Plenul Senatului a respins, luni, cererea de reexaminare a Legii energiei electrice si gazelor naturale, transmisa de presedintele Klaus Iohannis in luna iulie, in care atragea atentia ca, prin noile prevederi, ar putea fi afectata competitia de pe piata energiei si ar putea fi periclitata furnizarea energiei electrice in perioadele cu temperaturi extreme, informeaza News.ro.

Senatul a adoptat raportul comisiei de transporturi, prin care respingeau cererea de reexmainare a sefului statului, cu 63 de voturi "pentru", 8 "contra" si 3 abtineri. Forul decizional in cazul acestui proiect este Camera Deputatilor.

Presedintele Klaus Iohannis a cerut, in luna iulie, Parlamentului sa reexamineze noua forma a Legii energiei electrice si gazelor naturale invocand faptul ca ar putea fi afectata competitia de pe piata energiei si ar putea fi periclitata furnizarea energiei electrice in perioadele cu temperaturi extreme.

"In opinia noastra, unele dintre prevederile legii mentionate sunt neclare si, prin aceasta, pot genera o serie de consecinte cu un potential efect negativ in domeniu, motiv pentru care se impune reexaminarea de catre Parlament a actului normativ transmis la promulgare", arata presedintele in cererea de reexaminare.

Seful statului atragea atentia ca "un alineat nou introdus de catre Parlament la articolul 29 permite producatorilor de energie sa incheie acorduri cu alti producatori si sa realizeze un mix energetic, cu mai multe surse de generare, pentru a oferta pe piata interna sau la export energia electrica, al caror efect ar putea fi limitarea competitiei de pe piata, cu consecinte negative asupra consumatorului".

"Prin faptul ca nu se precizeaza conditiile minime privind structura mixtului energetic sau criteriile ce ar trebui indeplinite de catre acesti producatori, noile prevederi permit operatorilor sa perfecteze intelegeri cu diversi alti producatori, ceea ce ar putea fi interpretat ca fiind in contradictie cu dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, conform carora tranzactiile cu energie electrica se desfasoara pe piata concurentiala, in mod transparent, public, centralizat si nediscriminatoriu", transmitea Administratia Prezidentiala.

Klaus Iohannis a avut obiectii si fata de modificarea art. 28 lit. f) - articolul unic punctul 3 din legea transmisa la promulgare - care prevede obligatia producatorilor de a mentine rezerva de combustibil la un nivel suficient, sau, dupa caz, o rezerva suficienta de apa, pentru indeplinirea obligatiilor de productie si furnizare continua a energiei electrice.

"Din redactarea acestei norme nu rezulta insa cu certitudine ca producatorii au si obligatia de a mentine rezerve suficiente de combustibil pentru asigurarea sigurantei Sistemului Energetic National. Neclaritatea normei cu privire la existenta acestei obligatii ar putea pune in pericol continuitatea furnizarii energiei electrice, in mod special in perioadele in care se inregistreaza temperaturi extreme. O reanalizare si clarificare a normei mentionate este cu atat mai necesara cu cat Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, in actuala forma, se refera nu numai la obligatiile asumate prin contracte, ci si la cele de pe piata de echilibrare", se arata in cererea de reexaminare transmisa Parlamentului.

In al treilea rand, presedintele arata ca se impune reanalizarea in ansamblu a legii tinandu-se seama si de legislatia europeana in domeniul energiei electrice.

Parlamentul a adoptat, in sesiunea trecuta, Legea pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012.