Scandal la PNL la alegerile pentru filiala Sector 2. Saftoiu: Un spectacol dizgratios, rusinos, aratam ca fuziunea nu a avut loc!/ Anca Boagiu, realeasa presedinte

de I.R.     HotNews.ro
Joi, 8 septembrie 2016, 11:45 Actualitate | Politic

Anca Boagiu
Foto: HotNews / DP
Alegerile pentru sefia PNL Sector 2 s-au desfasurat cu scandal, unul dintre cei doi candidati, Romeo Pop, acuzandu-o pe Anca Boagiu, ulterior aleasa presedinte, ca a inchis sediul partidului si muta baza de date intr-un hangar, iar Boagiu vorbind despre "agenda personala" a unora din partid. Prim-vicepresedintele Adriana Saftoiu a afirmat ca ceea ce se intampla e un "spectacol dizgratios", care arata ca fuziunea celor doua partide nu a avut loc, relateaza News.ro.

Fosta presedinta demisionara a filialei, Boagiu a fost in final aleasa presedinte. Ea a primit 379 de voturi "pentru" si 16 impotriva, iar contracandidatul ei, actorul Romeo Pop, a primit 20 de voturi "pentru" si 375 de voturi "impotriva".  

Fostul copresedinte al filialei Sector 2, Adrian Neacsu a anuntat in cadrul conferintei de alegeri ca in sala nu este cvorum si ca intentioneaza sa conteste alegerile interne. De altfel, candidatul Romeo Pop le-a cerut sustinatorilor sai sa paraseasca sala, dupa discursul sustinut in cadrul adunarii, precizand ca totusi nu se retrage din cursa electorala.

Sedinta cu scandal

Sedinta a inceput cu o intarziere de o ora si jumatate, dupa ce accesul in Palatul Parlamentului a fost ingreunat de verificarea listelor cu membrii active ai filialei. In plus, liberalii care au intrat in sala de sedinta au avut asupra lor un ecuson cu un cod care era scanat de organizatori la intrare. Unii dintre membrii PNL s-au declarat nemultumiti ca nu au putut intra la sedinta, desi aveau la ei chitantele cu cotizatia platita la zi.

Secretarul general al PNL Bucuresti, Costica Canacheu, a declarat ca si-au anuntat prezenta la sedinta 482 de membri ai PNL Sector 2, potrivit News.ro.

In momentul in care s-a supus la vot componenta comisiei de numarare a voturilor, reprezentantii candidatului Romeo Pop a propus ca fiecare dintre cei doi candidati la sefia filialei sa aiba in comisia de numarare a voturilor cate cinci reprezentanti.

"Mi se pare moral sa am macar un om in comisia de numarare. Omeneste si moral, asa mi se pare normal, dincolo de Regulament. Va rog sa ma sustineti in a avea niste oameni, observatori in comisia de numarare a voturilor", a spus Pop.

Boagiu a intervenit de la tribuna. "Eu, care traiesc in aceasta organizatie de 20 de ani, nu mi-am pus niciodata problema sa pun sub semnul intrebarii comisia de numarare a voturilor. Sunt de acord ca si celalalt candidat sa ii puna acelasi numar de oameni. Nu ma asteptam ca intre doi fosti combatanti sa apara neincredere. Imi voi pune si eu oamenii mei, sa fie egalitate de tratament", a spus ea.

"Ne-am intalnit in aceasta seara intr-o sedinta consultativa. Cine este cel cu care suntem in competitie? PNL cu PNL, sau PNL cu PSD? Daca suntem in competitie cu PSD, nu vreti sa incetam cu toate aceste atitudini. Nu vreti ca 1 cu 1 sa faca 2?" a mai spus senatorul PNL, adaugand ca s-a abtinut, de la alegerile locale, sa comenteze zvonuri si acuzatii care au aparut in spatiul public.

Propunerea de suplimentare a numarului de persoane din comisia de numarare a voturilor a fost respinsa cu 230 de voturi impotriva, si 57 de voturi pentru, iar prim-vicepresedintele PNL Bucuresti Adriana Saftoiu a comentat ca ceea ce se intampla este "un spectacol dizgratios".

"Spectacolul pe care il oferim este despre noi, despre PNL. Daca cumva va imaginati ca acest spectacol se intoarce imptoriva unui singur om, va inselati. Punem vina pe altii ca aceasta fuziune nu a avut loc. Ce rai sunt oamenii. Dati-mi voie! Asa cum ne comportam , azi, aici arata ca nu a avut loc aceasta fuziune. Ati folosit toate bresele posibile, pentru a ajunge la acest spectacol dizgratios. Ce facem noi aici este rusinos", a spus ea, fiind aplaudata.

Pop si-a prezentat si el programul de candidat precizand ca este membru fondator al PD. "Vreau sa va pun o intrebare. Nu vi se pare ciudat ca azi, eu, cel mai vechi pedelist, sunt sustinut de PNL si Forta Civica? Sigur, sunt sustinut si de o parte a PDL, dar la aceasta ora, acesti oameni sunt foarte supravegheati in sala", a spus Pop, care a criticat "proasta organizare a sedintei de alegeri".

El a spus ca a fost umilit pentru ca si-a permis sa candideze pentru sefia PNL Sector 2.

"Am decis sa candidez pentru unirea organizatiei. Noi clamam ca toti suntem membri PNL, dar stiti cum ne comportam? Aproape rasist. Cand intra cineva in sediu care nu a fost la fostul PDL, se face liniste in sediu", a declarat Pop, adaugand ca multi dintre oameni au plecat deja din sala. "Stiti ca toata baza de date, la ora asta este scoasa din sediul partidului si dusa intr-un hangar, ca, in caz ca noi pierdem, plecam cu totaa baza de date?"  a mai spus Pop, precizand ca stie ca "adunarea se filmeaza pentru a avea dovezi in justitie".

Presedinti demisionari realesi

Toate filialele de la sectoarele Capitalei au organizat, incepand cu luna august, alegeri interne, prin care membrii de partid si-au ales conducerea, in urma demisiei tuturor liderilor, dupa rezultatele de la alegerile locale, noteaza News.ro.

Astfel, la sectorul 1 a fost ales deputatul Mihai Voicu, la sectorul 2, a fost reconfimata in functie Anca Boagiu, iar la Sectorul 3 a fost ales Florin Alexe.

La organizatia PNL Sector 4 castigator a fost sociologul Radu Carp, iar la organizatia Sector 5 a fost reconfirmat fostul lider, Cristian Olteanu.

Si la organizatia PNL Sector 6, candidatul PNL la primaria Sectorului, deputatul Razvan Mironescu, a fost ales in functia de presedinte al organizatiei de sector.


Citeste mai multe despre   









3612 vizualizari
  • -1 (5 voturi)    
    Pare că (Joi, 8 septembrie 2016, 11:56)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Pare că mafia portocalie ia puterea... Oricum, USL+PDL nu poate fi decit aceleasi găști cu altă pălărie, conduse de o politrucă incompetentă și un brotozaur fesenist compromis. Mult succes la... ieșirea din Parlament
  • +6 (10 voturi)    
    dezatruos (Joi, 8 septembrie 2016, 12:00)

    Dodel540 [utilizator]

    Toate astea dupa dezatrul de la locale unde au predat efectiv Bucurestiul pesede-ului si sinistrei moldovence.
    Zici penele si tragi apa.
    Le dau maxim 15% la palegeri
    • -2 (4 voturi)    
      Dezastruos in capul tau (Joi, 8 septembrie 2016, 13:45)

      tepes [utilizator] i-a raspuns lui Dodel540

      Mai Dodelus 666,sti tu in diareea ta verbala ce inseamna cuvantul sinistru?Si apropo,nu au predat nimic,pt. ca nu aveau ce,pur si simplu au pierdut.Ca-ti place sau nu asta este,fi om serios si nu umbla ciora.
      • +1 (1 vot)    
        Iti place sau nu, (Joi, 8 septembrie 2016, 14:59)

        midufi [utilizator] i-a raspuns lui tepes

        de ce te exprimi ca la antena3?
  • +1 (3 voturi)    
    Degeaba (Joi, 8 septembrie 2016, 12:46)

    vodatepes [utilizator]

    Degeaba nasu Johannis trage pentru voi asmutind DNA -ul pe PSD. Sunteti rai si pr....osti Faceti ce faceti si o dati cu ostiea in gard. Vedeti ca poate cei din provincie o sa sature de destepti de la centru si o sa va arunce peste bord. Toate prostiile din PNL Bucuresti s-a decontat de cei din teritoriu.. Exista riscul ca in toamna PNL sa obtina sub 20 % Continuati asa si PSD-ul va lua 40% lejer. Intre un hot si un prost pe cine credeti ca romani vor alege?
  • +2 (4 voturi)    
    liberalii (Joi, 8 septembrie 2016, 12:49)

    freestyle [utilizator]

    or sa plece toti la Tariceanu. raman oportunistii cu functii si PD-ul cu numele de PNL. buna afacere...revolutia a invins, fesenistii au pus mana si pe Partidul Liberal.
  • 0 (2 voturi)    
    Tzatza l'u Elvis, musai sa scrie inca o carte ! (Joi, 8 septembrie 2016, 12:58)

    Plagarus [utilizator]

    Laturi din famiglia PNL,tiraj limitat.
  • +4 (4 voturi)    
    Mda.... (Joi, 8 septembrie 2016, 13:40)

    vladf [utilizator]

    Adevarul ca romanul este prost, prefera sa voteze niste hoti stransi intr-un partid nou nout decat un partid reformat.

    Cat despre varianta P$D nu mai zic nimic, pana si liderul este un penal ...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică