Liviu Dragnea a declarat ca a avut o discutie cu Gabriel Oprea in urma cu "10-12 zile" cand acesta i-a spus ca nu poate urma o eventuala "cale" a UNPR catre PNL, afirmand ca regreta plecarea acestuia din UNPR.

Liviu Dragnea si Gabriel OpreaFoto: Agerpres

"Am avut o discutie cu Gabriel Oprea cred cu 10 - 12 zile in urma, la care era si dl Steriu. Si dl Oprea a spus foarte clar de atunci ca, daca UNPR se duce catre PNL, el nu poate urma calea asta, el ramane un om de stanga si un om de onoare. Dl Oprea, cu bunele si relele lui, totdeauna a fost om de cuvant si un om care a generat stabilitate in orice relatie de colaborare si parteneriat, un om pe care ne-am bizuit. Mie imi pare rau ca s-a ajuns in situatia asta, dar relatia mea cu el ramane aceeasi", a spus Dragnea la Antena 3, citat de Agerpres.

In ceea ce priveste relatia cu UNPR, Dragnea a aratat ca nu-si permite sa dea avertismente si nici ultimatumuri, dar PSD a ramas surprins fata de gestul liderului Uniunii, Valeriu Steriu, de a merge imediat dupa locale catre PNL.

"Noi nu stam degeaba. Dupa alegerile locale la noi nu s-a desfacut sampania, toti colegii si-au frecat mainile si s-au apucat de treaba, pentru ca nu ai o victorie atunci cand ai castigat alegerile, ci cand finalizezi proiectele promise in campanie. In ceea ce priveste relatia cu UNPR, noi ramanem deschisi in continuare. Suntem surprinsi de gestul dlui Steriu de a merge la PNL imediat dupa alegerile locale. Sincer, cand am vazut ca a aparut informatia in presa, credeam ca nu e adevarat", a mentionat Dragnea.

Gabriel Oprea a anuntat vineri ca demisioneaza din UNPR si ca se retrage din viata politica la incheierea mandatului de senator in toamna.