Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni ca alaturarea candidatului liberalilor la Primaria sectorului 4, Razvan Sava, primarul interimar al Capitalei, cu fostul edil Cristian Popescu-Piedone este una "nefericita" insa precizeaza ca Sava nu va fi exclus din partid. Precizarea lui Gorghiu vine dupa ce MondoNews a publicat fotografii in care Piedone si Sava apar vopsiti pe fata in Oraselul Copiilor din Sectorul 4, ei facand campanie impreuna.

Piedone si Sava, pictati pe fataFoto: Mondonews/ Captura ecran

Pe fruntea lui Piedone scrie "Sava", in timp ce pe fruntea lui Sava scrie "Pie".

"Am avut o discutie cu Sava, foarte directa si foarte onesta. Nu are o colaborare politica asa cum s-a spus in spatiul public cu Piedone, in sensul in care nici nu sustine lista de consiliu a domnului Piedone, nu au o colaborare concretizata intr-un document. Mie mi se pare o alaturare nefericita, motiv pentru care cred ca orice fel de discutie ulterioara nu-si mai are locul. Am avut chiar la sfarsitul aceste saptamani un tete-a-tete cu domnul Sava si i-am mai explicat o data domnului Sava ce cred eu ca ar trebui sa faca un candidat al PNL si vom vedea ce se intampla. Nu-l excludem. Nu se pune problema excluderii domnului Sava, nu se pune problema distantarii de candidatul Razvan Sava, il sustinem in continuare, dar credem noi ca a respecta opinia conducerii partidului este esential si pentru domnia sa", a spus Gorghiu, intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres.

Liderul PNL ii recomanda ferm lui Sava sa nu se mai asocieze cu Piedone.

"La evenimente in parc cu copiii te mai si vopsesti pe fata, te mai si prostesti, te mai si joci cu ei. Nu faptul ca s-au vopsit pe fata la un eveniment dedicat copiilor este problema, ci cred ca ideea de alaturare cu un om care inca nu si-a rezolvat problemele, care, da, corect, nu are o condamnare, nu este arestat, dar care trebuie sa-si rezolve anumite probleme nu este una indicata, fericita, recomandata de conducerea PNL. Pot sa-i recomand ferm sa nu se mai asocieze cu domnul Piedone", a afirmat Gorghiu.

Pe de alta parte, Gorghiu a declarat pe 16 mai ca "alaturarea nefericita" dintre Razvan Sava si fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a incetat "brusc".

La randul sau, purtatorul de cuvant cuvant al PNL, Ionut Stroe, a declarat ca, in opinia sa, candidatul liberalilor la Primaria sectorului 4, Razvan Sava, se situeaza in afara partidului daca se mai asociaza in campania electorala cu fostul edil Cristian Popescu-Piedone.