Europarlamentarul Cristian Preda cere PNL sa retraga candidatura lui Marian Munteanu la Primaria Capitalei, afirmand ca este preferabil ca partidul sa nu aiba un candidat propriu, ''fiindca ridicolul i-a coplesit'', informeaza MEDIAFAX.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Lansez aici un apel catre conducerea PNL. Ii invit sa retraga candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legatura nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formatiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeana la care au aderat penelistii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca si propunerea regelui Mihai drept prezidentiabil in 1992. Dupa seria Busoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL sa nu aiba un candidat propriu, fiindca ridicolul i-a coplesit. Doar scuzele prezentate electoratului bucurestean ii pot salva. Daca Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Daca nu, voi vota si impotriva lui Munteanu, si impotriva candidatilor PNL'', a scris Preda pe Facebook miercuri seara.

Candidatura lui Marian Munteanu la Primaria Capitalei din partea PNL a fost validata marti seara in unanimitate de catre Biroul Politic National al partidului, a anuntat copresedintele PNL Alina Gorghiu, in vreme ce seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat ca decizia sa de a se abtine la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu a fost un vot impotriva "greselii" conducerii care nu a avut un plan de rezerva, el precizand ca BPN va trebui sa-si asume un eventual esec.

Candidatura lui Marian Munteanu din partea liberalilor a fost criticata in termeni foarte duri - ''piramidala imbecilitate'' - si de deputatul PNL Theodor Paleologu.