Co-presedintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la Ploiesti, ca va fi printre primii romani care vor participa la achizitia operei "Cumintenia Pamantului", aceasta cerand insa Ministerului Culturii sa supuna analizei si alte bunuri de patrimoniu, informeaza Agerpres.

"M-as bucura sa vad faptul ca statul roman va reusi sa achizitioneze aceasta sculptura a celui mai mare sculptor roman pentru ca PNL crede ca patrimoniul cultural romanesc trebuie sa beneficieze de genul acesta de opere unice, de valoare mondiala, fiind vorba de o investitie de prestigiu, o investitie de suflet, intr-un bun care nu are niciun fel de data de expirare", a spus Gorghiu, intr-o conferinta de presa.

Aceasta a cerut Guvernului sa faca rapid procedura privind achizitia operei, asigurand ca va fi printre primii care vor contribui in acest sens.

"Nu ne ramane decat sa cerem Guvernului sa faca procedura rapid, sa anunte publicul cum se poate investi in acest bun de patrimoniu si va asigur ca voi fi printre primii care vor participa la aceasta achizitie facuta de statul roman, doar ca vreau sa ii rog pe cei din Ministerul Culturii sa spuna atentiei lor si analizei lor si alte bunuri de patrimoniu din Romania", a mai spus co-presedintele PNL.