Deputatul Lucia Varga si-a dat demisia, luni, in sedinta Biroului Politic National, din functia de presedinte al Organizatiei de Femei a PNL, in conditiile in care nu se regasea pe un loc elibigil pe lista PNL pentru parlamentare, au declarat pentru News.ro surse liberale. Ulterior, Alina Gorghiu a declarat că "nu vor putea toţi parlamentarii aflaţi acum în funcţie să se regăsească pe listele eligibile, pentru că nu ar mai putea fi vorba de împrospătarea resursei" şi a menţionat că e nevoie de susţinerea filialei judeţene.

Lucia Varga (foto arhiva)Foto: Hotnews

Potrivit surselor citate, Lucia Varga ar fi dorit sa candideze pe lista PNL Bihor, dar nu a reusit sa convinga conducerea organizatiei judetene sa o puna pe un post eligibil.

"Mi-am dat demisia din funcţia de copreşedinte al femeilor liberale şi am cerut Biroului Politic Naţional al PNL să respecte regulile minime de democraţie, de meritocraţie şi de egalitate de şanse în PNL. Şi, cu precădere, inclusiv în PNL Bihor. Bătălia mea nu este pentru locul meu pe listă. Ci bătălia mea este pentru cei şase oameni care s-au înscris pentru alegeri şi cărora nu ni s-a acordat şansa de fi votaţi de Biroul Politic Judeţean. Sunt un om care cred în reforma partidului, dar că reforma partidului trebuie să se facă respectând regulile democratice. Reforma partidului înseamnă să menţii oamenii valoroşi şi să deschizi competiţia în primul rând către membrii de partid. Desigur, pot fi şi oameni din afara partidului, dar trebuie susţinuţi în primul rând membrii de partid. S-a supus la vot doar o listă de cinci şi celorlalţi şase nu li s-a dat dreptul să fie votaţi. Astăzi am cerut reluarea procedurii de vot la Bihor", a declarat, pentru AGERPRES, Lucia Varga.

Gorghiu a comentat demisia Luciei Varga de la şefia Organizaţiei de Femei a PNL, precizând că este o problemă care ţine de filiala Bihor şi adăugând că, în opinia sa, nu ar fi o problemă pentru că procedura nu este finalizată.

Alina Gorghiu a afirmat că, potrivit declaraţiilor secretarului general Ilie Bolojan, care este şi lider al organizaţiei Bihor, organizaţia se află în plin proces de selectare a candidaţilor, şi că sunt foarte multe persoane înscrise, fiecare având nevoie de susţinerea organizaţiei pentru a fi pe lista pentru alegerile parlamentare.

"Întotdeauna vor fi şi oameni supăraţi. Nu vor putea toţi parlamentarii aflaţi acum în funcţie să se regăsească pe listele eligibile, pentru că nu ar mai putea fi vorba de împrospătarea resursei de parlamentari, dacă vom defila cu aceeaşi parlamentari", a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că trebuie aşteptată analiza filialei, care va verifica ce suport au actualii parlamentari în rândul filialelor, iar decizia se va lua după această analiză.

Gorghiu a menţionat că nu este un proces finalizat, de aceea nu poate spune dacă Lucia Varga se va regăsi pe lista PNL Bihor.

Lucia Varga si-a anuntat in sedinta demisia din fruntea Organizatiei de Femei a PNL si a acuzat "dictatura lui Bolojan" la Bihor. Varga a fost aplaudata in sedinta de mai multi reprezentanti PNL prezenti la sedinta Biroului Politic National.

In 2012, Lucia Varga a fost nominalizata la conducerea Ministerului Padurilor si Apelor. Ea a fost sef al Garzii de Mediu Bihor, dar si secretar de stat in Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile.