UPDATE Alina Gorghiu, propusa ca presedinte unic al PNL/ Vasile Blaga: Suntem un singur partid, am decis ca PNL sa aiba un presedinte unic

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:16 Actualitate | Politic

Alina Gorghiu
Foto: Facebook - Alina Gorghiu
Fostii democrat-liberali au propus sambata ca PNL sa fie condus de un presedinte unic, respectiv Alina Gorghiu, din partea vechiului PDL fiind imputernicit sa semneze listele cu candidati pentru alegerile parlamentare eurodeputatul Daniel Buda, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres.

Liberalii urmeaza sa se reuneasca intr-o sedinta a conducerii incepand cu ora 18.00, unde se va discuta aceasta solutie.
UPDATE 19.00 Consiliul National de Coordonare al PNL va fi organizat sambata viitoare pentru validarea deciziei privind preluarea presedintiei unice de catre Alina Gorghiu si imputernicirea europarlamentarului Daniel Buda ca sa semneze listele pentru alegerile parlamentare, potrivit unor surse liberale citate de Agerpres.

Ultimul CNC al PNL a avut loc in 2015, cand au fost votate criteriile de integritate si Ilie Bolojan a fost desemnat secretar general al liberalilor.

La CNC participa organizatiile judetene, parlamentari, europarlamentari, alesi locali si delegati din toate filialele PNL.

UPDATE 19.08 Primarul Aradului, Gheorghe Falca, va fi seful campaniei PNL la alegerile parlamentare

UPDATE 19.14 Vasile Blaga: "Suntem un singur partid, am decis ca PNL sa aiba un presedinte unic - Alina Gorghiu"


Vasile Blaga a declarat sambata ca, dupa o dezbatere serioasa, fostii democrat-liberali au decis sa renunte la copresedintia partidului si PNL sa aiba un singur presedinte in persoana Alinei Gorghiu, decizia fiind luata cu un vot impotriva si patru abtineri.

"Dupa o dezbatere serioasa, cu un singur vot impotriva si 4 abtineri am hotarat sa renuntam la copresedintia partidului pentru ca suntem de fapt un singur partid si PNL sa aiba un singur presedinte in persoana Alinei Gorghiu", a declarat Vasile Blaga la finalul celor doua reuniuni ale democrat-liberalilor si liberalilor, potrivit Mediafax.

De asemenea, el a confirmat si faptul ca aripa PDL l-a imputernicit pe Daniel Buda sa semneze listele cu candidati pentru alegerile din decembrie.

"Sunt convins ca am ales solutia cea mai buna, (...) ca este calea cea mai corecta", a mai spus Vasile Blaga, precizand ca va sprijini in continuare PNL si pe Alina Gorghiu.

La randul ei, Gorghiu a spus ca decizia colegilor este o dovada de "maturitate" si ca nu are o misiune usoara, aratand ca acum va fi mai greu deoarece, pana in prezent, "povara" era impartita.


"Este un semn de maturitate al unei echipe care s-a format de doi ani incoace (...). Nu este o misiune usoara cea pe care eu si Vasile Blaga ne-am asumat-o acum doi ani de zile. Este mult mai greu acum pentru ca povara, pana astazi, am impartit-o cu Vasile Blaga si mi-a fost mult mai usor. Este momentul sa ne uitam la tot ce inseamna perspectiva pe care PNL o are si sunt momente in care din criza poti sa iesi intarit, mai unit, uitandu-te inainte cu speranta ca lucrurile vor merge mai bine", a declarat Gorghiu in conferinta de presa, potrivit Agerpres.

Ea a aratat ca prioritatile PNL sunt legate de programul de guvernare, aratand ca acest document va fi prezentat la sedinta Consiliului National de Coordonare al formatiunii politice, care va avea loc saptamana viitoare.

"Lista PNL va fi una de care sa nu ne jenam nici la Iasi, nici la Bucuresti, nici la Suceava, nici in Calarasi. Va fi o lista asa cum si-o doreste electoratul si cum mare parte a organizatiilor si-o doresc", a adaugat Gorghiu.

***

Potrivit unor surse citate de News.ro, fostul copresedinte Vasile Blaga le-a transmis liderilor din aripa PDL ca cea mai buna varianta, in acest moment, este ca Alina Gorghiu sa ramana lider unic al partidului pentru a arata unitate in pragul alegerilor.

Inainte sa intre la sedinta Biroului Politic National al partidului, Alina Gorghiu spusese ca, desi partidul se afla azi intr-o situatie "mai dificila", sfarsitul zilei va fi bun pentru partid.  

"Sustin solutia cea mai buna si sunt convinsa ca azi vom veni cu o solutie foarte buna. De 140 de ani tot iesim din situatii de criza si mergem inainte. Azi suntem intr-o situatie mai dificila, dar n-am niciun fel de ezitare in a spune ca sfarsitul zilei va fi bun pentru PNL", a declarat Gorghiu, intrebata pentru ce solutie opteaza - formula copresedintelui sau a presedintelui unic. 


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
5747 vizualizari
  • 0 (26 voturi)    
    apud Musatescu (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:21)

    gazuldebasist [utilizator]

    fata (cu partid) mare si copil mic...
    • +11 (15 voturi)    
      Fata asta vorbeste singura (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 21:01)

      Procuratorul [utilizator] i-a raspuns lui gazuldebasist

      Mai bine sa vedem a cui e de a ajuns unde e, ca la realizari e zero. Ea nu pricepe ca n-o voteaza si nici baga nimeni in seama?
      • -2 (6 voturi)    
        o baga in seama Lord of TR su Piratul (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:42)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Procuratorul

        pana in decembrie penele va fi Ingropat prin absorbtie de P$D sau pemepe, RIP PNL !
      • -1 (1 vot)    
        Politica de Stefan Furtuna (Duminică, 2 octombrie 2016, 15:50)

        Procuratorul [utilizator] i-a raspuns lui Procuratorul

        PNL tot timpul a jucat ca o c..va, intre alegeri a fost in opozitie, s-a declarat impotriva oricui era la guvernare, iar in scrutinuri pe ultima suta s-a aliat cu cel mai gras candidat, ca sa imparta niste regii autonome sau posturi de achizitii publice. Din asta traieste acest partid, furtisaguri.
    • +1 (3 voturi)    
      mediocritatea invinge (Duminică, 2 octombrie 2016, 13:39)

      LiviusAcris1 [anonim] i-a raspuns lui gazuldebasist

      Asta a ajuns PNL, sa fie condusa de o fotomodela. In gloriasa traditie Campeanu, Patriciu, Tariceanu.
      • 0 (4 voturi)    
        Fotomodela poate doar in Romania (Duminică, 2 octombrie 2016, 15:52)

        Procuratorul [utilizator] i-a raspuns lui LiviusAcris1

        Unde majoritatea femeilor sunt urate din cauza tiganizarii populatiei, putine nu sunt urate (dar asta nu inseamna ca sunt si frumoase) iar cele frumoase ingroasa randurile prostitutiei de lux.
  • -1 (23 voturi)    
    Pai (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:32)

    Lexis [utilizator]

    daca asa vrea EL, asa se propune si voteaza...ordinu-i ordin...
    • 0 (2 voturi)    
      el care (Duminică, 2 octombrie 2016, 14:21)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Lexis

      Sfntele moaste ale paraschivei, bonca sau care el Lexis draga.
      Eu cred ca asa vrem noi poporul, suntem multi si prosti .. dar noi credem ca suntem destepti si smecheri , "ne descurcam"
      • +1 (3 voturi)    
        Cum care EL? (Duminică, 2 octombrie 2016, 15:48)

        Lexis [utilizator] i-a raspuns lui GeorgeT

        e cel care a anulat acum doi ani, in PNL-ul vechi, intentiile corecte, democratice, ale mai multor membri de a candida la presedintia partidului, atunci a intervenit El si a fost aleasa in unanimitate de voturi, cu aplauze tovarasesti, EA.
        Acum s-a intamplat la fel.
        • +1 (3 voturi)    
          tu vorbesti de ciolanis? (Duminică, 2 octombrie 2016, 17:12)

          GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Lexis

          Tu nu cumva vorbesti de claunul ciolanis ?
  • +24 (44 voturi)    
    Ctastrofal! (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:35)

    Tzepe [utilizator]

    Gorghiu e solutia cea mai penibila din tot ce puteau sa aleaga.
    Isi bat singuri cuie-n talpa.
  • +14 (28 voturi)    
    Vis. (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:37)

    MirceaGeorgescu1 [anonim]

    Vis implinit! Calare pe toti barbatii!
    • +1 (7 voturi)    
      Ai vise! (Duminică, 2 octombrie 2016, 12:11)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui MirceaGeorgescu1

      Nu pentru visele tale erotice sunt femeile în politică.Alina Gorghiu,comparativ cu fufele de la PSD,are un comportament civilizat.Nu cred că este bine să cazi în brațele hoților de diplome și să le propăvăduiești prostiile.
  • +4 (18 voturi)    
    KWatul cu"descarcari" de buldog,sa fie primiti (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:39)

    Plagarus [utilizator]

    Noiembrie ultimul bal si pt.preafericita de moment !
  • +17 (29 voturi)    
    De ce numai a PNL? (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:43)

    Jean_Valjeanu [utilizator]

    Realizarile Alinutei din ultimele luni:
    - divizarea dreptei, fragmentarea centrului, pavarea drumului catre teleormanizarea Bucurestiului
    - sictirire gratuita Nicusor, eliminare fara motiv Paleologu, alienarea administratiei prezidentiale cum s-a vazut in ziua alegerilor locale
    - tacere completa in scandalurile majore cu bazele de date, Hexi, Berevoiesti, statisticile manarite selectiv de Corina Iliescu-Cretu, in care guvernul Ciolos a fost lasat sa se apere singur
    - atacuri prin consortul pesedist impotriva lucrurilor bune facute de BNR pentru a pazi tezaurul de "vantul de la est" despre care Gorghiu este convinsa fara vreo dovada in toata istoria lumii ca ar "ajuta la crestere", ca s-o citez mot-a-mot
    • +5 (13 voturi)    
      Sa nu uit (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:21)

      Jean_Valjeanu [utilizator] i-a raspuns lui Jean_Valjeanu

      A lins posterioarele coruptiei din UDMR si a filialei ALDE a PRU, fara sa se aleaga cu macar un "multumim, prostilor" la schimb.

      N-a inteles intentia serioasa UNPR de a se dezbara de nefastele reflexe iliciste cum ar fi doctoratele bombonite si i-a respins fara explicatii desi ar fi putut ajuta la eliminarea coruptiei din ambele partide.
  • +28 (36 voturi)    
    Bucuria PSD-lui. (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:43)

    nlln [utilizator]

    Din pacate nu este cea mai buna solutie.
    Nu are " greutate" din nici un punct de vedere.
    Nu are calitati de lider.
    Este undeva pe un nivel mediu.
    Nu iese in evidenta cu absolut nimic.
    Bineinteles nu este obligatoriu sa castige alegerile.
    • +16 (20 voturi)    
      care nivel mediu... (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 19:53)

      Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui nlln

      Alinuța nu a fost în stare să intre la faculate.
      Alinuța (vorbim de anii 90) a făcut o jalnică particulară de drept și coregrafie.
      Dacă nu o remarca Bogdan Olteanu (din motive care nu au nici o legătură cu cei doi neuroni stingheri pe care ii posedă) azi era jurist la RATB, care se duce în dosare de contravențional cu cei prinși fără bilet în tramvai...

      Cam ăsta e nivelul, dacă nu mp crezi intreaba-l pe conu Mishu Impăratu...
    • +1 (7 voturi)    
      ! (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 21:03)

      neo13 [utilizator] i-a raspuns lui nlln

      ...dar are sustinerea lui KJ
      • 0 (4 voturi)    
        O are (Duminică, 2 octombrie 2016, 12:51)

        Chaos & Collapse [utilizator] i-a raspuns lui neo13

        Ea insa nu stie ca e doar o tovarasa de drum pentru KW Iohannis si ca, asa cum e soarta tovarasilor de drum (aka idioti utili), ii va veni si ei vremea sa fie aruncata sub tren.

        Ce e mai nasol e ca acest KW Iohannis priveste (si trateaza) intreaga Romanie (statul romanilor) ca pe un debil tovaras de drum.

        Stam si asteptam sa vedem daca ne arunca si pe noi sub tren?
    • -7 (7 voturi)    
      nu se bucura PSD-ul (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:27)

      ColonelTurcescu [utilizator] i-a raspuns lui nlln

      nu are de ce. Votantul PDL e mereu votant PDL, indiferent ce face acest partid. Stramba putin din nas si spun "raul cel mai mic", apoi pune din nou stampila pe cea mai mare mafie a Romaniei, sub ce sigla o candida.
      • +4 (10 voturi)    
        colonele, mai atent ! (Duminică, 2 octombrie 2016, 11:57)

        korkodell [utilizator] i-a raspuns lui ColonelTurcescu

        ai gresit initialele, vroiai sa scrii psd, dupa cum lasi de inteles. :-)
        babele si mosii, fostii ceapisti, ruralul intreg voteaza numai cu ilici, "ca le'a dat pamant" , le da malai si faina si tzine su saracii !
        psd e ilici si ilici e psd, in intelesul lor.
        iar dragnea e alt nume al lui ilici.
        filozofia lor este: fura maica, fura toti, da astia ne mai da si noua.
        gandesc cu burta, gandesc la faina, ulei, malai, ajutoare sociale.
  • +4 (22 voturi)    
    Miscare de sahist cu bataie in viitor (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:46)

    cerceteaza [utilizator]

    Daca PNL ar fi pe cai mari, aripa PDL n-ar fi renuntat la co-presedintie, chiar si numai pentru aceste doua luni, sau mai ales pentru ele. Dar si-au dat seama ca prognozele electorale nu-i sunt favorabile PNL-ului si au decis ca intrarea in umbra este mult mai favorabila decat defilarea la lumina zilei cu tinichelele, pe care le au legate de coada.
    Daca PNL-ul va pierde alegerile, cum se intrevede, aceasta aripa va bate mai tare in PNL si va impune, fie un presedinte fost PDL-ist, pe motiv de incompetenta a vechilor PNL-isti, fie va impune scindarea actualului partid in vechiile albii politice - ceea ce, in realitate ar fi o mare binefacere pentru PNL si adevaratul liberalism din Romania.
    • +13 (15 voturi)    
      "...adevaratul liberalism din Romania." (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:34)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

      Ha-ha-ha... Tare ! Reprezentat , nu-i asa , de Alinutza, Petrache si Atanasiu !

      Adevaratul liberalism din Romania, s-a cam dus de prin 1946, de cand au furat comunistii alegerile, dupa care i-au varat o tara pe liberalii netatarascieni care nu apucasera sa plece din tara, in puscarie.

      Campeanu, Amedeo Lazarescu, Paleologu si care au mai fost, erau prea ingreunati din pacate de tarele capatate in primii ani de democratie populara, fie ca acesti ani i-au prins in afara granitelor tarii, fie ca i-au gasit in Romania, pe unii visand la unsi de-ai lui Dumnezeu care sa fie unsi de Parlamentul "Patrulaterului rosu", pe altii, nerezistand din prea multa dragoste pt familie la presiunile Securitatii bolsevice din "obsedantul deceniu" si devenind astfel persoane santajabile, ori in cel mai bun caz, denigrabile.

      @cerceteaza, liberalismul modern, pragmatic si patriotic s-a dus de mult, e mort si ingropat iar ceea ce se vede acum nici macar pastisa a vechiului liberalism nu se poate numi : e o jalnica gluma, caricatura . De fapt e o mare porcarie.

      Doar gandindu-te ca la un moment dat fotografia inramata a Alinei Gorghiu va sta pe acelasi perete cu fotografia lui Gheorghe Bratianu si iti raspunzi singur la problema "marii binefaceri pt PNL si pt adevaratul liberalism" pe care o "rezolva" renuntarea la conducerea bicefala a PNL !!
      • -1 (5 voturi)    
        Clarificare. (Duminică, 2 octombrie 2016, 17:27)

        cerceteaza [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

        O, Doamne!
        Cum poti compara liberalismul din timpul Bratienilor cu cel al lui Campeanu, Lazarescu si Quintus, acestia din urma fiind colaboratori ai securitatii, chiar si impotriva vointei lor? Alinutza, Petrache & Co. nu mai sunt liberali de cand "gurul" lor Crin Antonescu si-a vandut partidul catre PPE pentru un post de vicepresedinte pentru nevasta-sa.
        Ma refer la liberalismul adevarat, care s-ar renaste dupa o eventuala rupere si separare de aripa PDL-ista din PNL si revenirea la miscarea ALDE din Parlamentul European, caci un PNL, membru al PPE, este orice, numai liberal NU!
        Oricum, liberalismul lui Bratianu nu mai este compatibil cu vremea noastra . A ramane la acel nivel, ar insemna sa transformam liberalismul intr-o religie, o dogma, ori in politica trebuie sa evoluam! Principiile liberalismului, insa, nu s-au schimbat esential, ci doar mijloacele de actiune.
        • +2 (2 voturi)    
          A... da, acum intr-adevar a venit "clarificarea"! (Duminică, 2 octombrie 2016, 20:04)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

          ALDE reprezinta "adevaratul liberalism" !!!! :))))))))
          Ha-ha-ha, asta-i si mai tare ! Tariceanu, care se trage din familia Tatarascu-Negropontes, e farul liberal !!! Ma inec de-atata ras ! :))))

          Tatarascu care a fost primul care i-a vandut pe liberali, comunistilor dupa razboi, acceptand posturi in guvernul comunist. Da,da, Gh.Tatarascu care a participat la un USL avant la lettre ! :P

          Iar acum urmasul sau Calin Anton Popescu Tariceanu, sluga dovedita a lui Dragnea, omul care face toata treaba murdara pe care nici macar pesedeii nu vor sa o faca, insul asta e exponentul adevaratului liberalism "adus la zi" dupa spusele tale !!! :(

          Am priceput. Amice esti o mare mangafa ! ;))) Bine ca ai venit cu comentariul acesta pe deplin clarificator, pt ca altfel era cat pe-aci sa ma pacalesti. Te luasem in serios si discutam cu tine. :))))))

          PS. Brrrr ... :)))
    • +4 (6 voturi)    
      mergi chiar mai departe (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:35)

      korkodell [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

      zii ceva si despre refacerea usl. :-)
      • 0 (6 voturi)    
        cum zice vasalie, vamesu' (Duminică, 2 octombrie 2016, 10:28)

        korkodell [utilizator] i-a raspuns lui korkodell

        un singur partid. partidul unic, usl.
        asta a fost scopul alegerii lui herr primar.
        un usl spalat, pieptanat si sulemenit.
        cum visa si primul presh ales, ilici, cu fatza umana :-)
    • +8 (12 voturi)    
      Doamne... chiar credeti ce scrieti? (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 19:04)

      Observator roman [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

      ..."ceea ce, in realitate ar fi o mare binefacere pentru ... ADEVARATUL LIBERALISM din Romania"

      Chiar credeti ca in tara asta a contat VREODATA criteriul doctrinar?
      Cel mult am putea spune ca dupa '89 liberalii doreau sa fie recunoscuti ca singurii (??) cu apetenta pentru deschiderea spre vest, in timp ce partidul lui Ilici miza pe dorinta de... statu-quo a populatiei mai varstnice (dar nu numai). Practic "doctrinele" tuturor au avut drept cap compas buzunarul propriu.
      (Si daca ma contraziceti, va rog sa veniti cu exemple...)
      • 0 (0 voturi)    
        o exceptie care confirma regula (Duminică, 2 octombrie 2016, 11:41)

        korkodell [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

        pnt-cd pe timpul seniorului.
        acolo era doctrina, nu au fost probleme de orientare...materiala, dar, din pacate, au fost orgolii care s'au ciocnit.
        a seniorului, care trecuse prin puscariile comuniste, ramas la vechiul penetzism, cel de sorginte ardeleana, a lui maniu, si cel al lui ratiu, trait in anglia, cu vederi mai moderne, europene.

        a mai fost si lipsa de discipoli, de o generatie de tranzitie spre cea crescuta si educata in scoala omului nou.
        si ces mai importanta, dupa parerea mea, ce a dus la pierderea scenei politice, a fost lipsa de legatura cu ramasitile tzaranimii, scapata de robia la stat, si care astepta, poate, un tzaranism a la mihalache, o implicare care sa rezolve problemele aparute in mediul rural.
        ilici a fost mai iute, " a dat pamant".

        noii penetecedisti, dupa disparitia seniorului si a batranilor tzaranisti, s'au aliniat la "doctrina" despre care bine zici. au intrat in circul politic dumbovitzean.
    • +6 (14 voturi)    
      Oh, come on! (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 19:45)

      Ciprian1979c [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

      Oare?!.zi-mi si mie pe cine ar fi numit?..pe Falca?(finu' lui Base, n-avea nici o sansa!)..Pe Daniel Buda?(nu-l cunoaste nimeni)..pe Predoiu?(too late, too late) Pe Saftoiu?(n-au vrut-o nici unii, nici altii) De ce sa nu-ti doresti sa le fie bine? Buni...rai...sunt singura alternativa la PSD! Ce scindari visezi? ai vazut ce adus scindarea voturilor dreptei(pe Firea, nu?)...N. Dan....nu ia 5%, sa intre in parlament! Sper ca PNL sa nu fie cu mai mult de 5-6% in spatele PSD-ului; si poate cu UDMR si independentii reusesc sa treaca guvernul Ciolos 2!
    • -4 (4 voturi)    
      ai ratat un detaliu (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:28)

      ColonelTurcescu [utilizator] i-a raspuns lui cerceteaza

      PDL nu a renuntat la co-presedinte. In momentul de fata PNL este cel fara co-presedinte.
  • -3 (13 voturi)    
    nu e rau (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 17:52)

    Francisc 1 [utilizator]

    sa speram ca nu are si tanti asta vreun dosar ascuns , in rest e macar mai tanra ca leprele alea batrane ( va mai amintiti de videanu berceanu si gasca?)
    • 0 (6 voturi)    
      tana la corp, la minte e necoapta (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:45)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      dar..poate e vreun fetish care inlocuieste politica
      • +3 (3 voturi)    
        Buna asta cu "fetishul" ! :))) (Duminică, 2 octombrie 2016, 13:00)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Cat priveste insa "tanara la corp" unii sunt pregatiti sa te contrazica cu exemple ! :))))))
  • +1 (11 voturi)    
    e timpul doamnelor (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:06)

    korkodell [utilizator]

    cine zicea ca odata cu udrea sau bica femeile au decazut de la importanta ?!
    iaca trei doamne la mare putere: alinutza, firutza si kodrutza. ptiu, era sa zic crudutza.:-)
  • -5 (9 voturi)    
    Sfârșitul unei ere (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:31)

    Nyk1 [utilizator]

    Cred că doar dacă îl propuneau pe Băsescu președinte unic ar mai fi avut o șansă la alegeri - și nu le cele de acum pe care oricum le vor pierde cu brio atâta timp cât Cioloș îi refuză - ci la cele din 2020.

    Din păcate pentru ei, Băse e poziționat acum diametral opus, de partea forțelor care semnalează abuzuri ale justiției.
    • -1 (9 voturi)    
      visull sovieticilor s a implinit (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:48)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      fata asta era in tandretututi cu nepotul ghizelei vas...atunci si au insusit neo comunismul !...http://www.libertatea.ro/stiri/bogdan-olteanu-si-alina-gorghiu-s-au-despartit-393591
  • +5 (13 voturi)    
    Presedinte...unic-vorba viner,..... (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 18:34)

    gigiN [utilizator]

    ...urmeaza Congresul al XV-lea si Partidul Unic- !!!!Sper ca procentul la vot sa fie de...peste 100 % !!!
  • +3 (15 voturi)    
    Operatiune de 2 centi (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 19:01)

    MenInBlack [utilizator]

    Unde e ?
    PNL ?
    Asta ce mai e ?
    Involutie ?
    Prostitutie ?
    Liposuctie ?
  • +3 (9 voturi)    
    . (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 19:52)

    VasileLaurentiu [anonim]

    e clar, "marele" PNL va ajunge mic...daca iau 20% o sa fie clamat ca un mare succes...
  • +3 (9 voturi)    
    Falca sef de campanie?! (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:05)

    AG [utilizator]

    Si pe de alta parte incearca cu totii sa se prinda intr-un selfie cu Ciolos pentru cateva voturi in plus. Iarasi mi-e sila... :(
  • +6 (14 voturi)    
    Trei vești. Și toate proaste, Doamne... (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:06)

    marki [utilizator]

    1. Doamna Gorghiu ne-a demonstrat (cu asupra de măsură) că e un lider slab, fără autoritate în partid, fără competențe politice. De charismă nu mai vorbim...
    2. „In plus, democrat-liberalii au primit, in schimbul concesiei privind presedintia unica, optiunea de a nominaliza premierul, in cazul castigarii alegerilor parlamentare.”
    Cum s-ar zice... „Adio, Cioloș!” (E mai bun unul dintre ai noștri, băiat de gașcă...)
    3. FALCĂ, șeful campaniei? Un ins mai șters n-ați găsit? :)
    • +2 (2 voturi)    
      Le-au oferit (dreptul de a nominaliza PM), (Duminică, 2 octombrie 2016, 13:12)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui marki

      adica lucrulcare este aproape imposibil sa se intample. Iar daca totusi, prin cine stie ce aliniere de ultim moment a planetelor, se va intampla minunea aceasta, se va gasi un subterfugiu (oho, cate vor fi, la alegere) ca pedeleii sa nu primeasca ceea ce li s-a promis !

      PS. Te contrazic in ceea ce priveste necesitatea ca seful de campanie sa fie o persoana charismatica. Dar de fapt nu te contrazic eu, ci realitatea, faptele !

      Hrebenciuc si Blaga si Dragnea, au fost toti trei sefi de campanie iar partidele lor au castigat alegerile !

      Seful de campanie, nici nu trebuie vazut prea mult, doar nu pe el il voteaza lumea. El trebuie sa fie un foarte bun organizator. Atat !

      PS. Aaaa... daca mai arata si "comercial" si are lipici la public, cu atat mai bine !
  • -3 (11 voturi)    
    adio, PDL (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:12)

    revo [utilizator]

    Pohta ce-ati pohtit!
    Asta-i alta mare manereala a Ciolhannisului si PNL-istilor: disolutia totala a PDL.
    Iar chestia aia ca PDL-istii vor da premierul este o gogorita ca si aia cu Predoiu prim-ministru. Ce i-au mai tras presul de sub picioare lui Predoiu! Si cred ca si acum il duc cu zaharelul. Nu ca n-ar vrea si el sa fie dus cu zaharelul... e bun un loc securizat si imunizat in Parlamentul Penalilor.

    Cand dizolvam forma asta idioata de asa-zisa democratie? NU NE TREBUIE PARLAMENT DE HOTI SI CRIMINALI, BANDITI CARE NU STIU SI NU VOR DECAT SA NE JEFUIASCA SI SA NE DISTRUGA!!!!
  • +5 (9 voturi)    
    Cum s-ar zice (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:13)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Asa a venit ordinul... E singura care a dovedit ca poate distruge opozitia in mod eficient
  • +1 (7 voturi)    
    nu-i bine .... (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:26)

    TRABI [utilizator]

    Nu-i buna . Am cerut schimbarea clasei politice .
    Toti cei vehiculati prin televiziune si aceste partide care au demonstrat ca nu stiu decat sa duca tara in ultimul loc in Europa , nu mai au ce cauta in calea schimbarii .
    Mai devreme sau mai tarziu , vor ajunge toti la usa DNA
    De ce sa ne mai tina in loc alt amar de ani . A , cred ca se pot face din nou ghem penal si sa distruga justitia ...Acest lucru nu se va intampla .
  • +5 (13 voturi)    
    Din ciclul (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:52)

    EugenEugen1 [anonim]

    .. cum se distruge un partid, ep.14
  • +7 (15 voturi)    
    Partidul Stan si Bran (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 20:55)

    Trojan.H [utilizator]

    Pleaca Bran, ramine Stan.
  • +6 (12 voturi)    
    duduia.. (Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 21:53)

    pardalian [utilizator]

    in cauza.. a spus ceva inteligent vreodata? Poate mi-a scapat..
  • -1 (3 voturi)    
    Mutarea tactica "Blaga'. PNL muta si pierde! (Duminică, 2 octombrie 2016, 7:35)

    hotnewsfil [utilizator]

    Liberalii nu stiu sa conduca tara dar se pricep la smecherii politice : prin hotararea luata, nu l-au suparat pe Blaga, mentinandu-l 'seful de facto' al PDL (spre multumirea pedelistilor care nu admit suprematia nemeritata a PNL), dau satisfactie DNA (mimand confirmarea justetei actiunii DNA) si, totodata, "demonstrand" pesedistilor, si electoratului de toate culorile politice, ca ei - liberalii -, respecta strict, la toate nivelurile, codul lor de conduita morala.
  • -3 (7 voturi)    
    Constat cu srprinere. (Duminică, 2 octombrie 2016, 8:25)

    drona [utilizator]

    Pe aici,misuna teroristi.
  • +3 (7 voturi)    
    vrajeaja (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:36)

    freejack [utilizator]

    o pun pe asta in fata sa se linisteasca fraierii de liberali. tot fesenistii vor face jocurile. rau au facut liberalii ca s-au angajat, mai mult decat trebuie, cu fesenistii. o alianta electorala era de ajuns.
  • +6 (12 voturi)    
    ATI PATITO (Duminică, 2 octombrie 2016, 9:56)

    EmilNae [anonim]

    dragi mosului daca aceasta Mita Baston a ajuns cel mai reprezentativ personaj al liberealilor cred ca va dati bine seama in ce hal ati ajuns.Faceti o paralela de la antonescu la aceasta Mita si vedeti cit de mult ati putut cobori. Niciodata nu veti mai atinge cotele de pe vremea lui antonescu.
    Si mai cred ceva cred ca in laboratoarele binomului se lucreaza la distrugerea pnl si ridicarea usr partidul noilor securisti.Se spera ca dezamagitii de pnl se duce buluc la usr.O sa vada cit de mult gresesc dupa alegeri cind vor constata o victorie zdrobitoare a psd+alde.Nu mai au nicio problema vor cistiga alegerile la pas.
    Asa se intimpla cind iti dai singur cu stingu in dreptu.
    Succesuri
    hhihihihihihi
  • +2 (8 voturi)    
    BLATTTTTT !!! (Duminică, 2 octombrie 2016, 10:10)

    sipu [utilizator]

    PNL-isti sigur sunt BLAT cu psd-ul ........
    • +1 (3 voturi)    
      din 5 iunie cand au lasat o pe firea (Duminică, 2 octombrie 2016, 12:33)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui sipu

      la PMB a Inviat U$Lamul !
  • +3 (7 voturi)    
    Mai degraba mi-as taia o mina... (Duminică, 2 octombrie 2016, 12:37)

    Chaos & Collapse [utilizator]

    ... decit sa votez un partid condus de femeiusca asta.
  • +1 (3 voturi)    
    Din Partidul National Liberal... (Duminică, 2 octombrie 2016, 21:18)

    Chaos & Collapse [utilizator]

    ... a mai ramas doar numele.
    • 0 (0 voturi)    
      in wiki mai multe detalii (Duminică, 2 octombrie 2016, 22:07)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Chaos & Collapse

      pana una alta se va "vopsi" in mar pemepist sau trandafiri iliescieni !
  • +1 (1 vot)    
    Nefericita alegere (Luni, 3 octombrie 2016, 9:30)

    Bogdan_100 [utilizator]

    Arata lipsa de directie, programe, personalitati in PNL. Foarte grav cu numai cateva luni inainte de alegeri. Carierista Gorgiu nu se ridica la nivelul pozitiei fiin doar o penibila "pitipoanca politica".


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri