Cristian Popescu Piedone a anuntat, pe Facebook, ca renunta la locul de consilier local la Sectorul 4 invocand scorul slab obtinut de formatiunea pe listele careia a candidat -PPUSL- si precizand insa ca va continua sa construiasca "ceva" in politica.

Piedone si Sava, pictati pe fataFoto: Mondonews/ Captura ecran

Piedone, a carui candidatura la Primaria Sectorului 4 a fost respinsa de instanta de judecata, a facut tandem in campania electorala cu candidatul PNL, Razvan Sava, acesta pierzand insa alegerile locale in fata PSD, aminteste Mediafax.

"Va multumesc tuturor pentru increderea pe care mi-ati acordat-o prin votul dumneavoastra! Va multumesc tuturor celor care ati iesit la vot si ati aratat ca va pasa de viitorul Sectorului 4! Din pacate, stiu ca nu ati putut vota pe cine ati dorit. Iar acest lucru nu a depins de mine. Nu imi pare rau pentru ca am muncit, aproape 8 ani de zile, peste 10 ore pe zi. Nu imi pare rau ca am gasit un sector distrus de fostii primari, pe care l-am refacut, si cu ajutorul vostru, din temelii. (...) Imi pare rau doar ca nu am putut sa va reprezint in continuare, asa cum si voi doreati. Raman insa un primar neinvins de nimeni prin vot", a sustinut Piedone, cel care a si-a depus candidatura pentru primarie si consiliul local, dupa ce anuntase in 2015 ca se retrage din viata publica, in urma tragediei din "Colectiv".

Piedone il felicita pe Daniel Baluta, social-democratul care a castigat scrutinul din 5 iunie, si spune ca spera ca acesta sa puna in aplicare promisiunile din campania electorala. In acelasi timp, el anunta ca se retrage din consiliu, dar nu si din politica si, mai mult, "va continua sa construiasca ceva".

"In ceea ce ma priveste, scorul obtinut de lista pentru Consiliul Local PPUSL il consider a fi unul bun, insa nu suficient. Din pacate, numarul consilierilor PPUSL care vor intra in Consiliul Local nu este suficient pentru a influenta lucrurile. De aceea am decis sa ma retrag, iar locul meu va fi luat de tineri. Pentru ca am promovat tineri pe lista, tineri despre care stiu ca au viitorul in fata si doresc sa faca ceva pentru cetateni. Personal, voi ramane un social-democrat convins, asa cum ma stiti din totdeauna. De aceea voi continua sa construiesc ceva si in politica. Am aratat, in administratie, ca se poate lucra pentru oameni. Stiu ca si in politica sau in ONG-uri se poate munci in folosul cetatenilor. Voi dovedi acest lucru", precizeaza Piedone.

Fostul primar, urmarit penal in dosarul Colectiv, mai sustine ca se va lupta sa isi demonstreze "nevinovatia". "Pana la urma adevarul va iesi la iveala. Am incredere ca justitia va lua decizia corecta. Imi cer scuze fata de aceia care s-au simtit lezati de candidatura mea, insa mereu am spus ca acesta este un drept castigat in Decembrie 1989, care trebuie respectat", mai scrie el pe reteaua de socializare.