Deputatul PSD Mircia Muntean si-a anuntat decizia de a candida la functia de primar al municipiului Deva din partea Partidului Social Romanesc (PSRO) condus de Mircea Geoana, transmite Agerpres. Muntean a fost primar al Devei timp de patru mandate, intre 1996-2012 - el insusi s-a prezentat drept "primarul 4x4" - iar in septembrie 2013 a fost condamnat definitiv la patru ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu. In plus, fostul primar a devenit celebru dupa ce, in octombrie 2014, a fost implicat intr-un accident rutier de la care a incercat sa fuga si sa se ascunda in tufisuri, insa a ramas blocat pe un gard pe care se urcase.

Mircia MunteanFoto: cdep.ro

Muntean a spus ca inca nu si-a dat demisia din PSD, dar ar putea face acest lucru cel mai probabil cu cateva zile inainte ca listele de candidati ale PSRO sa fie depuse la viitorul Birou Electoral Judetean.

Intrebat daca va fi sustinut si de alte partide politice in campania pentru un nou mandat de primar al municipiului Deva, Muntean a afirmat ca ar exista asemenea propuneri, dar a evitat sa precizeze clar care sunt acele forte politice. "Deocamdata, le mai tinem asa...cate sunt. Nu (sunt sustineri, n.r.) de la PNL, ci doar de la simpatizantii PNL", a afirmat Muntean, care a fost membru al PNL pana la alegerile din anul 2012.

Muntean a fost condamnat definitiv pe 24 septembrie 2013 de Inalta Curte de Casatie si Justitie la patru ani de inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, intr-un dosar din 2004, in care a fost acuzat ca a incheiat tranzactii ilegale de terenuri cu un traficant de masini de lux.

Un complet de cinci judecatori de la ICCJ a respins marti recursul lui Mircia Muntean si al celorlalti inculpati din acest dosar si a mentinut decizia unui complet de trei judecatori tot de la instanta suprema.

Astfel, ceilalti inculpati raman cu pedepsele date anterior: Iosif Claudiu Man - un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, Ovidiu Horatiu Boldor - doi ani inchisoare cu executare si Cornel Moraru - doi ani inchisoare, in cazul acestuia pedeapsa fiind contopita cu o alta condamnare de trei ani primita in alt dosar.

De asemenea, Mircia Muntean si Iosif Claudiu Man (in calitate de mostenitor al inculpatului Iosif Man - decedat) au fost obligati sa plateasca statului roman suma de suma de 333.743 USD sau echivalentul in lei, la care se adauga dobanda de referinta a BNR, calculata de la data de 25 martie 1999 pana la data platii integrale.

Cum a ajuns Muntean in boscheti

Accidentul in care a fost implicat Mircia Muntean s-a produs in 30 octombrie, pe soseaua de centura a Devei, in apropierea statiei CFR, unde un autoturism a acrosat un autobuz fara pasageri si un alt autoturism, dupa care a intrat in spatele unui camion oprit la culoarea rosie a semaforului.

Martorii au spus ca la volanul autoturismului care a acrosat celelalte trei autovehicule s-ar fi aflat deputatul PSD Mircia Muntean, care ar fi fost baut, acesta fiind scos din masina cu sange pe fata de catre un alt sofer.

La locul accidentului a ajuns un cameraman al unui post de televiziune, care l-a recunoscut pe fostul primar Mircia Muntean si a inceput sa il filmeze.

"Deputatul PSD era plin de sange pe fata si parea baut. A fost scos din masina de ceilalti soferi. Cand a observat ca il filmez, a inceput sa ma lovesca pe mine si camera. Un alt barbat care era cu el m-a impins, iar el si m-a lovit pe mine si camera cu care filmam. Nu am renuntat. Atunci, paralmentarul a luat-o la fuga spre tufisuri si a intrat in ele. A ajuns undeva pe un gard si a ramas acolo atarnat fara sa mai poata inainta. A fost scos de acolo de politisti locali", spunea cameramenul Ioan Boldor.

De altfel, in imaginile surprinse de acesta se observa cum Mircia Muntean impinge camera si apoi fuge in tufisuri. In imagini se mai poate vedea cum parlamentarul Mircia Muntean este scos din tufisuri de catre politistii locali, descult si plin de sange pe fata.

Parlamentarul Mircia Muntean a declarat in fata camerei de luat vederi, dar si in fata politistilor, ca nu se afla el la volanul autoturismului implicat in accident.

Intrebat cum s-a produs accidentul, parlamentarul a raspuns: "Accidentul nu s-a intamplat. N-am condus eu! A condus Jenica...".

Intrebat cum a ajuns in tufisuri dupa accident, parlamentarul a raspuns: "Imi cautam cainele. Este cainele meu!".

In urma accidentului, Mircia Muntean, care a suferit rani la cap si la fata, a fost preluat de o ambulanta si transportat la Spitalul Judetean de Urgenta din Deva.

Surse din cadrul anchetei au declarat ca, in urma analizei probelor de sange luate joi seara deputatului PSD Mircia Muntean la UPU din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta din Deva, a reiesit ca acesta avea o alcoolemie de peste 1,00 la mie.

Politia Hunedoara a deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa in cazul accidentului, acesta fiind trimis Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru solutionare.

Ulterior, el a trimis o scrisoare deschisa in care spune ca a fost "vanat pe strazi ca un caine", "urmarit si sicanat de doua autoturisme".