Copresedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, pentru News.ro, ca o decizie privind alegerea unui presedinte unic in PNL, pana la alegerile parlamentare, va fi discutata in partid, el precizand ca PNL trebuie sa pregateasca alegerile, o propunere de premier si un mesaj foarte clar in campanie.

"Obligatia noastra este sa pregatim partidul pentru alegerile parlamentare. Vom gasi impreuna, cea mai buna varianta, care va fi, nu stiu, o discutam in interiorul partidului", a spus Blaga, despre posibilitatea accelerarii procesului de fuziune dintre PNL si PDL, in perioada urmatoare, prin impunerea de presedinti unici si la nivel natinal si al organizatiilor de femei si tineret din PNL, asa cum a declarat secretarul general al partidului, Ilie Bolojan.

"Va trebui sa pregatim partidul, sa venim cu un prim-ministru foarte bun, sa avem mesaje politice foarte clar conturate. Vom gasi varianta cea mai buna, la momentul potrivit, Care este acela, nu stiu in acest moment", a spus Blaga.

Intrebat daca este posibil ca pana la alegerile din toamna PNL sa aiba presedinte unic, la nivel national, Blaga a adaugat: "Eu nu imi permit sa emit astfel de date, pentru ca nu sunt obisnuit sa lansez in spatiul public informatii decat dupa discutii in interiorul partidului".