Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni, la Camera Deputatilor, ca va demisiona doar daca premierul Dacian Ciolos ii va cere acest lucru, afirmand ca nu are ce sa isi reproseze pentru ca a facut tot ce a promis ca va face. "Motiunea nu este obligatorie in ceea ce priveste demisia. Sigur, premierul Ciolos m-a numit, dansul este cel care trebuie sa imi ceara demisia", a declarat Achim Irimescu dupa dezbaterea motiunii simple indreptata impotriva sa, intrebat daca isi va da demisia in cazul in care motiunea va trece, potrivit Mediafax. Votul asupra motiunii simple depuse de PSD si ALDE va avea loc marti.

Achim IrimescuFoto: Agerpres

Intrebat ce ii reproseaza premierul Dacian Ciolos, in contextul in care numele sau a fost vehiculat pentru o posibila remaniere, Achim Irimescu a raspuns ca Dacian Ciolos i-a reprosat doar "iesirile" care nu au avut legatura cu portofoliul sau: "Premierul nu imi reproseaza nimic sau ca sa fiu mai exact mi-a reprosat iesirile care nu aveau legatura cu protofoliul meu (...) care erau din presa, cu telefonul in buzunar si mi-a spus ca nu inregistreaza. Dar ma rog, aceasta este Romania."

Achim Irimescu a sustinut ca este singurul ministru care a realizat tot ceea ce a promis ca va face, adaugand ca nu isi poate reprosa nimic: "Premierul a cerut ca fiecare ministru sa isi prezinte ce a realizat si eu am realizat absolut totul din ce am promis. Si am sa va spun pe rand, am spus ca simplific doua pachete (...) unul aplicat in 2015, de 900 de grame si al meu, cererea de plata de numai 100 de grame. Deci, simplificarea pe care am facut-o in acest an este enorma. In al doilea rand, am promis ca voi veni cu un proiect de lege pentru fonsul mutual si la sfarsitul saptamanii trecute l-am prezentat in doua variante, producatorilor si sa il prezint si domnilor din Paralment. Am promis ca voi face un fond de creditare cu termen pana in octombrie si este in grafic. Am promis ca voi face un fond mutual si, repet, proiectul este pe circuit. Am promis ca voi face eforturi pentru restructurarea cercetarii si am un proiect care este gata. (...) Ca urmare, sigur, eu nu pot sa imi reprosez absolut nimic pentru ca ce am promis m-am tinut de promisiune."

Achim Irimescu a invocat, in timpul dezbaterii motiunii simple, "mostenirea grea" a Ministerului Agriculturii. Solicitat sa explice care este mostenirea grea la care a facut trimitere, Irmescu a vorbit despre intarzierea demersurilor pentru acordarea subventiilor si trecerea de la o singura plata pe hectar la o plata din cinci componente: "(Mostenirea grea-n.red.) nu are legatura cu anul agricol. Este vorba despre subventiile care se dau cu intarziere acum si eu inteleg perfect producatorii. Este vorba despre faptul ca nu s-a semnat la timp contractul cu furnizorul de soft, nu s-a incheiat contractul decat la sfarsitul lui iulie si pana la jumatatea lui octombrie cand trebuiau sa inceapa platile in avans nu am mai ramas decat doua luni si jumatate. Un program atat de complex este aproape imposibil de realizat un modul atat de complex (...) sunt foarte multe subventii, PAC s-a complicat foarte tare (...) se aminteste faptul ca anii anteriori se terminau la 1 mai efectuarea platilor directe, dar nu se precizeaza ca atunci era o singura plata pe hectar, acum exista o plata din cinci componente (...) Se uita faptul ca cererile de plata se depun de la 1 martie pana la 15 mai, iar anul trecut datorita intarzierii cu care s-au pregatit actele abia la jumatatea lui aprilie, deci o luna si jumatate s-a rostogolit automat in intarzierea platilor."

Ministrul Agriculturii a sustinut, de asemenea ca motiunea simpla indreptata impotriva sa este "neonesta", in timp ce PSD si ALDE i-au reprosat ca gaseste scuze, iar liberalii ca ar fi trebuit sa spuna care sunt probleme din agricultura inca de la preluarea mandatului: "Pe fond, motiunea este nu doar neintemeiata, ci si neonesta. Atunci cand am preluat ministerul am gasit foarte multe probleme. De 6 luni, eu si echipa actuala reparam greseli si cautam solutii. Suficient sa mentionez aici doar pierderea unui miliard de euro la dezvoltarea rurala, penalizari de aproape 800 milioane de euro la APIA si AFIR, intarzieri foarte mari si decizii gresite in ce priveste platile directe, ca sa le amintesc pe cele mai importante", a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, in dezbaterea motiunii simple.

ALDE a criticat scuzele invocate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin afirmand ca "daca nu ar fi de plans, vizazi de ceea ce se intampla in agricultura, ar fi de ras": "Am vazut ceea ce vedem de mai bine de sase luni - nu ati invocat decat scuze pentru ceea ce nu s-a facut in aceasta perioada. Am inteles ca si cei care furnizeaza energie electrica sunt de vina pentru faptul ca dvs. nu performati la Ministerul Agriculturii. Spuneati ca de sapte ori s-a intrerupt curentul, si din motivul acesta, nu ati putut sa avansati cu anumite lucruri", a declarat copresedintele ALDE Daniel Constantin.

Fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin i-a mai transmis lui Irimescu ca "greaua mostenire" nu se aplica la tehnocrati: "Am avut avut o intalnire cu domnia voastra, cu o zi inainte sa fiti audiat in comisia de agricultura (pentru votul de investire-n.red.)V-ati notat atunci cateva pagini . (...) Pe 25 noiembrie trebuiau lansate doua masuri din PNDR. Nu le-ati lansat, le-ati lansat la 18 aprilie. Pe 15 ianuarie v-am spus ca sunt pregatite procedurile simplificate pentru ca toate masurile din PNDR sa fie lansate in sistem continuu. Am inteles ca ati simplificat procedurile de achizitii publice. Erau simplificate. Cele pe care le-ati publicat in momentul de fata nu difera cu nimic fata de anul trecut. Am inteles ca se depun proiectele online, se depuneau din 2015, domnule Irimescu. (...) La platile directe v-am spus ca trebuie sa faceti un efort, pentru ca trebuie sa platiti avansul pana la 1 decembrie. Am inteles, <>, credeam ca nu se aplica la tehocrati, sa spunem ca sunt de vina oameni care au lucrat inainte la asta. Dar, de la data de 1 decembrie, trebuia sa va ocupati de contractarea modulelor pentru plata integrala, acele module care erau pregatite, se lucra la momentul respectiv, se elaborau in doua luni de zile. Platile trebuia sa le incepeti la cel tarziu 1 februarie", sustinut Daniel Constantin, in dezbaterea motiunii simple.

La randul sau, deputatul PSD Ioan Munteanu a sustinut ca agricultorii sunt nemultumiti de sprijinul pe care il primesc de la Guverm si ca motiunea simpla este "un semnal de alarma": "Motiunea de astazi se doreste a fi o atentionare serioasa din partea producatorilor romani, a agricultorilor, un semnal de alarma in ceea ce priveste nemultumirile lor. (...) Dezbaterea de astazi trebuie sa aduca solutii concrete, care sa conduca la eliminarea nemultumirilor agricultorilor. Dar agricultorii sunt nemultumiti de sprijinul pe care il primesc din partea Guvernului. Acestea sunt intemeiate. (...) Domnule ministru, va asigur ca niciun efort al Guvernului, implicit al Ministerului Agriculturii, nu este de ajuns atunci cand este vorba despre agricultura", a sustinut deputatul PSD Ioan Munteanu.