Sorin Frunzaverde nu va mai putea candida din partea PNL la alegerile de anului acesta, ca urmare a condamnarii cu suspendare in dosarul alegerilor prezidentiale, a declarat, vineri, pentru Mediafax, prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban.

''In mod evident, ca urmare a criteriilor de integritate Sorin Frunzaverde nu va mai putea candida din partea PNL.Va trebui luata o decizie la nivelul conducerii PNL Caras Severin privitoare la desemnarea unui alt candidat'', a declarat prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat ca, probabil, PNL nu va putea valida pe 18 ianuarie ''capul de lista pentru Caras Severin'' in alegerile din 2016.

Condamnarea in prima instanta duce automat la suspendarea din calitatea de membru de partid pana la hotararea definitiva a instantei, potrivit statutului PNL. Daca Sorin Frunzaverde va castiga recursul acesta isi va recapata calitatea de membru PNL, a precizat Ludovic Orban.

Presedintele CJ Caras-Severin, Sorin Frunzaverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, in dosarul vizand alegerile prezidentiale din 2014, decizia Tribunalului Caras-Severin nefiind definitiva.

Potrivit portalului instantelor de judecata, Tribunalul Caras-Severin l-a condamnat pe Sorin Frunzaverde pentru folosirea influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta si pedepsita de art. 13 din Legea nr.78/2000, la doi ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de patru ani,.

De asemenea, acestuia i-au fost interzise mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de incercare el trebuie sa se supuna unor masuri de supraveghere.