Deputatul Vlad Cosma, cercetat in mai multe dosare de coruptie, se afla pe lista candidatilor PSD Prahova la alegerile parlamentare din luna decembrie, alaturi de acesta numarandu-se si actualul vicepresedinte al Senatului Augustin Mitu, fostul prefect de Prahova Rodica Paraschiv si mai multi consilieri locali si judeteni, scrie News.ro. Lista trebuie validata si de catre Comitetului Executiv al PSD Prahova.

Vlad CosmaFoto: Agerpres

Cosma a fost trimis în judecată în aprilie 2014 pentru trafic de influenţă în legătură cu acordarea de către CJ de contracte de modernizarea/întreţinere a unor drumuri. In dosar au mai fost deferiţi justiţiei tatăl său, Mircea Cosma, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, un director din CJ Prahova, dar şi omul de afaceri Răzvan Alexe.

De asemenea, Vlad Cosma este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta.

PSD Prahova a definitivat lista cu propunerile pentru alegerile parlamentare din decembrie, asa cum a fost intocmita de Biroul Permanent Judetean al filialei Prahova.

Conform listei publicate marti, printre candidatii PSD Prahova pentru un mandat de deputat sau senator se numara actualul deputat Vlad Cosma, fiul fostului presedinte al Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, ambii cercetati in mai multe dosarede coruptie.

De asemenea, PSD ii sustine pentru un nou mandat pe actualul vicepresedinte al Senatului Augustin Mitu precum si pe actualul senator Radu Oprea, trimis in judecata pentru evaziune fiscala si complicitate la spalare de bani, precum si pe deputatul Andrei Sava.

Printre candidatii PSD Prahova la alegerile parlamentare se numara de asemenea fostul prefect al judetului, Rodica Paraschiv, primarul orasului Busteni, Emanoil Savin, cel al comunei Cornu, Cornel Nanu, viceprimarul municipiului Ploiesti Cristian Ganea si mai multi consilieri locali si judeteni.

Lista a fost publicata in ordine alfabetica, reprezentanti PSD neprecizand cine se va afla pe locurile considerate eligibile.

Aceasta lista va fi inaintata pentru validare Comitetului Executiv al PSD Prahova.