Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca nu este captiv in nicio structura asa cum a indicat presedintele Senatului Calin Popescu-Tariceanu, adaugand ca astfel de declaratii sunt "fantezii electorale" si ca unii nu au reusit sa scape de "acea scenarita a anilor '90".

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"Arat eu ca un om care se teme de ceva sau simte o presiune? Nu. Sunt fantezii electorale ale unora sau altora care, in loc sa vina cu cateva proiecte serioase pentru Romania, creeaza scenarii. Cred ca unii nu au reusit sa scape de acea scenarita a anilor '90. Nu, nu sunt captiv in nicio structura, nu ma tem de nicio evolutie si sunt convins ca oamenii simt acest lucru si, in final, cred ca aceasta abordare face parte din acea abordare retrograda, antijustitie, antiprogres, antiinstitutii puternice. Este regretabil ca avem astfel de politiceni profilati care au un discurs de acest tip", a declarat Iohannis, raspunzand unei intrebari despre declaratiile presedintelui Senatului.

Seful statului a precizat ca sunt si politicieni care "au un discurs prodemocratie, pro statul de drept, pro institutii care lupta efectiv si eficient cu coruptia din Romania".

"Unii politicieni au impresia ca mesajele antijustitie sunt bune pentru campanie, eu imi doresc ca alegatorii sa arate ca mesajele anticoruptie sunt cea mai proasta cale", a precizat Iohannis: "sunt politicieni care mizeaza, din pacate - si sper sa fie sanctionati de alegatori - pe un discurs antijustitie."