Senatorii din Comisia juridica au avizat negativ marti cererea DNA de incepere a urmaririi penale impotriva lui Titus Corlatean, acuzat de abuz in serviciu in Dosarul Diaspora, potrivit Mediafax.

Titus CorlateanFoto: Agerpres

Cinci senatori au votat impotriva solicitarii DNA, trei pentru si un vot a fost nul.

Raportul Comisiei juridice va ajunge in plen, for decizional, abia pe 21 iunie, dupa ce Curtea va judeca exceptia de neconstitutionalitate privind articolul din Codul penal care reglementeaza abuzul in serviciu.

Scrisoarea Parchetului cu cererea de incepere a urmaririi penale fata de senatorul Tius Corlatean pentru abuz in serviciu si impiedicarea exercitarii drepturilor electorale a ajuns la Senat in 16 mai, insa procedurile din Senat au fost intarziate de vacanta pentru campania electorala, desi Biroul Permanent a fost convocat de doua ori.

Dosarul a fost trimis de Biroul Permanent al Senatului la Comisia juridica in 7 iunie, la a treia convocare pe aceasta tema. Senatul a amanat de doua ori discutarea solicitarii DNA deoarece sedinta BP nu a intrunit numarul necesar de membri prezenti, motivul invocat fiind acela ca multi alesi sunt plecati in campanie electorala.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut Senatului Romaniei incuviintarea inceperii urmaririi penale pe numele lui Titus Corlatean, fost ministru al Afacerilor Externe, pentru fapte de abuz in serviciu si impiedicarea drepturilor electorale, pe care le-ar fi comis indeplinind functia ministeriala.

Senatorul PSD Titus Corlatean a declarat marti, dupa ce Comisia juridica a Senatului a respins cererea DNA in ceea ce il priveste, ca a demonstrat cu argumente ca acuzatiile procurorilor anticoruptie sunt ''total nefundamentate''.

''Am prezentat in fata Comisiei toate argumentele si datele pentru care eu am sustinut cu argumente faptul ca suspiciunile rezonabile si acuzatiile DNA sunt total nefundamentate'', a afirmat Corlatean.

Senatorii din Comisia juridica au avizat negativ marti cererea DNA de incepere a urmaririi penale impotriva lui Titus Corlatean, acuzat de abuz in serviciu in Dosarul Diaspora. Cinci senatori au votat impotriva solicitarii DNA, trei pentru si un vot a fost nul.

Raportul Comisiei juridice va ajunge in plen, for decizional, abia pe 21 iunie, dupa ce Curtea va judeca exceptia de neconstitutionalitate privind articolul din Codul penal care reglementeaza abuzul in serviciu.