Presedintele PNL, Alina Gorghiu, considera ca Ungaria ascunde in spatele referendumului de duminica refuzul de a sprijini statele UE in cazul refugiatilor. Liderul liberal subliniaza, pe pagina sa de Facebok, ca aceasta este o dovada de "lipsa de solidaritate, extremism si populism" din partea Budapestei.

Alina GorghiuFoto: Hotnews

Postarea integrala a Alinei Gorghiu pe Facebook:

Ungaria pare ca a decis. Iar ceea ce a facut azi, ascunderea in spatele unui referendum a acestui refuz de a sprijini statele membre cele mai vizate de valurile de refugiati, consideram ca e o dovada de lipsa de solidaritate, extremism si populism.

Problema refugiatilor este o problema importanta astazi in Europa. S-a dovedit a fi si o problema de securitate, odata ce chiar Germania a recunoscut ca printre migranti au venit si teroristi, participanti la atacurile de la Paris.

Valuri infinite de migranti nu pot fi absorbite vreodata de Europa. Nici o tara, nici o regiune nu poate primi un numar mare de imigranti.

Pe de alta parte aparam valorile europene si respectam angajamentele de sprijin pentru cei ce fug din zone de razboi. E un comportament profund uman si crestin cel de ajutorare a aproapelui aflat la nevoie si face parte din angajamentele noastre internationale. Suntem solidari cu celelalte state europene si am acceptat o cota de refugiati care sa fie primiti in Romania, daca-si doresc sa vina aici.

E adevarat ca, in acelasi timp, la nivel european, contribuim la intarirea frontierelor si la blocarea accesului noilor valuri necontrolate de imigranti, inclusiv prin sustinerea si functionarea acordului UE- Turcia.

Participam la intarirea activitatii Frontex si la proiectele europene de solutionare a problemei refugiatilor.

Totodata insistam ca si contributia noastra pentru apararea frontierelor Europei sa fie recunoscuta iar indeplinirea conditiilor tehnice de acces in spatiul Schengen, recunoscuta de catre Comisia Europeana, sa fie validata si politic prin primirea Romaniei in spatiul pe care-l apara spre avantajul fluidizarii si eficientizarii traficului de marfuri intre tara noastra si partenerii europeni.