Cine sunt cei zece candidati la Primaria Ploiestiului. Cu cine defileaza PSD dupa caderea lui Sebastian Ghita si pe cine pariaza PNL, ramas fara Volosevici anchetat de DNA

de Catalin Stavri     HotNews.ro
Miercuri, 13 aprilie 2016, 18:04 Actualitate | Politic

Orasul Ploiesti a ramas fara primarul in functie in martie 2015 cand primarul PSD, Iulian Badescu, a fost retinut si ulterior arestat de DNA in dosarul finantarii echipei de fotbal Petrolul Ploiesti din bugetul local. De atunci, conducerea orasului a fost asigurata de viceprimarul Iulian Teodorescu (membru ALDE) pana la jumatatea lunii decembrie 2015 ctnd a fost demis din functie la propunerea grupului de consilieri locali ai PNL. De atunci si pana in prezent, consilierul local PSD Cristian Ganea este viceprimarul cu atributii de primar.

La Ploiesti a inceput batalia electorala pentru functia de primar dupa ce senatorul PNL Andrei Volosevici, cotat cu cea mai buna sansa de castig a alegerilor, a anuntat ca nu va mai candida dupa ce a fost citat la DNA Ploiesti, fiind suspect intr-un dosar de luare de mita si trafic de influenta. in cele ce urmeaza vom face o analiza a principalilor candidati incercand sa va informam cat mai exact despre cine sunt ei.
  • Pentru a elimina orice posibila controversa ii vom prezenta in ordine alfabetica.
Lola Gabriela Anghel
Foto: Facebook
Lola Gabriela Anghel - Partidul National Democrat (PND). Despre Anghel nu se cunosc multe detalii, nefiind un politician activ in spatiul public. Singura performanta politica notabila este castigarea unui mandat de deputat in 2012 pe listele PPDD, partidul lui Dan Diaconescu. Cariera politica si-a inceput-o in PNG, partidul lui Gigi Becali. Potrivit site-ului Camerei Deputatilor (cdep.ro), Gabriela Anghel face parte din Comisia pentru politica externa si are 31 propuneri legislative dintre care doar doua au fost promulgate legi.

Deputatul Anghel are un teren, o casa si un apartament in Ploiesti, datorii de 15.000 de euro la CEC Bank si bijuterii in valoare de 20.000 de euro. Conform declaratiei de avere, nu are niciun autoturism. Gabriela Anghel a absolvit Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti. A fost traducator autorizat engleza-franceza, profesor de franceza si engleza la scoala din Berceni, Prahova. Cu administratia locala din Ploiesti a avut o singura legatura, in perioada 2008-2012, ca membru in Consiliul de Administratie al RASP Ploiesti. in 2012 a fost consilierul primarului din sirna. Gabriela Anghel este candidat pentru functia de primar al Ploiestiului din partea Partidului National Democrat.

Catalina Bozianu
Foto: Facebook
Catalina Bozianu - Partidul Miscarea Populara (PMP). Presedintele PMP, este produsul politic al lui Adrian Semcu, actualul director al Hidro Prahova. A fost viceprimar al Ploiestiului in mandatul 2008-2012, din partea PNL. Dupa ce Andrei Volosevici a pierdut alegerile in 2012, Catalina Bozianu a trecut la PDL, iar mai apoi la PMP impreuna cu acelasi Volosevici. Dupa ce Volosevici a plecat la PNL a devenit presedintele Miscarii Populare. Ca viceprimar, Catalina Bozianu nu s-a remarcat mai cu nimic.

Era de notorietate faptul ca era mana dreapta a lui Volosevici si executa ordinele fara sa puna intrebari. Ca experienta politica, Catalina Bozianu bifeaza o candidatura la Camera Deputatilor, in 2012, cand a pierdut. in prezent, sefa PMP este director economic la Hidro Prahova.

In iunie 2015 aceasta a fost audiata la DNA Ploiesti in calitate de martor in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Ea apare in mai multe interceptari, purtand discutii cu Adrian Semcu. La acea data, procurorii notau urmatoarele:

  • "Dupa castigarea contractului de consultanta de catre SC ROMAIR CONSULTING SRL Bucuresti au inceput discutiile in mediul politic cu privire la cine urma sa castige contractele de lucrari de constructie in cadrul proiectului, astfel incat factorii politici sa beneficieze de un comision in medie de 10% din valoarea fiecarui contract de lucrari, suma care putea fi castigata in modalitatea aratata fiind de aproximativ 12.000.000 euro. Discutiile s-au purtat, intre Semcu Adrian - din partea PNL si o persoana foarte importanta din interiorul PSD Prahova care pe parcurs si-a exercitat influenta prin intermediul lui Darius Mesca, Ghioc Ciprian si membrii familiei Cosma ( n.n. GHITA SEBASTIAN AURELIAN). Caietele de sarcini urmau sa fie si au fost ulterior adaptate, astfel incat procedurile sa fie castigate de catre societatile agreate. Boeru Gheorghe, trebuia sa se ocupe de intocmirea caietelor de sarcini. S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L. a fost ajutata sa castige contractul de lucrari privind realizarea instalatiei de canalizare din orasul Comarnic, cunoscandu-se la acel moment faptul ca societatea este administrata de cumnatul deputatului Victor Ponta, respectiv Hertanu Iulian Cristian."
Cea mai noua declaratie de avere a Catalinei Bozianu este din 2013 si figureaza cu o casa in Ploiesti, un Audi din 2006 si doua credite, unul de 10.000 de euro si unul de 130.000 de franci elvetieni.

Cristian Ganea
Foto: Facebook
Cristian Ganea - Partidul Social Democrat (PSD). Este viceprimarul cu atributii de primar al orasului Ploiesti din decembrie 2015. Ocupa un loc de cinste din 2012 in randurile consilierilor locali PSD fiind cunoscut drept cel mai bun cunoscator al legislatiei administratiei locale. Ganea a devenit cunoscut in lumea politica de curand, dupa ce a castigat alegerile pentru functia de presedinte al PSD Ploiesti, contracandidatul sau fiind senatorul Daniel Savu, sustinut de deputatul PSD Sebastian Ghita.  Cristi Ganea a mai bifat ulterior o victorie tot impotriva senatorului Savu, fiind favorit in sondajul intern al PSD care desemna candidatul la Primaria Ploiesti.

Conform declaratiei de avere din mai 2015, Cristian Ganea are un credit accesat in 2010 si scadent in 2030, in valoare de 113.950 euro si trebuie sa restituie un imprumut de 15.000 euro, la o persoana fizica, pana in 2029. Nu are proprietati si nici autoturism.
Cristian Ganea castiga in calitate de consilier local un venit anual de 8284 de lei, ca economist la SC A&P Consulting 8024 lei, iar ca membru in AGA la Hale, SGU, TCE si Spitalul de Boli Infectioase, 5326 de lei pe an.

Gratiela Gavrilescu
Foto: Facebook
Gratiela Gavrilescu - Alianta Democratilor si Liberalilor din Romania (ALDE). Candideaza din partea ALDE, formatiunea condusa de Calin Popescu Tariceanu. In politica, Gratiela Gavrilescu a trecut pe la mai multe partide: PUR, PNL, PLR, ALDE. in mandatul de prim ministru al lui Victor Ponta a fost Ministrul Mediului.

In administratia locala ploiesteana Gavrilescu a fost si viceprimar in perioada 2004-2008 cand primar era Emil Calota din partea PSD. Conform declaratiei de avere, Gratiela Gavrilescu are cateva mosteniri insemnate in regiunea Moldovei. Astfel, se pare ca familia sa detine terenuri intinse, 9.000 mp, si paduri, 5.000 mp, in comuna Carligele, dar si 3.500 mp teren agricol in Neamt, toate mostenire. Gavrilescu mai detine teren si la Ploiesti, are doua autoturisme si bijuterii in valoare de 5000 de euro.

Gratiela Gavrilescu a absolvit Facultatea de Tehnologie Petrochimica - Universitatea de Petrol si Gaze Ploiesti. in perioada 1990 - 1994 a fost inginer chimist-tehnolog prelucrarea cauciucului la SC ARPACOR SA Bucov, apoi timp de doi ani a fost responsabil toxicologie si protectia mediului la aceeasi firma, iar din 1996 pana in 2004 a fost director general al societatii.

Pe vremea cand era Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu a devenit celebra dupa ce a semnat un ordin prin care un cuib de barza va putea fi mutat 600 de metri mai la vest. Potrivit ordinului, "prin derogare de la prevederile art. 33 (...), se aproba relocarea unui cuib de barza (Ciconia Ciconia) de pe raza localitatii Schitu Golesti, la 600 de metri vest pe un alt stalp de electricitate", scrie in Monitorul Oficial.

Adrian Dobre
Foto: Facebook
Adrian Dobre- Partidul National Liberal (PNL). Intra in cursa pentru Primarie fiind rezerva PNL-ului dupa ce Andrei Volosevici a renuntat la candidatura in urma unei anchete DNA in care este suspect de luare de mita si abuz in serviciu. Dupa ce acesta a renuntat la candidatura a anuntat public ca il va sustine pe Dobre si va merge alaturi de el prin cartierele Ploiestiului, pentru a-i spori notorietatea.

Adrian Dobre si-a inceput cariera politica in PDL si a devenit membru PNL cand cele doua partide au fuzionat.Acesta a devenit cunoscut opiniei publice in momentul in care a fost numit subprefect si mai apoi prefect, in perioada 2009-2012. La acea vreme a fost acuzat de membrii celorlalte partide ca face jocurile PDL in Prefectura Prahova, fiind de notorietate obedienta sa fata de Roberta Anastase. Din 2012 este consilier judetean si liderul de grup al consilierilor judeteni PNL. La alegerile din 2012 a candidat pentru sefia CJ Prahova, dar a pierdut in fata lui Mircea Cosma.

La momentul cand si-a publicat CV-ul (atunci cand a devenit subprefect) presa a remarcat ca Dobre a absolvit Universitatea Romano-Americana, specializarea studii economice, cu licenta in doar un an de zile, perioada 1994-1995.
Din declaratia de avere din 2012, are un apartament si un teren in Bucuresti, o masina si datorii insumand 70.000 de euro.

Marius Fenichiu
Foto: Facebook
Marius Fenichiu - candidat independent. Acesta a fost membru PNL de unde a plecat cu mare scandal dupa ce, conform spuselor sale, i s-au cerut 4000 de euro pentru un sondaj in care sa se desemneze candidatul PNL la Primaria Ploiesti, Fenichiu fiind in cursa cu Andrei Volosevici. Acesta a demisionat din PNL si candideaza independent si, potrivit unor surse din cadrul PNL, este sustinut financiar de Adina Valean, sotia lui Crin Antonescu, Fenichiu fiind si seful acesteia de cabinet.

Recent, Fenichiu a declarat ca a facut mai multe plangeri penale la DNA acuzandu-i pe deputatii Nae Alexandri si Mircea Rosca de luare de mita si trafic de influenta. Concret, Fenichiu sustine ca cei doi cereau bani membrilor de partid pentru ocuparea unui loc eligibil pe listele consilierilor locali si judeteni. Conform declaratiei de avere din 2015, are un teren intravilan in Baicoi si unul agricol in Floresti, Prahova. Mai detine un autoturism Ford Focus din 2007 si are un credit de 30.000 de lei scadent in 2016.

Se zvonea ca inclusiv deputatul Sebastian Ghita s-ar fi oferit sa ii finanteze campania lui Fenichiu pentru a lua din capitalul electoral al lui Andrei Volosevici. in schimb, deputatul i-ar fi cerut lui Fenichiu daca ar fi castigat alegerile sa ajute cateva firme de constructii sa castige patru contracte mari cu Primaria Ploiesti. Fenichiu a confirmat partial informatia in cadrul unei emisiuni televizate, dar nu a precizat cine este persoana care a facut propunerea.

Daniel Niculae
Foto: Facebook
Daniel Niculae - Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR). Nu a facut obiectul aparitiilor publice referitoare la politica. A candidat impotriva lui Mircea Cosma la functia de presedinte al Consiliului Judetean. Este descris de politicieni fiind drept un adversar al lui Mircea Cosma, fara a fi cunoscute motivele.
Presedintele UNPR Prahova spune doar ca vrea un alt fel de politica. Este cunoscut opiniei publice dupa un proces cu Parcul Industrial Brazi.

In 2013, Curtea de Apel Pitesti i-a dat dreptate SC DALEX Montaj SRL, obligand Parcul Industrial Brazi, care are ca unic actionar CJ Prahova la plata unei despagubiri de 4.213.690 lei. Firma Dalex apartine lui Daniel Niculae, care a fost asociat intr-o alta societate (Monplast SRL) cu Radu Ionescu, fost vicepresedinte CJ Prahova, retinut intr-o ancheta DNA in care acesta este acuzat ca a primit pe vremea cand era vicepresedinte CJ (in 2007)mita o masina pentruu a facilita unei firme primirea de lucrari cu Consiliul Judiciar. in prezent Radu Ionescu este arestat la domiciliu.

Cat despre Daniel Niculae, directorul Parcului Industrial Brazi a declarat pentru AGERPRES, ca firma respectiva, care se numea initial Montplast Product, a inchiriat un imobil in Parcul Industrial Brazi, pe o perioada contractuala determinata. La un moment dat, reprezentantii firmei nu si-au mai achitat obligatiunile catre parc, astfel ca respectiva societate a fost actionata in instanta pentru recuperarea datoriilor, parcul industrial castigand procesul.

Ulterior, Montplast a intrat in insolventa si si-a schimbat numele in Dalex Montaj SRL, firma deschizand un proces la Tribunalul Prahova pentru recuperarea investitiei facuta in imobilul inchiriat in Parcul Industrial Brazi. in prima faza Parcul Indutrial a castigat pe fond, dar DAniel Niculae a cerut stramutarea procesului la Arges motivand ca Mircea Cosma este presedintele CJ Prahova si fiindu-I adverssar politic poate influenta decizia instantei. Procurorii anticoruptie au inceput urmarirea in rem in acest dosar dupa ce conducerea SC Brazi Industrial Parc a depus o plangere la DNA. Pana la acest moment, firma Dalex a executat deja din conturile Parcului Industrial Brazi suma de 1.211.473 de lei.

Radu Popescu
Foto: Facebook
Radu Popescu - candidat independent. A candidat in 2008 tot ca independent la Primaria Ploiesti luand un procent de 4,6%. A fost in perioada 2005-2012 director al Regie de Transport Public Ploiesti (atazi TCE). in perioada cat a fost director, in 2011, datoriile RATP catre bugetul statului se ridicau la 22 de milioane de lei, adica peste cinci milioane de euro. Suma reprezinta TVA, la care se adaugau penalitati si majorari.
In 2009 desi RATP-ul nu avea bani, in urma unei hotarari a consiliului de administratie, Radu Popescu a primit o prima in valoare de 5.500 de euro, aproximativ 240 de milioane de lei vechi.Dupa ce Volosevici a pierdut alegerile in 2012, Radu Popescu a intrat o perioada intr-un con de umbra.

Dupa ce Iulian Badescu a ajuns pe mana DNA in martie 2015, Radu Popescu a aparut ca si consilier al viceprimarului cu atributii de primar, Iulian Teodorescu. in momentul cand Teodorescu a disparut din peisaj fiind inlocuit cu Cristian Ganea, Popescu s-a retras din viata politica, ca sa apara acum candidat la Primaria Ploiesti.
Este de notorietate ca principalul sustinator al lui Radu Popescu este deputatul Sebastian Ghita.

Cu putin timp in urma Popescu a publicat pe pagina sa de facebook ca va continua proiectele lui Andrei Volosevici, pentru a castiga notorietate in randul sustinatorilor PNL. Volosevici a raspuns aproape imediat declarand ca Radu Popescu nu are habar de proiectele sale si ca el il sustine pe Adrian Dobre.

Daniel Savu
Foto: Facebook
Daniel Savu - candidat independent. A fost 18 ani membru al PSD. Acesta a demisionat la sfarsitul lunii trecute dupa ce PSD Ploiesti l-a desemnat candidat la primarie pe Cristian Ganea. In ianuarie 2016, presa a intrat in posesia unor inregistrari audio in care Savu recunoaste ca a inceput campania electorala jucand sah cu pensionarii din Ploiesti.

Si inainte dar si dupa ce a demisionat, Daniel Savu a declarat in cadrul intalnirilor cu membrii PSD ca este sprijinit de Sebastian Ghita. Dat fiind faptul ca intre PSD Prahova si PSD Ploiesti exista tensiuni, PSD Ploiesti fiind in afara influentei deputatului Ghita, strategia vehiculata in mediile politice este aceea ca deputatul Sebastian Ghita il vrea pe Radu Popescu primar. Astfel, Daniel Savu rupe din voturile PSD ale lui Cristian Ganea, Marius Fenichiu din voturile PNL iar Radu Popescu poate castiga alegerile cu un procent mic de voturi.

Revenind la legatura deputatului Ghita cu senatorul Savu, procurorii DNA au descoperit ca o suma de 111.600 lei a fost utilizata pentru plata unui numar de 12.000 tigai, dobandite fara documente legale, si a inscriptionarii lor cu textele :  GHITA SEBASTIAN AURELIAN COLEGIUL NR. 4 DEPUTAti 7.525 buc;  SAVU DANIEL COLEGIUL NR. 2 SENAT - 4.475 buc. Achizitia si livrarea celor 12.000 tigai, operatiuni fictive, au fost dispuse, inclusiv efectuarea platilor, de Sebastian Ghita.

Potrivit declaratiei de avere, Daniel Savu are doua terenuri intravilane in Urlati si Brazi care insumeaza 4200mp, o vie de 4100mp in Urlati, un teren agricol de 7200mp tot in Urlati, o casa in Ploiesti pe numele sotiei, o masina Kia din 2011 si obiecte de arta in valoare de 50.000 de lei. La capitolul venituri, Savu si-a trecut doar indemnizatia de senator.

Iulian Teodorescu
Foto: Facebook
Iulian Teodorescu - Partidul Romania Mare (PRM). A pornit in politica cu PNL-ul, a ajuns in PLR, ALDE si s-a oprit in PRM din partea caruia candideaza la Primaria Ploiesti.
Teodorescu a fost consilier local inca din 2000 cand Horia Toma a devenit primarul Ploiestiului. in cele doua mandate ale lui Emil Calota-PSD (2004-2012) a fost acuzat de colegii de partid (PNL) ca face pe ascuns jocurile PSD.

A fost cateva luni viceprimar cu atributii de primar dupa retinerea lui Iulian Badescu dar activitatea sa administrativa a fost stearsa. Dupa desemnarea lui Gratiela Gavrilescu-ALDE la candidatura pentru Primaria Ploiesti, Teodorescu a trecut la PRM. Chiar daca nu are sanse reale, conform unor sondaje, PRM Ploiesti poate scoate doua locuri de consilieri locali. Acesta are trei terenuri intravilane de 2500 mp, trei case si un apartament, un Audi si depozite bancare in valoare de 100.000 lei.


Citeste mai multe despre   









7987 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    fara a fi carcotas! Daca nu ai nici casa si nici (Miercuri, 13 aprilie 2016, 19:35)

    Consta [utilizator]

    masina ptr ce poti sa faci un imprumut de aproape 130.000 euro?? (vezi candidatul PSD)
  • 0 (0 voturi)    
    pe cine? (Miercuri, 13 aprilie 2016, 20:38)

    zigot [utilizator]

    nu ma convinge nici o prezentare; oameni fara chemare, fara pregatire, numai vanatori de functii
    prin ce justifica fiecare din acestia functia
  • 0 (0 voturi)    
    lupte crincene (Joi, 14 aprilie 2016, 12:43)

    vulpoiul rosu [utilizator]

    prezentarea este frumoasa, la obiect, inteleasa de toata lumea. bravo autorului! cam datornici sint pretendentii astia! iata cum vad "cadindatii'': lola are sanse mai mici decit pisica blocului, ministresa barza a fost ignorata de o necuvintatoare, de cetatenii urbei ce sa mai zic, mariusica vrea, dar nu poate, danut este un iepure culegator de votulete, el stie ce va face cu ele, poate le va pune intr-un clasor, raducu pe unde a trecut, s-a lasat cu datorii si pagube, daniel este tigrul evadat din gradina partidului, deci, sanse spre minus infinit, iar iulica nu stiu ce va face fara mentorul partidului. dobre e baiat bun, dar sustinut de unul lansat frumos, acum in vizita pe la DNA. lumea mai de jos vede asta. cristinel este cel mai avantajat de primul tur si vizitele de lucru prin cartiere. cred vom asista la lupte crincene "seculare" ce vor dura aproape o luna! vizionare placuta si in ziua de alegeri ar fi mult mai frumos daca nu am iesi la vot! ca oricum ai pune stampila, tot prost iese! P.S. draga autorule, vezi ca cei din clubul bufnitei au dat copy paste la articolul tau. hai noroc si la mai mare!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi