Presedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminica, la Tebea, ca Victor Ponta trebuie sa clarifice fara echivoc faptul ca nu sustine vreun alt partid in afara de PSD, Dragnea afirmand ca discutia pe care a avut-o recent cu fostul premier a fost una relaxata, ca intre prieteni si ca aceasta survine la capatul unei perioade in care cei doi nu au avut "o comunicare foarte inteligenta", potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"El trebuie sa clarifice fara dubiu fapul ca nu sustine alt partid. Este un lucru firesc, cinstit pe care trebuie sa-l faca orice membru PSD, care se implica in campanie, mai ales el", a declarat Liviu Dragnea referindu-se la recentele speculatii legate de o eventuala inscriere a lui Victor Ponta in Partidul Romania Unita.

Liderul PSD a afirmat ca recenta discutie pe care a avut-o cu Victor Ponta nu reprezinta o impacare intre ei, intrucat nu au fost certati, insa Dragnea a admis ca, in ultima vreme, au existat disfunctionalitati de comunicare: "Nu putem vorbi de impacare pentru ca nu ne-am certat. Am avut o comunicare nu foarte foarte inteligenta amandoi, am avut o discutie buna, lunga, in care am discutat ce se intampla azi in Romania, despre partid, despre viitor, din punctul meu de vedere discutia a fost buna, corecta, a fost una relaxata, ca intre doi prieteni vechi, la mine acasa", a spus presedintele PSD.

El a adaugat ca discutia cu Ponta nu s-a referit la functia pe care ar putea acesta sa o ocupe dupa alegeri: "Nu am discutat de functii, nu am discutat nici de functia in care ma vad eu sau alti colegi de-ai nostri, printre obiectivele noastre nu se regasesc ce functie ocupa unii sau altii", a conchis Dragnea.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, vineri, pe Facebook, ca Victor Ponta a fost cu o sera inainte la el acasa, unde au discutat "despre Romania, despre PSD si despre viitor" si precizeaza ca fostul premier va lupta alaturi de el si de colegii din partid pentru ca familiile din Romania sa aiba o viata mai buna.

"Victor Ponta a venit aseara la mine acasa. Am vorbit despre Romania, despre PSD si despre viitor. Va lupta alaturi de mine si de colegii din partid pentru ca familiile din Romania sa aiba o viata mai buna. Victoria din decembrie o sa fie victoria romanilor!", a scris Dragnea pe pagina sa de Facebook.