​Deputatul PNL Ovidiu Raetchi sustine ca infractorii nu trebuie sa faca "agenda" statului de drept din Romania si ca solutiile pentru probleme din penitenciare nu trebuie sa fie luat "sub presiunea unor revolte din inchisori", vorbind, intr-o postare pe Facebook, despre "mineriade a puscariilor".

Ovidiu Raetchi si Mihai Voicu Foto: Facebook - Ovidiu Raetchi

"Aglomeratia si mizeria din penitenciarele romanesti constituie probleme reale; suntem - o spun voci internationale obiective - undeva in secolul al XVIII-lea din acest punct de vedere. Insa niciodata solutiile pentru o astfel de criza nu trebuie sa rezulte sub presiunea unor revolte din inchisori. Infractorii nu fac agenda statului de drept din Romania - nu impun prin rascoale un set sau altul de politici menite sa rezolve problema.

In fata acestei mineriade a puscariilor reactia Guvernului trebuie sa fie ferma si inflexibila, la fel cum prezentarea unor solutii eficiente, corecte, asumate in afara oricaror presiuni trebuie sa devina un obiectiv major," a scris Raetchi, in contextul protestelor care au loc in mai multe penitenciare din tara.