ACTUALIZAT Votul pe legea defaimarii a lui Dragnea se amana pana saptamana viitoare. Sedinta de plen a Camerei Deputatilor a fost suspendata

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Miercuri, 10 februarie 2016, 11:00 Actualitate | Politic

Legea "defaimarii sociale" a lui Liviu Dragnea se va dezbate si vota cel mai probabil saptamana viitoare, dupa ce sedinta de plen a Camerei Deputatilor a fost suspendata. Initial, a existat propunerea ca aceasta sa fie scoasa de pe ordinea de zi, iar motivul era faptul ca raportul la aceasta lege, care contine o serie intreaga de amendamente admise, a fost gata la ora 09.00 in aceasta dimineata, iar regulamentul forului legislativ prevede ca deputatii sa primeasca raportul la o lege ce urmeaza sa intre pe ordinea de zi cu cel putin trei zile inainte. Intrucat dupa discutii indelungate nu s-a ajuns la un acord cu privire la scoaterea sau pastrarea pe ordinea de zi, conducerea Camerei s-a reunit in sedinta si a decis suspendarea lucrarilor.

Pe de alta parte, aceasta incalcare a regulamentului se intampla frecvent, unde legi care trec de comisii marti seara ajung la votul final in plen miercuri dimineata, de multe ori in cazul unor proiecte pentru care Camera Deputatilor este decizionala.

De fapt, regulamentul este mult mai strict de atat. Potrivit art. 69, "raportul va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile, in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala."

Regulamentul este o lege ordinara.

Filmul LIVE TEXT al dezbaterilor din plen:


13.10: Biroul Permanent a decis suspendarea lucrarilor. Pe ordinea de zi a sedintei a ramas doar o informare de la presedintele Klaus Iohannis.

12.34: Dupa o pauza de jumatate de ora, timp in care Dragnea a semnat protocolul de colaborare cu Tariceanu intre PSD si ALDE, Zgonea a cerut convocarea Biroului Peramanent care va intocmi o noua ordine de zi.

11.56: S-a luat o noua pauza de consultari.

11.43: Zgonea propune scoaterea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor care nu au avut rapoartele gata la timp asa cum prevede art. 69 din Regulament, inclusiv legea lui Dragnea. Au fost 63 de voturi "pentru", 41 "impotriva" si 43 de abtineri, astfel ca propunerea este respinsa, pentru ca nu a intrunit numarul suficient de voturi "pentru" - jumatate plus unu din cei prezenti (circa 110).

11.38: Dragnea ia cuvantul si isi citeste un discurs despre importanta tolerantei: "Nu este nicio prevedere in lege care ii impiedica pe jurnalisti sa ii critice pe politicieni, sa ii faca in toate felurile". Se vocifereaza in sala. Dragnea: "Este doar un exemplu de intoleranta".

"O astfel de lege se pregateste in aceste momente si in SUA. Avem sansa sa fim prima tara. Pe mine ma intereseaza ca aceasta lege odata adoptata sa nu poate fi contestata."

11.26: Nicolaescu a cerut o noua pauza de 10 minute de consultari, dupa ce a declarat ca PSD se impotriveste respectarii regulamentului. Liberalul i-a cerut lui Dragnea sa solicite scoaterea propriului proiect de pe ordinea de zi.

11.10: Desi plenul trebuia sa inceapa la ora 10.00, acesta a inceput la ora 11.00. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a revenit sa conduca sedinta dupa ce a avut o intalnire in biroul sau cu Dragnea si cu mai multi colegi deputati PSD.

Liderul deputatilor PNL Eugen Nicolaescu a cerut scoaterea de pe ordinea de zi de la microfonul central. De partea cealalta, secretarul general al PSD, deputatul Marian Neacsu, a declarat ca se procedeaza frecvent sa se introduca pe ordinea de zi proiecte "sub rezerva primirii raportului", iar decizia a fost luata de Biroul Permanent al Camerei Deputatilor in sedinta de luni.

Zgonea a admis ca se practica aceasta cutuma  de a introduce pe ordinea zi proiecte care nu au raport si le-a cerut liderilor de grup sa modifice regulamentul.











3474 vizualizari
  • +3 (3 voturi)    
    aha (Miercuri, 10 februarie 2016, 11:54)

    nesuferitu [utilizator]

    deci ia sa vedem: matale domnu' condamnat, impreuna cu colegii matale de serviciu ca sa spunem asa, unde te-ai strecura in acele categorii? te-ai simti in ''inferioritate'' daca cineva iti spune ca parlamentarii mint si-si vad numai de ''treburile'' lor in chestia aia... parlament parca ii zice? cat despre ''facut in toate felurile'', va faceti singuri bre condamnatule!
  • +4 (4 voturi)    
    daca e nevoie Strada Poate Ajusta Agenda (Miercuri, 10 februarie 2016, 12:38)

    un domn [utilizator]

    trebuie doar un semn..si se rezolva..P$D stie ce Poate Strada !
  • +3 (3 voturi)    
    ... (Miercuri, 10 februarie 2016, 12:43)

    a.nonim [utilizator]

    "Pe mine ma intereseaza ca aceasta lege odata adoptata sa nu poate fi contestata" - pai normal ca nu poate fi contestata. Daca o contesti intri sub incidenta ei.
    Trebuie sa fim mandri ca vom fi prima tara din lume care va avea o astfel de lege. In sfarsit vom ajunge si noi model pentru altii.
    • 0 (0 voturi)    
      Phutin de Mujicia (Miercuri, 10 februarie 2016, 13:10)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

      este invidious...Mazeta este bagat in sedinta...sa I se schimbe politica "editorial"
  • +1 (1 vot)    
    Despre defaimare si minciuni (Miercuri, 10 februarie 2016, 13:45)

    Punctul_8 [utilizator]

    As putea fi de acord cu pedepsirea defaimarii, dar cu niste conditii. Daca nu am voie sa spun ca Dragnea este ticalaos si mincinos cand spune ca face 1000 km de autostrada, intr-un mandat de 4 ani (ca sa fie ales el si partidul sau), ar fi necesara o lege care sa-i condamne ca nu au facut cei 1000 km de autostrada (mandatul la care se facea promisiunea a trecut), pentru ca au mintit si au obtinut foloase necuvenite (mandatele).
  • +1 (1 vot)    
    E.B.O.L.A PSDerbdeilor (Joi, 11 februarie 2016, 9:10)

    Plagarus [utilizator]

    Marea eroare in cazul de fata este ca penalii "alesi " isi inchipuie ca toata Lumea Crede Din Nou In Minciunile "dansilor "!!!!
    Oare mustatza l'u Dranea Liviu,este un simbol social, o traditie mostenita din trecut, un insemn al puterii si o chestiune de mandrie.?
    Mustata reprezinta si viziunea politica a unui barbat. Socialistii si nationalistii pot fi recunoscuti dupa forma mustatii.
    Si apoi urmeaza extremistii, regii – campioni ai mustatei


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version