Premierul Dacian Ciolos va efectua vineri, la ora 15:00, o vizita de lucru la Ministerul Sanatatii, potrivit programului primului ministru, anuntat de Guvern. Klaus Iohannis a semnat vineri dimineata decretul de numire a lui Vlad Voiculescu, cunoscut ca fondatorul "Retelei citostaticelor", in functia de ministru al Sanatatii, la propunerea primului ministru. Ceremonia de depunere a juramantului are loc vineri, la ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Dacian Ciolos a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Sanatatii dupa demisia lui Patriciu Achimas Cadariu, pe data de 9 mai.

HotNews.roFoto: Hotnews

Premierul Dacian Ciolos i-a inaintat joi presedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Vlad Voiculescu in functia de ministru al Sanatatii.

Vlad Voiculescu este fondatorul Retelei Citostaticelor si vicepresedintele uneia dintre cele mai mari organizatii europene de pacienti (European Cancer Patient Coalition).

El are o experienta de peste 10 ani in consultanta financiara la Viena si in activitati caritabile in domeniul sanatatii in Romania. La Viena, a administrat proiecte internationale de finantare a infrastructurii de sanatate, dar si in domeniile energie si transporturi. La inceputul acestui an, Voiculescu a revenit in Romania si ocupa, inaintea numirii la Ministerul Sanatatii, functia de director de cabinet al ministrului Finantelor Publice, Anca Dragu.

Vlad Voiculescu a initiat in 2008 asa numita Retea a Citostaticelor, un grup de peste 400 de voluntari din toata Europa care aduceau gratuit in Romania citostaticele care lipseau bolnavilor de cancer. Povestea Retelei Citostaticelor a fost relatata pe larg in toata media din Romania si din afara, initiativa reusind sa stimuleze schimbarea legislatiei in domeniul monitorizarii citostaticelor esentiale.

In 2013, Voiculescu a fost ales vicepresedinte si trezorier al European Cancer Patient Coalition (ECPC), cea mai mare coalitie europeana care lupta pentru drepturile pacientilor diagnosticati cu cancer. Este de asemenea unul dintre cei 8 membri ai grupului pentru drepturile pacientilor ai European Society of Medical Oncology.

In noiembrie 2015 a initiat discutiile cu spitalele din Austria si a ajutat echipa care s-a ocupat de transportul si tratamentul pacientilor de la Colectiv in spitale din Austria si Germania.

In 2014 a fondat, alaturi de jurnalista Melania Medeleanu, MagiCAMP, prima tabara destinata exclusiv copiilor cu afectiuni oncologice din Romania. Tabara este gratuita si functioneaza pe baza de voluntariat si donatii.