de patru luni de inchisoare cu suspendare pentru fals in declaratii, in prima instanta, potrivit Gazeta de Sud. El urma sa deschida lista de la Senat, dar in locul sau va candida primarul Targu-Jiului, Florin Carciumaru.

Si Carciumaru a fost in vizorul procurorilor. Agentia Nationala de Integritate a sesizat Directia Nationala Anticoruptie cu privire la posibila savarsire de catre Florin Carciumaru, primarul din Targu Jiu, a infractiunii asimilata infractiunilor de coruptie precum si a infractiunii de conflict de interese, scria GDS in februarie. Potrivit ANI, in calitate de ordonator de credite, Carciumaru a semnat mai multe documente in beneficiul SC PRES SANITAS SRL Targu Jiu, societate de la care fiica sa, Eugenia Florinela Calinoiu (fosta Carciumaru), a achizitionat, in anul 2010, prin mandatar Florin Carciumaru, un imobil la pretul de 70.200 de lei. Imobilul fusese achizitionat anterior, in anul 2007, de aceasta societate comerciala cu pretul de 270.000 de lei. Este vorba de o pensiune in Ranca, despre care primarul Florin Carciumaru a declarat ca ar fi fost achizitionata din banii primiti ca dar de nunta de catre fiica si ginerele sau.

Primarul din Targu Jiu este vizat deja pentru faptele analizate de ANI, intr-un dosar penal instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie. Procurorii anticoruptie au si realizat anul trecut descinderi acasa la primar si la biroul acestuia din Primaria Targu Jiu si au fost ridicate documente. Florin Carciumaru a respins acuzatiile care ii sunt aduse, mentionand ca nu a pretins vreodata foloase de la patronul firmei PRES SANITAS, Constantin Lungu. De altfel, administratorul firmei a si decedat anul trecut. Edilul a recunoscut ca l-a vizitat la spital pe Lungu, cand acesta era grav bolnav, potrivit GDS.ro.

Ioan Cindrea, fostul presedinte al Consiliului Judetean Sibiu, urma sa deschida lista de deputati la Sibiu, insa a nu primit validarea in CEx, el fiind condamnat definitiv la un an de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese in februarie anul acesta. Cindrea a anuntat ca in aceste conditii demisioneaza de la conducerea organizatiei.

Pe lista se regasesc si alti lideri din teritoriu, asa cum este cazul la Olt, unde lista la Senat este deschisa de fostul presedinte de CJ Paul Stanescu. La Camera Deputatilor, primul este deputatul Florin Iordache, presedintele Camerei Deputatilor, urmat de parlamentarii Dan Ciocan si Alexandru Stanescu, fratele lui Paul Stanescu.

Printre cei care se regasesc pe liste se numara si alti fosti ministri, precum Nicolae Banicioiu la Iasi si Eugen Teodorovici - la Tulcea. Dragnea a explicat cum au ajuns acestia in circumscriptiile respective.

"La Tulcea probabil s-a uitat ca acolo exista sume din bugetul european de peste 1 mld euro este important sa fie un parlamentar cu experienta care sa ii ajute. Banicioiu - domeniul sanatatii are prioritate zero, la Iasi (vom avea) unul din cele opt spitale regionale mari. Este cel mai indicat om" a spus Dragnea.

Intrebat de Viorel Stefan, deputat de Galati, cu care Dragnea a avut un conflict pe marginea amendamentului privind plafonul in cazul legii conversiei creditelor (Stefan este presedintele comisiei de buget - n.r.), Dragnea a precizat ca "s-a hotarat mentinerea pe lista dupa incidentul de la conversia creditelor."

Cazul "derogarii" lui Victor Ponta

Victor Ponta deschide lista de deputati la Gorj, desi incalca una dintre conditiile din codul de integritate al partidului - este trimis in judecata sub control judiciar. In urma cu ceva vreme, Dragnea a precizat ca situatia lui Ponta este una speciala si ca va exista un vot in CEx pentru candidatura sa. Intrebat marti daca a primit aceasta "derogare", Dragnea a raspuns: "Da, exista aceasta derogare".

Intrebat apoi cand a avut loc votul pentru aceasta derogare, Dragnea a evitat raspunsul: "Vorbiţi cu Cioloş să ne atace la Curtea Constituţională, că am înţeles că are deja o echipă care numai asta face - atac la Curte pentru orice. Ce i se pune masă, semnează atacul la Curte... Să o atace şi pe asta", a declarat Dragnea.