Ideea lansata de presedintele PSD Liviu Dragnea de organizare a alegerilor anticipate este "fantasmagorica", a declarat luni seara copresedintele PNL Alina Gorghiu, amintind ca a propus alegeri anticipate dupa demisia Guvernului Ponta, potrivit Agerpres.

"Amintesc că nimeni altcineva de pe scena politică n-a acceptat ideea alegerilor anticipate când spuneam că este singura soluţie legitimă şi curată pentru scena politică din România. Vă aduc aminte că spuneam public când toată lumea îmi reproşa că este o soluţie care nu va fi acceptată de nimeni", a declarat Gorghiu la Antena 3.

De asemenea, liderul PNL a spus despre situaţia politică din România după demisia Guvernului Ponta că se putea debloca prin alegeri anticipate şi că acum Executivul ar fi fost asumat politic.

"La alegeri anticipate nu se putea ajunge decât ca efect al unei proceduri parlamentare destul de alambicate. Cum PSD nu a fost de acord acum opt luni de zile, şapte luni de zile mi se pare fantasmagoric că astăzi, cu câteva luni înainte de alegerile la termen vrea domnul Dragnea alegeri anticipate. Unul - pentru că nu mai ai timp să realizezi aceste alegeri anticipate, doi – pentru că ar fi, ştiţi cum se numeşte ce vrea domnul Dragnea? Nişte alegeri anticipate la termen", a declarat Alina Gorghiu.