Presedintele PMP, Traian Basescu, l-a acuzat luni pe seful statului, Klaus Iohannis, ca foloseste strada si emotia colectiva a mortii dramatice a propriilor cetateni pentru a-si atinge obiectivele, potrivit Mediafax.

''Domnul Presedinte Klaus Iohannis este intr-o eroare fundamentala. Utilizeaza excesiv 'strada' si emotia colectiva a mortii dramatice a propriilor cetateni, pentru a-si atinge obiectivele politice. Jocul este extrem de periculos si nu are nimic comun cu democratia, cu statul de drept, dar nici cu omenia. Domnule Presedinte, opriti-va!'', a scris Basescu pe Facebook luni seara.

Reactia vine dupa ce luni senatorul Gabriel Oprea si-a depus demisia, gest cerut public de protestatari si de presedintele Klaus Iohannis.

Cazul senatorului Gabriel Oprea ar trebui asumat de cei care au creat UNPR, "care l-au creat pe Gabi Oprea si care au dat impresia ca deasupra lui e numai cerul", a afirmat joi presedintele PSD, Liviu Dragnea, o aluzie la Traian Basescu.