Premierul Dacian Ciolos va merge in Parlament pentru a prezenta situatia economica a Romaniei, a declarat joi purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu, ca urmare a scrisorii deschise transmise de Liviu Dragnea.

"E foarte buna initiativa presedintelui PSD pentru ca va da posibilitatea premierului Dacian Ciolos sa mearga in Parlament si sa arate ca datele economice din acest an sunt foarte bune. E vorba de o crestere economica de 6% in trimestrul doi, sunt incasari peste program. Este si o buna posibilitate de a atrage atentia in Parlament asupra initiativelor legislative care pun presiune pe buget si, pe cale de consecinta, pe deficitul bugetar stabilit tot de Parlament. Prim-ministrul va merge in Parlament asa cum a facut-o de fiecare data si asteapta doar sa fie stabilita data conform procedurilor de acolo", a precizat Iolu, intr-un briefing la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a adaugat ca premierul Dacian Ciolos si presedintele PSD, Liviu Dragnea, nu au discutat telefonic pe acest subiect, dar raspunsul Guvernului survine scrisorii deschise transmise joi de liderul social-democrat.

Dragnea i-a transmis joi o scrisoare deschisa premierului Dacian Ciolos in care ii cere sa prezinte "de urgenta" un raport privind situatia economica a tarii in fata Parlamentului, dupa ce, potrivit acestuia, au aparut "mai multe semnale alarmante privind intentia Guvernului de a lua o serie de masuri ingrijoratoare, cum ar fi plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activitati independente prin schimbarea radicala a Codului Fiscal".