Daniel Constantin: In cele mai multe judete, ALDE merge singura la locale

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 martie 2016, 21:30 Actualitate | Politic

Copresedintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat, sambata, ca partidul pe care il conduce si PSD au ajuns la un acord de colaborare pentru alegerile locale doar in doua-trei judete, precizand ca discutiile in Bucuresti vor fi transate saptamana viitoare, inforrmeaza Mediafax.

"Deocamdata nu am incheiat discutiile la nivel national, dar in momentul acesta pot sa va spun cu certitudine ca sunt 2-3 judete doar in care s-a ajuns la un astfel de acord. Cu alte cuvinte, vom merge in majoritatea judetelor separat. Discutia cea mai aprofundata o avem in Bucuresti si cred ca o vom transa saptamana viitoare", a declarat Constantin.

Copresedintele ALDE a mai spus ca protocolul semnat "nu angajeaza la o alianta electorala".

"Colegii de la ALDE Alba au decis deja sa mearga singuri la alegerile locale. La nivel national, sigur, nu sunt foarte multe judete in care se va realiza aceasta alianta, ci doar acolo unde se va simti nevoia de catre ambele parti - PSD sau ALDE. Protocolul exclude alianta cu PNL-ul dintr-un motiv foarte simplu, ca nu sunt oameni seriosi, iar in PNL azi se regasesc cei care au facut cel mai mult rau romanilor", a precizat liderul ALDE, dupa ce a participat la o intalnire cu reprezentantii partidului din Alba.

Daniel Constantin a adaugat ca datorita protocolului de colaborare cu PSD, ALDE va avea ocazia sa aiba presedinte de consiliu judetean.

Liderii PSD si ALDE au semnat in februarie un protocol de colaborare in vederea alegerilor locale, presedintele PSD, Liviu Dragnea, precizand ca vor exista discutii in vederea unei candidaturi comune PSD-ALDE-UNPR la primaria Capitalei. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a explicat atunci ca, in conformitate cu acest protocol, ALDE si PSD pot face aliante in teritoriu doar impreuna, PNL, MP sau alte partide fiind nefrecventabile.












Material sustinut de Provident

​INTERVIU Stefan Liiceanu - trecerea de la carti la produse japoneze traditionale via piata financiara

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia, timp in care a lucrat in domeniul financiar, Stefan Liiceanu a decis sa deschida in locul fostei Librarii Humanitas din Fundul Curtii, Takumi - un magazin in care sunt comercializate produse japoneze traditionale. In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani, prin ochii unor tineri care au avut succes. "Cred ca cel mai important este sa faci ce iti place. Productivitatea se vede atunci cand faci ceva cu pasiune, nu cand faci ceva pentru ca trebuie."
923 vizualizari
  • +3 (3 voturi)    
    aratati-va muschii . (Sâmbătă, 12 martie 2016, 23:20)

    dezamagitul [utilizator]

    Daca santeti asa de grozavi de ce mai faceti pres pe langa penalii psd-ului. Nu aveti destui penali la voi ? Asa ca mai bine mergeti singuri sa ne aratati ca aveti sange in instalatie.
  • +2 (2 voturi)    
    Schioapa ALDE " merge " ? (Duminică, 13 martie 2016, 6:30)

    Plagarus [utilizator]

    Singura pe ultimul drum
  • +1 (1 vot)    
    mergeti... (Duminică, 13 martie 2016, 14:23)

    astronaut [utilizator]

    singuri pana iesiti dincolo si poate ramaneti acolo !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri