Premierul Dacian Ciolos va avea luni intalniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta despre modificariea legii alegerilor locale, au declarat surse oficiale citate de Agerpres. Discutiile vor avea loc incepand de luni dimineata, la Vila Lac. Premierul Ciolos va avea luni dupa-amiaza si intalnirea saptamanala de lucru cu presedintele Klaus Iohannis, au mai precizat sursele citate.

Dacian CiolosFoto: HotNews / Dan Popescu

UPDATE: Copresedintele PNL Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, si prim-vicepresedintii liberali Ludovic Orban, Adriana Saftoiu si Gheorghe Flutur formeaza delegatia liberala care va merge, luni, la discutiile cu premierul Dacian Ciolos pe marginea modificarii legii alegerilor locale. Prim-vicepresedintele liberalilor Adriana Saftoiu a precizat, duminica, pentru Agerpres, componenta delegatiei si faptul ca intalnirea dintre premierul Dacian Ciolos si PNL va avea loc in jurul orei 9:45, la Vila Lac. Copresedintele PNL Alina Gorghiu nu va participa la discutii, fiind plecata, pana la sfarsitul saptamanii viitoare, intr-o vizita in Statele Unite ale Americii.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la inceputul saptamanii trecute, ca varianta unei ordonante de urgenta pe tema modificarii legislatiei privind alegerea primarului este cea mai buna solutie."Eu consider ca implicarea unei institutii cum este Guvernul Romaniei, un guvern tehnocrat, intr-un proces care inseamna alegeri corecte, echitabile, echilibrate, competitive, inseamna un exercitiu foarte sanatos. In momentul acesta, optiunea pe care o vad plauzibila, rezonabila, rationala, este cea a ordonantei de urgenta pe care Guvernul poate sa o adopte", a afirmat Alina Gorghiu, subliniind ca asumarea raspunderii parlamentare nu poate fi luata in calcul, pe motiv ca CCR interzice asumarea raspunderii Guvernului pe acte normative aflate in dezbatere parlamentara.

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Sinaia, ca daca prin mijloace "abuzive" se va schimba legea alegerilor locale, atunci PSD nu va participa la alegeri:"Consideram ca actualul Guvern nu are de ce sa devina instrumentul PNL-ului si sa incerce sa modifice o lege electorala in conditiile in care deja la aceasta data au adoptat prin hotarare de Guvern calendarul alegerilor. (...) Mai mult decat atat, premierul Ciolos, si intreg guvernul sau, si-a luat angajamentul ca va organiza alegerile locale si parlamentare in conditii corecte si nepartinitoare si cred ca trebuie sa isi mentina acest angajament", a spus Liviu Dragnea.

Totodata, el a aratat ca PSD va participa la discutiile cu premierul Dacian Ciolos pe aceasta tema. "O sa raspundem la aceasta invitatie. Eu sper sa fie o discutie cu toate partidele la un loc, nu cu fiecare", a mai declarat liderul PSD in conferinta de presa.

Presedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anuntat, sambata, ca progresistii vor respecta legea alegerilor locale, votata de toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor intr-un singur tur.

De asemenea, copresedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, a sustinut ca legile electorale nu trebuie schimbate in functie de interesul unui partid: ''Am convenit anul trecut sa modificam legile electorale cu un an inainte de alegeri. Am gasit aceasta formula prin consens cu PNL. PNL si-a schimbat optica si acum vrea schimbarea regulilor jocului. Nu mi se pare corect ca in functie de interesul particular al unui partid care are posibilitatea sa influenteze aceasta decizie sa se schimbe regulile. Eu astept o discutie intre partide si impreuna cu premierul pentru ca procedura prin Parlament este una care cred ca face inoperabila o astfel de propunere. Astept o discutie care sa ne lamureasca.''

Miscarea Populara solicita modificarea legilor electorale in sensul alegerii primarilor si a presedintilor de consilii judetene prin vot direct si in doua tururi de scrutin, a anuntat saptamana trecuta presedintele MP, Traian Basescu, la finalul Consiliului Executiv National al partidului.''Daca in legislatia promovata in timpul meu a fost aceasta eroare a alegerilor intr-un singur tur, a fost si un lucru foarte bun - aducerea presedintilor consiliilor judetene la vot uninominal, alegere directa. Deci, cerem atat alegerea primarilor in doua tururi, cat si revenirea alegerii presedintilor consiliilor judetene tot in mod direct si in doua tururi", a declarat Traian Basescu, intr-o conferinta de presa.

PSRO sustine alegerea in doua tururi din motive de reprezentativitate sporita oferita viitorilor primari, subliniind ca in acest fel se permite si o sansa mai buna pentru reinnoirea clasei politice, dandu-se ocazia partidelor mici sau nou aparute sa aiba o sansa corecta.Pe de alta parte, formatiunea condusa de Geoana spune ca ar fi corect ca modificarea legii in vederea alegerii primarilor din doua tururi sa se faca printr-o lege aprobata in Parlament: "Principial vorbind insa, apelarea la o OUG nu este o solutie democratica. Nu intotdeauna scopul, chiar si unul nobil, scuza mijloacele. O lege aprobata in Parlament este calea corecta de urmat. In acest fel, si PNL va avea ocazia de a-si repara greseala facuta in 2015, cand a votat legea alegerii primarilor intr-un singur tur alaturi de PSD."