ACTUALIZAT Rizea poate fi retinut, dar nu si arestat preventiv/ Rizea: "Stiti ca am un copil de doi ani si jumatate, adoptat. Va las sa decideti daca fiul meu va avea o familie"

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Miercuri, 9 martie 2016, 13:00 Actualitate | Politic

Cristian Rizea
Foto: Agerpres
Deputatii au incuviintat retinerea deputatului PSD Cristian Rizea, insa au respins cererea de arestare preventiva formulata de DNA. Rizea, acuzat de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor, le ceruse colegilor sa voteze impotriva solicitarii procurorilor, invocand inclusiv faptul ca are un baiat de doi ani si jumatate pe care l-a adoptat impreuna cu sotia sa si ca a fost ridicat "de pe strada ca un fugar", desi este deputat.

Este pentru a doua oara cand Camera Deputatilor incuviinteaza un capat al cererii DNA - retinerea, dar il respinge pe celalalt - arestarea preventiva, dupa votul din 28 octombrie in cazul Elenei Udrea. Atunci a fost de altfel prima data cand deputatii - initial cei din Comisia Juridica, apoi cei din conducerea Camerei Deputatilor - dau doua voturi desi exista o singura cerere.

S-a considerat atunci ca sunt procecduri separate si trebuie sa existe doua voturi si doua proiecte de hotarare diferite.

UPDATE 14.43: Cererea de arestare preventiva a fost respinsa, la limita: au fost 120 de voturi "pentru" si pentru ca cererea sa fie incuviintata era nevoie de 122 (cvorumul de prezenta a fost 243 deputati). 105 voturi au fost "impotriva.".

UPDATE 14.00 Cererea de retinere a fost aprobata cu 141 voturi "pentru" si 114 "impotriva". Incepe votul pentru cerera de arestare preventiva.

Au fost doua voturi cu bile succesive - unul pentru retinere si unul pentru arestare.

Salvarea lui Rizea a avut loc in ciuda faptului ca atat PNL cat si PSD au sustinut ca vor vota in favoarea cererii justitiei.

"Pozitia politica a PSD este aceeasi pe care o stiti. A fost votata o data si nu a fost schimbata", a afirmat Liviu Dragnea, intrebat fiind de jurnalisti cum va vota PSD in cazul deputatului Cristian Rizea.

Mai mult, Dragnea a declarat miercuri ca vrea ca imunitatea parlamentara sa dispara din Constitutie: "Vrem sa decida instanta. Vreau ca din Constitutie sa dispara notiunea de imunitate."

Ce le-a spus Rizea colegilor deputati, in plen:

  • "In mod normal v-as fi cerut sa nu votati impotriva cererilor justitiei, dar vreau sa va spun ca justitia nu inseamna nerecpectarea procedurilor, iar un proces echitabil se poate face si fara arestarea mea preventiva. Au venit si m-au ridicat de pe strada ca pe ultimul fugar. Care sunt ratiunile pentru care un deputat sa fie tratat asa?
  • Ceea ce nu inteleg este modul in care se face justitie. Astazi va vorbeste inculpatul Cristian Rizea. Printr-un vot negativ, nu blocati justitia, ancheta merge mai deprate dar refaceti normalitatea in Romania. 
  • Stiti ca am o familie, un copil. Am acest copil de 2 ani si jumatate, ceea ce nu stiti este ca acest copil, la doua ore si jumatate dupa ce s-a nascut, a fost adoptat de catre mine si sotia mea.
  • Aceasta procedura se incheie in luna noimebrie a acestui an, potrivit legislatiei din Romania. Doamnelor si domnilor, va las pe dvs sa decideti daca pot continua aceasta procedura si daca fiul meu va avea o familie."

Ce acuzatii ii aduc procurorii lui Rizea

Potrivit procurorilor, la data de 2 decembrie 2009, potrivit unei intelegeri anterioare,Rizea Cristian a primit de la Coltea Lucian, om de afaceri cu cetatenie americana, suma de 200.000 euro, iar la cateva zile, la data de 6 decembrie2009, a primit suma de 100.000 euro - in total 300.000 euro - pentru ca in schimb sa intervina la nivelul a doua autoritati, RAPPS si primaria comunei Chiajna,

Banii ar fi fost dati pentru ca Lucian Coltea  sa beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat intr-o zona rezidentiala din municipiul Bucuresti, respectiv sa obtina dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat in litigiu cu primaria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevarata natura a provenientei sumei de 300.000 euro, primita de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenta, au fost intocmite patru contracte de imprumut false, cu caracter fictiv, arata sursa citata.

De asemenea, in cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfasurarii prezentei anchete penale, Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori si le-a spus sa nu relateze adevarul organelor de urmarire penala, promitandu-le celor doi ca, in perspectiva ca va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spatiu comercial in zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

In acelasi dosar, procurorii anticoruptie au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a lui Coltea Lucian , cetatean american, pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si spalare de bani in forma continuata (doua acte materiale) si va fi prezentat miercuri la Inalta Curte  cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Deputatul Cristian Rizea a fost adus miercuri cu mandat la DNA.

Deputatul Cristian Rizea a declarat miercuri, la iesirea din sediul DNA, ca nu a facut trafic de influenta si nu este vinovat de "absolut nimic".

"M-au chemat pentru o problema mai veche, care s-a rezolvat acum sase ani pe civil, iar acum o s-o rezolv si din punct de vedere penal", a spus Rizea, citat de Agerpres.












8456 vizualizari
  • +49 (53 voturi)    
    super! (Miercuri, 9 martie 2016, 13:07)

    Codruta N [utilizator]

    Sa nu-i mai aresteze nici pe amaratii cu multi copii, daca ii prind furand la greu, ca 'raman copiii fara familie" :P
    • +30 (36 voturi)    
      similar cu Andreea Nu Stiu Cum (Miercuri, 9 martie 2016, 13:25)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      care Invita femeile sa nasca in /la sfarsitul saptamanii...faptul ca folosesc "scut" copilul, vartsa lui..merita aceste persoane sa fie bombardate cu oua
      • +20 (24 voturi)    
        Copil orfan dar cu Ferrari! (Miercuri, 9 martie 2016, 14:39)

        pedepsitorul [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Ce cruda este viata cu copii de bani gata!
        • +11 (15 voturi)    
          Nu-l stresati .... (Miercuri, 9 martie 2016, 15:25)

          NicolaeA [utilizator] i-a raspuns lui pedepsitorul

          ca alapteaza !
    • +27 (31 voturi)    
      Ba mai mult (Miercuri, 9 martie 2016, 13:28)

      falcoind [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Daca fura mâncare pt copil eu nu l-as condamna l-as sprijini pt a avea un loc de munca mai bine plătit. poate o reconversie profesionala orice ajutor posibil pt un om care vrea sa își întrețină familia. Da oare acest penal din cei 588 ce fufa avea de întreținut ???
      • -14 (22 voturi)    
        dupa cazul rusanu..... (Miercuri, 9 martie 2016, 14:49)

        robotel corporatel [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

        dupa ce dan radu rusanu a fost vopsit in corupt si arestat preventiv 4 luni de zile (la cererea dna si din dispozitia judecatorilor) pentru ca ieri sa fie declarat nevinovat poate ar trebui sa fiti mai circumspecti la zicerile dna. zic si eu.
    • +18 (22 voturi)    
      urat (Miercuri, 9 martie 2016, 14:51)

      gear six [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      tare urat sa te folosesti de un copil de doi ani ca sa poti sa justifici evitarea raspunderii pentru acte de coruptie, bani luati de la gura altor copii.

      sa fie retinut de urgenta si sa se mearga de catre DNA cu cerere pentru arestare din nou, sa vedem cat de nesimtiti sunt cei care voteaza.

      nici unul din penalii aia din parlament nu mai vede in viata lui vreun vot de la mine, niciodata.
      nici unul din ei nu realizeaza cat rau fac ( noua tuturor) prin voturile care apara penalii.
  • +44 (48 voturi)    
    ... (Miercuri, 9 martie 2016, 13:14)

    pathfinder [utilizator]

    Da' cand ai furat TU, bai Rizeo, nu te-ai gandit ca copilul ala NU va mai avea o familie cad vei fi la bulau?

    Nesimtitule!
    • +17 (21 voturi)    
      de ce (Miercuri, 9 martie 2016, 14:18)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui pathfinder

      sa fim rai?
      el n-a furat.
      el doar s-a imprumutat de la un necunoscut, la cabinetul stomatologic, de vreo 300.000 euro. si nici nu a apucat sa-i mai dea banii inapoi ca ala a si disparut.
  • +33 (37 voturi)    
    Da, poate ca ai. Si ce-i cu asta ? (Miercuri, 9 martie 2016, 13:17)

    Cuca [utilizator]

    Cristinel, mama, ar insemna ca toti cei care au copii (ca ii merita sau nu, asta e alta poveste) sa nu mai fie condamnati/cercetati pentru ceea ce au facut ilegal ?

    In plus, daca esti deputat, trebuie sa fii ridicat de pe strada altfel ? Cum anume ? Vreau sa stiu si eu. Uite, eu sint inginer. Cum ar trebui sa fiu arestat ? Dar portarul de la serviciu, cum ar trebui sa fie arestat ? Etc etc. Ne trebuie, in mod clar, un manual de arestari, pe profesiuni si alte categorii sociale. Sa arate ca un dictionar - in stinga, meseria (sorry, nu meseria, ca la 'mneata ar scrie poate strungar) deci in stinga sa scrie pozitia sociala si mai ales averea, si in dreapta modul permis de arestare.

    Mi-e greata de faptul ca asemenea giboni "ne reprezinta".
  • +42 (46 voturi)    
    Aproape... (Miercuri, 9 martie 2016, 13:22)

    Zummm [utilizator]

    ca mi-a dat o lacrima. Afland ca unii copii sunt adoptati de niste hoti ordinari
  • +32 (36 voturi)    
    doar teroristii (Miercuri, 9 martie 2016, 13:33)

    The Great Cornholio [utilizator]

    doar teroristii mai fac asa.
    isi folosesc copii pe post de scut, stiind ca armatele din tari civilizate nu vor trage in ei.
    daca va pasa cu adevarat de copii vostri nu ati fi furat, gandindu-va ca s-ar putea sa fiti prinsi, iar ei vor ramane pe drumuri.
  • +28 (32 voturi)    
    Lasule! (Miercuri, 9 martie 2016, 13:34)

    puscas2 [utilizator]

    Trebuie sa implici si copilul in mizeria in care te-ai bagat singur?
  • +27 (31 voturi)    
    Rușine dle deputat (Miercuri, 9 martie 2016, 13:35)

    NoFive [utilizator]

    Dupa logica asta, daca ai copii adoptati in grija, ai liber la furat, ca n-ar trebui sa te aresteze nimeni.
    Acest om este deputat, deci reprezinta o majoritate! Aici e problema.
  • +13 (17 voturi)    
    Inumanilor (Miercuri, 9 martie 2016, 13:37)

    valahiandusk [utilizator]

    Si-a luat Ferrari ca sa duca copilul mai repede sa-i faca vaccinurile
  • +18 (20 voturi)    
    un las (Miercuri, 9 martie 2016, 13:39)

    Razvan_M [utilizator]

    Numai un las si un ticalos se foloseste de copii pt. a scapa de parnaie. Este tot un fel de terorism, ca si cum ai pune pistolul la tampla copilului ca sa fii lasat sa fugi cu prada.

    Bai tata, fii barbat si asuma-ti urmarile ciordelilor pe care le-ai comis. Faci parnaie si dai banii inapoi. Ce mare lucru? Fa o intelegere cu procurorii sa returnezi toata ciordeala si sa te lase cu o pedeapsa mai mica. Asta cu folosirea copilului ca metoda de santaj este demna de o pramatie.
  • +13 (17 voturi)    
    Ba nenorocitilor (Miercuri, 9 martie 2016, 13:44)

    CititorulComentator [utilizator]

    Da' cand furati nu va mai ganditi la copii? Mafioti ordinari.
  • +10 (14 voturi)    
    Abuz de minori??? (Miercuri, 9 martie 2016, 13:48)

    j_chinez [utilizator]

    Sa inteleg ca nenea a adoptat copilul in idea ca se apropria ancheta de el?
  • +11 (15 voturi)    
    Un penal penibil (Miercuri, 9 martie 2016, 14:01)

    trient [utilizator]

    Interesant articolul asta, pentru cine vrea sa afle mai multe despre cinstitul si saracul domn rizea.

    http://adevarul.ro/news/politica/traseul-politic-pesedistului-cristian-rizeazis-ferrari-fieful-bunea-stancu-la--fotoliul--vanghelie-1_550c25b0448e03c0fdbd2ef2/index.html

    Tare partea cu Niculina -> Josette. (Ni)Cul(ina) nu dadea bine la Monte Carlo.
  • +17 (21 voturi)    
    Arestat îi face un bine copilului. (Miercuri, 9 martie 2016, 14:02)

    asavreau [utilizator]

    Copilul nu mai învață să fure de la părintele adoptiv și când va ieși din închisoare,poate copilul îl va învăța ce este cinstea și onoarea.
  • +11 (15 voturi)    
    Sunt dovezi clare și grele. (Miercuri, 9 martie 2016, 14:05)

    asavreau [utilizator]

    Rizea,prin comportament arată că este conștient că sunt dovezi clare de infracțiuni săvârșite.Pușcăria este singura soluție să nu distrugă viitorul fiului adoptiv.
  • +13 (17 voturi)    
    rizea (Miercuri, 9 martie 2016, 14:09)

    sile1 [utilizator]

    Caracterul mizerabil al acestui individ e si mai pregnant pus in evidenta de apararea josnica la care a recurs folosindu-se de copilul sau ca de un scut in fata Justitiei.

    Mare e nerusinarea in randul majoritatii parlamentarilor !!!
  • +13 (17 voturi)    
    logica ilogicii! (Miercuri, 9 martie 2016, 14:12)

    Francisc 1 [utilizator]

    iresponsabilitatea in floare in parlament , auzi : nu ma bagati ca moare ala micu'! da cand juleai bani nu te gandeai la consecinte? raspuns NU ! astia nu vad mai departe decat ziua de azi , de asta in urma lor nu va ramane nimic!
  • +16 (20 voturi)    
    citat : (Miercuri, 9 martie 2016, 14:23)

    nahir [utilizator]

    "UPDATE 14.00 Cererea de retinere a fost aprobata cu 141 voturi "pentru" si 114 "impotriva". Incepe votul pentru cerera de arestare preventiva. "

    propun DNA o descindere la camera deputatilor pentru un scurt raid printre cei 114 "impotriva".
    daca se combina si cu un raid pe la senat, sigur ajungem la 300 parlamentari.
    • +10 (12 voturi)    
      Cererea pt. arestare va fi respinsa ! (Miercuri, 9 martie 2016, 14:32)

      Plagarus [utilizator] i-a raspuns lui nahir

      "Onoarea " se va "repera " in banda celor ce nu ne mai reprezinta.
    • +7 (11 voturi)    
      si mai jos se poate incerca max 150 (Miercuri, 9 martie 2016, 14:45)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui nahir

      la 19 milioane de locuitori, total Senatori si Deputati AJUNGE !
      • +3 (7 voturi)    
        19 milioane (Miercuri, 9 martie 2016, 15:11)

        falcoind [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        erau de mult azi dacă intre granițe mai îs 15 mil e mult , iar cei de afara au parca 6 "reprezentanți" în total . Ce zici de un senator la 500 000 locuitori , mai mult decât suficient , (vreo 40 în total și cu diaspora ) si un deputat la 300 000 locuitori, ăștia ar fi un 70 maxim,) cite unul pt fiecare minoritate care trece de 100 000 locuitori , excepție , țigani și maghiari care dacă vor sa aibă reprezentant, din nou tre sa strângă cite 300 000 voturi (proporțional cu nr votanți din cei 300 000 )pentru a avea unul. Alesi nominal în 2 tururi de scrutin.
  • +7 (11 voturi)    
    ! (Miercuri, 9 martie 2016, 14:55)

    Kpriciu [utilizator]

    Arestat?! Țara se mai face bine de tine doar cu tratament glonțos, HOȚ de țară ce ești!
  • +12 (16 voturi)    
    sa notam (Miercuri, 9 martie 2016, 14:56)

    Francisc 1 [utilizator]

    cine cum a votat , ca la toamna poate facem un efort totusi!
  • -3 (11 voturi)    
    nu sunt fan PNL (Miercuri, 9 martie 2016, 15:02)

    coloneze [utilizator]

    dar trebuie sa constatam ca la parlamentarii PNL nu se intampla ce se intampla la cei PSD
    • 0 (0 voturi)    
      Show (Joi, 10 martie 2016, 12:02)

      Daniels22026 [utilizator] i-a raspuns lui coloneze

      E doar pentru spectacol. Ca sa ne convinga precum ca ei ar fi in mai multe tabere. Aiurea! Fata de furat si coruptie, ei toti sunt in aceeasi tabara, toti sunt de partea privilegiilor si a coruptiei.

      E o pacaleala ordinara, iar tu ai cazut in plasa ei.
  • +9 (13 voturi)    
    bravoooooo (Miercuri, 9 martie 2016, 15:02)

    liviu_ [utilizator]

    republica bananiera romania loveste din nou
  • +5 (9 voturi)    
    cand a furat, nu s-a gandit ce are acasa. (Miercuri, 9 martie 2016, 15:28)

    jackalphonse [utilizator]

    responsabilitate zero din cauza caliciei.
    E ca si cum te ai arunca de pe bloc si ai fi suparat pe legea gravitatiei ca alege sa functioneze cum zice insensibilul ala de Newton.
    Nu Newton a facut legea, el doar a scris ce era evident. Asa si aici, este o lege nescrisa ca atunci cand furi, mai si platesti daunele facute altora.
  • -7 (11 voturi)    
    ponderare (Miercuri, 9 martie 2016, 16:36)

    Dedalus [utilizator]

    Procedural vorbind, este complet stupid sa ceri retinerea.

    Retinerea este o masura de urgenta, in situatii de pericol imediat si major pentru societate sau pentru ancheta.

    Ori, in cazuri de coruptie si altele asimilate,mai ales cel consummate, ce urgenta ar justifica retinerea?!

    Ma ingrozesc in continuare de elanul "revolutionar" al unor postaci de pe aici si ma bucur ca nu suntem acum 70 de ani, ca sunt convins ca toti acesti vajnici cetateni postaci ar fi intrat in randurile SA-ului...
    • -2 (2 voturi)    
      Este natural sa apara si asemenea mici (Joi, 10 martie 2016, 10:45)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      excese - lumea este mai mult decit satula sa mai auda numai despre hotii, coruptie, mizerie politica, etc. E natural ce se intimpla. Si sint 100% de acord cu asta - si eu sint la fel de satul.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă