Proiectul de lege prin care se propune excluderea presedintelui Romaniei si a ministrului Justitiei din procedurile de numire a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorilor sefi, initiat de presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor. Deputatii au luat act miercuri de adoptarea tacita a proiectului pe data de 6 iunie, cand a expirat termenul pentru dezbatere si vot final. Camera Deputatilor este primul for sesizat. Initiativa legislativa merge acum la Senat, care este for decizional. Senatul urmeaza sa ia vacanta peste doua saptamani.

Camera DeputatilorFoto: AGERPRES

Calin Popescu Tariceanu a propus modificarea Statutului judecatorilor si procurorilor in sensul ca in functiile de conducere sa nu mai fie implicat factorul politic - presedintele tarii si ministrul Justitiei: "Inalta Curte de Casatie si Justitie isi numeste, dintre judecatorii care au functionat la aceasta instanta cel putin doi ani, presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii", prevede proiectul presedintelui Senatului.

Potrivit acestuia, revocarea din functie a presedintelui, vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii se face de catre ICCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a institutiei.

"Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii-sefi de sectii ai acestor Parchete, precum si procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data", prevede proiectul de lege.

De asemenea, revocarea acestora se va face tot de catre CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ.

In expunerea de motive a proiectului se arata ca "in spatiul public si nu numai in Romania, in toata lumea, se desfasoara o dezbatere legata de modalitatile cele mai potrivite pentru a asigura independenta justitiei si pentru a scoate actul de justitie de sub influenta prea mare a factorului politic".

In prezent, legea prevede ca presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectii ai ICCJ sunt numiti de catre presedintele Romaniei, la propunerea CSM, iar propunerea lui Tariceanu este ca aceste numiri sa tina numai de Instanta suprema, care sa isi aleaga din randul ei, "fara niciun fel de interventie politica din afara", conducerea.

Cum termenul pentru dezbatere si vot final - 6 iunie - a fost depasit, propunerea legislativa se considera adoptata, in conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constitutie si ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputatilor.