Sedinta semestriala a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, condusa de presedintele Klaus Iohannis, s-a incheiat, marti dupa-amiaza, dupa aproape 5 ore de discutii. Principalele teme dezbatute au fost inzestrarea si modernizarea armatei, evolutiile din Balcani, migratia ilegala si situatia din Republica Moldova. La sedinta CSAT au participat, in afara sefului statului, premierul Dacian Ciolos, ministrul Economiei, Costin Borc, ministrul Apararii Nationale, Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne, Petre Toba, ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, ministrul Justitiei, Raluca Pruna, ministrul Finantelor, Anca Dragu, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai Razvan Ungureanu, seful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciuca, consilierul prezidential pentru Securitate Nationala, Ion Oprisor, si secretarul CSAT, general-maiorul Mihai Somordolea, informeaza Administratia Prezidentiala.

Sedinta CSATFoto: Administratia Prezidentiala

Temele de discutie ale sedintei CSAT de marti (sursa: Administratia Prezidentiala):

O prima tema dezbatuta in cadrul sedintei a reprezentat-o analiza si aprobarea raportului privind stadiul indeplinirii, in anul 2015, a Programului privind transformarea, dezvoltarea si inzestrarea Armatei Romaniei pana in anul 2027 si in perspectiva. S-a apreciat ca marirea alocatiilor bugetare pentru inzestrare, inceputa in anul 2013 si continuata gradual, conform Acordului politic national privind cresterea finantarii pentru aparare, va permite diminuarea sau chiar eliminarea limitarilor actuale ale capabilitatilor militare nationale.

Un alt punct de pe ordinea de zi l-a constituit aprobarea raportului referitor la stadiul desfasurarii activitatilor prevazute in Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare si modernizare a Armatei Romaniei in anul 2015. Membrii Consiliului au fost informati despre activitatile de restructurare care s-au derulat in concordanta cu obiectivele din Programul privind transformarea, dezvoltarea si inzestrarea Armatei Romaniei pana in anul 2027 si in perspectiva si a caror continuare va viza mentinerea si dezvoltarea capabilitatilor necesare indeplinirii misiunilor specifice Armatei Romaniei, potrivit angajamentelor nationale asumate.

Cu privire la evolutiile actorilor non-statali de factura jihadista, respectiv impactul asupra mediului de securitate din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, Consiliul a apreciat ca actiunile asociate fenomenului Primaverii Arabe au determinat destabilizarea continua a climatului regional de securitate din zona Orientului Mijlociu si Africii de Nord. De asemenea, Consiliul a apreciat ca marea responsabilitate ce ii revine Comunitatii internationale este aceea de a actiona in directia sustinerii eforturilor statelor la nivel national si global pentru evitarea aparitiei unor noi incubatoare de actori non-statali violenti jihadisti.

In aceeasi ordine de idei, Consiliul a analizat impactul evolutiilor din Balcanii de Vest, pe fondul riscurilor de securitate actuale, asupra politicii externe si securitatii Romaniei. Interesul prioritar al tarii noastre vizeaza includerea arealului Balcanilor de Vest intr-o viziune de ansamblu asupra Europei de Est care sa potenteze relevanta strategica a Romaniei, la intersectia spatiilor carpatic, dunarean, balcanic si pontic.

Perspectivele evolutiei situatiei politice din Republica Moldova au reprezentat un alt punct analizat in cadrul sedintei. S-a desprins ideea ca se impune aplicarea credibila si sustenabila a unui program de reforme care sa sustina Republica Moldova pe termen mediu si lung, atat in planul evolutiilor interne, cat si in cel al relatiei cu Romania.

Referitor la fenomenul migratiei ilegale la nivel european, Consiliul a apreciat ca, pentru gestionarea unor potentiale efecte negative generate de evolutia fenomenului migratiei ilegale, este necesara, in principal, adoptarea unor masuri urgente pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniu, consolidarea mijloacelor de cooperare interinstitutionala intre toate structurile cu atributii in domeniul migratiei si obtinerea de date suplimentare privind gestionarea si integrarea refugiatilor de la state membre ale UE cu experienta in domeniu.

In continuarea demersului initiat in anul 2015, membrii Consiliului au fost informati cu privire la masurile adoptate si actiunile intreprinse in vederea combaterii fenomenului taierilor ilegale din fondul forestier national.

Totodata, membrii Consiliului au analizat si aprobat activitatea desfasurata de catre institutiile cu atributii in domeniul securitatii nationale in anul 2015 si principalele obiective pentru anul 2016. S-a concluzionat ca, pe fondul multiplelor evenimente interne si internationale care au marcat anul 2015, institutiile si-au indeplinit misiunile si obiectivele asumate.

De asemenea, s-a analizat si aprobat activitatea Consiliului Operativ pentru Securitate Cibernetica si a Centrului National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica - CERT-RO in anul 2015, precum si planul de activitate pentru anul 2016.

Tot in sedinta de astazi, Consiliul a aprobat Conceptia de realizare a Sistemului de comunicatii si informatic al Fortelor Armate ale Romaniei si raportul privind concluziile rezultate in urma desfasurarii exercitiilor si antrenamentelor de mobilizare, in anul 2015, pentru verificarea stadiului pregatirii populatiei, economiei si a teritoriului pentru aparare.

In finalul sedintei, membrii Consiliului au analizat si aprobat Raportul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii privind activitatea desfasurata in anul 2015 si au decis trimiterea acestuia, spre aprobare, catre Parlamentul Romaniei.

La sedinta au participat si: Prim-ministrul Guvernului Romaniei, domnul Dacian Ciolos; Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, domnul Costin Grigore Borc; Ministrul Apararii Nationale, domnul Mihnea Ioan Motoc; Ministrul Afacerilor Interne, domnul Petre Toba; Ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazar Comanescu; Ministrul Justitiei, doamna Raluca Alexandra Pruna; Ministrul Finantelor Publice, doamna Anca Dana Dragu; Directorul Serviciului Roman de Informatii, domnul Eduard Hellvig; Directorul Serviciului de Informatii Externe, domnul Mihai Razvan Ungureanu; Seful Statului Major General, domnul general Nicolae-Ionel Ciuca; Consilierul Prezidential pentru Securitate Nationala, domnul Ion Oprisor, si Secretarul CSAT, domnul general-maior Mihai Somordolea.

Au mai participat, ca invitati: Ministrul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, domnul Marius Raul Bostan; Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, doamna Cristiana Pasca Palmer; Ministrul Transporturilor, domnul Dan Marian Costescu; Directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, domnul general Marcel Opris, si Directorul Serviciului de Protectie si Paza, domnul general Lucian-Silvan Pahontu.