Cererea de urmarire penala a lui Corlatean, discutata in Senat dupa alegerile locale. Comisia Juridica face prima evaluare pe 7 iunie

de I.R.     HotNews.ro
Luni, 30 mai 2016, 11:42 Actualitate | Politic

Titus Corlatean
Foto: Agerpres
Solicitarea DNA de urmarire penala a senatorului PSD Titus Corlatean, fost ministru de Externe, a fost trimisa la Comisia Juridica de catre conducerea Senatului. Comisia va transmite o prima evaluare pe 7 iunie, prima zi de activitate parlamentara dupa alegerile locale, urmand ca raportul sa fie intocmit in maxim doua saptamani.

"Biroul permanent a luat act de scrisoarea procurorului general cu privire la dosarul care il priveste pe domnul senator Titus Corlatean. S-a fixat un prim termen pentru evaluarea dosarului la Comisia juridica - 7 iunie, imediat dupa alegeri, pentru ca respectiva comisie sa fie in plen si sa poata lucra, urmand ca tot in 7 iunie comisia sa prezinte prima evaluare Biroului permanent, iar acesta sa stabileasca in continuare conform Regulamentului Senatului foaia de parcurs a acestui dosar", a precizat Ioan Chelaru, vicepresedintele Senatului, potrivit Agerpres.

Procedural, Comisia Juridica este cea care va studia dosarul lui Corlatean, il va audia pe acesta si va da apoi un raport asupra solicitarii, care este consultativ. Corlatean poate sa isi studieze dosarul impreuna cu avocatii sai, dupa ce acesta este desigilat la biroul comisiei.

Votul decisiv se va da in plen.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut Senatului Romaniei incuviintarea inceperii urmaririi penale pe numele lui Titus Corlatean, fost ministru al Afacerilor Externe, in Dosarul Diaspora pentru fapte de abuz in serviciu si impiedicarea drepturilor electorale, pe care le-ar fi comis indeplinind functia ministeriala. 

"In contextul organizarii alegerilor prezidentiale din anul 2014, in calitate de ministru al afacerilor externe, Corlatean Titus, prin incalcarea procedurilor legale si prin acte de dispozitie, a organizat discretionar sectiile de votare din strainatate, obtinand astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus si sustinut de partidul din care facea si el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat in limitarea numarului de cetateni romani care si-au putut exercita dreptul de vot in strainatate", a precizat DNA intr-un comunicat de presa. 

Corlatean a demisionat intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale din 2014, aratand ca nu isi poate asuma infiintarea de noi sectii de votare in strainatate.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
761 vizualizari
  • +1 (3 voturi)    
    Și-n turul doi? (Luni, 30 mai 2016, 13:02)

    Wasile [utilizator]

    În turul doi a fost Meleșcanu ministru, nu? S-a schimbat ceva în turul doi? S-au deschis mai multe secții? A fost suplimentat personalul?
    În acest caz ar trebui să fie investigat și d-nul Meleșcanu, și tot aparatul de Partid Securist Dement (ăăă, PSD).
    Ce părere aveți despre o prevedere scurtă în constituție, ca să eliminăm acest conflict de interese: dacă ești membru al guvernului care trebuie să organizeze alegerile, trebuie să-ți dai demisia pentru a participa la aceste alegeri...
    Cred că ne-ar trebui să mergem mai des la vot. Câte un mic amendament la constituție, până o betonăm împotriva hoților...
  • -1 (3 voturi)    
    PSD,UNPR,ALDE. (Luni, 30 mai 2016, 13:14)

    asavreau [utilizator]

    Spui borfași și spui totul.Din păcate se mai găsesc români,și chiar dintre cei care trăiesc prost datorită lor,care-i votează.Corect este să iasă populația masiv la vot,să le încurce jocurile celor ca Dragnea,Ponta și gașca lor de borfași.
  • 0 (2 voturi)    
    Nu mai dati in turma de " doctorii " PSDei (Luni, 30 mai 2016, 15:57)

    Plagarus [utilizator]

    Un număr de 36 de deputaţi PSD sunt fie deţinători de titluri de doctor, fie sunt doctoranzi (Este posibil ca unii doctoranzi să fi obţinut titlul, dar acest element nu apare încă în CV-urile de pe site-ul Camerei Deputaţilor)
    La Senat PSD are 22 de doctori şi un doctorand

    Către Senatul României au fost trimise 19 volume din dosar, pentru a susţine cererea de începere a urmăririi penale.
    Corlatzeanul a compilat pasaje din articole şi sute de pagini dintr-o carte în scopul de a obţine poziţia de conferenţiar universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe Politice.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri