Alesii vor sa-i scuteasca de impozitul pe venit pe cei din cercetare. De prevedere ar urma sa beneficieze si cadrele didactice universitare 

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:01 Actualitate | Politic

Angajatii din domeniul inovarii si cercetarii aplicate - cercetatori si cadre didactice universitare - ar putea fi scutiti de plata impozitului pe venit, potrivit unei initiative legislative depuse de un grup de senatori PSD, printre care Mihnea Costoiu si Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax.

Initiativa legislativa modifica Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cerand ca din randul contribuabililor scutiti de plata impozitului pe venit sa faca parte si angajatii "care activeaza in domeniul inovarii si cercetarii aplicate''. Contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege ''trebuie sa indeplineasca conditiile legale de cercetator sau cadru didactic universitar'', putand fi angajati in institute de cercetare, universitati, centre de cercetare si dezvoltare sau societati comerciale.  

Proiectul de act normativ este initiat de un grup de senatori PSD, fiind sustinuta si de parlamentari UNPR, ALDE, UDMR, plus trei liberali. Mai multi dintre semnatarii proiectului de lege sunt cadre didactice universitare - cum ar fi Mihnea Costoiu sau Ecaterina Andronescu.










6974 vizualizari
  • +19 (25 voturi)    
    Alta sifonare de bani, filiera PSD (Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:11)

    Locke Lamora [utilizator]

    Cei cativa care mai muncesc pe bune ce drepturi au??? Ah, de a munci si plati taxe, da, da, da.
    Bai dar voi nu stetz prosti deloc.
    • +10 (14 voturi)    
      Sursa de finantare (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 9:23)

      x [anonim] i-a raspuns lui Locke Lamora

      reducerea numarului de parlamentari la 300!
    • +10 (16 voturi)    
      Un cadou pentru Kati (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 10:36)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui Locke Lamora

      Se vede ca madam Andronescu isi pregateste viitorul: cu pensia s-a aranjat, parca a dat si o lege pentru facultati, acum se scuteste si de venit.
      Asta nu se chiama abuz in serviciu, Codruto? Sau pentru alesii neamului nu mai functioaneaza nicio lege?
    • 0 (4 voturi)    
      Nu, e corect! Daca fac 100.000 pe an... (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 14:04)

      User2 [anonim] i-a raspuns lui Locke Lamora

      Doar ca trebuie limitat la cei ce inventeaza/dezvolta procese tehnologice ce aduc PROFIT de minim 100.000 euro pe an in Romania. Acestia sunt oameni ce aduc plusvaloare si merita recompensati.
      Sigur, sunt si oameni ce aduc proiecte mari - insa acestia sunt tot bani publici, si multi taietori de frunze la caini...
      • 0 (2 voturi)    
        Deci o alta limita/exceptie (Duminică, 3 ianuarie 2016, 10:15)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui User2

        Deci cel care face 99.999 nu beneficiaza de aceasta (timpita) scutire de profit. Fail. Ca orice scutire.
  • +16 (20 voturi)    
    inca (Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:19)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    o ticalosie marca pdsr dintr-un sir fara sfirsit.
    • +9 (11 voturi)    
      SCUTIRE IMPOZITE PT. IT-isti (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 2:36)

      Dinu B [anonim] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

      Parca tot PSD a introdus scutirea de taxe pentru IT-isti. Romanai e o tara de exceptii: la taxe si speciala la pensii; militari, justitie, perlamentari etc.

      Ce-i normal in Romania? Probabil ANORMALUL!
      • 0 (2 voturi)    
        discriminare (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 17:18)

        ty [utilizator] i-a raspuns lui Dinu B

        cetateni specilali si restu
    • -4 (10 voturi)    
      ticalosia... (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 7:34)

      demaGOGU [anonim] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

      ....a inceput cu privilegiile neofeudale acordate IT-istii, chiar a durat nepermis de mult pana cand si celelalte categorii sociale - profesori, cercetatori, etc - au ajuns sa solicite un tratament similar.
      • +3 (5 voturi)    
        confunzi! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 12:25)

        Roman_Cetatean [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

        ITisitii PRODUC ceva si aduc multe MILIARDE in tara din incasari pt programe produse, servicii specifice.
        Bugetarii astia ce produc si ce incasari aduc la bugete?! Doar consuma iar rezultatele sunt cel putin jenante- avem ratele de somaj in randul tinerilor absolventi printre cele mai ridicate din UE, asta pt ca tot ce stiu sa faca e sa recite din cursurile lor prafuite,
        Ce cercetare au facut si fac de 26 de ani? De aia suntem codasii UE la rezultate cercetare, in coada clasamentelor la orice ierarhie de universitati etc? Ce "cercetare" fac unii gen Oprea, Ponta, Costoiu etc? Daca vor bani in plus, de ce nu se duc sa depuna aplicatii la programele de excelenta ale UE-Orizont2020 si altele similare, de ex?! Aaa...acolo se finanteaza "cercetarea" si "excelenta" si distinsii nu prea au acces?! Logic,la ce mediocritati sunt, doar din bugetul finantat de prosti sunt optiuni de a fi platiti in plus.
        Unde mai pui ca la cad(av)rele didactice (ca de fapt la toti din educatie) in 2015 cresterea a fost de 26 %!!!! Plus alti 5 % promisi in 2016. Si daca le mai dau scutirea de impozit la universitari pe criteriul ca cica 'fac cercetare', ajung si anul acesta la peste 21 % crestere!
        Vi se pare normal, atatea cresteri dar fara a li se cere o minima crestere a calitatii actului educational, a calitatii cercetarii, sa si vedem rezultate palpabile?!
        BANI ARUNCATI!
        • 0 (2 voturi)    
          Medicii, profesorii, pompierii, justitia.... (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 21:46)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

          Medicii, profesorii, pompierii, justitia, politistii, militarii, alaturi de ceilalti bugetari isi cer scuze ca exista si sunt nevoiti sa-ti consume din aerul respirabil, stimate harnic IT-ist privat care aduci "miliarde in tara".
          • +1 (3 voturi)    
            Pai (Duminică, 3 ianuarie 2016, 10:20)

            ac [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            O mare parte din cei susmentionati chiar asta si fac. Nu am date statistice, dar din ce vad in jur, da.
            Seara de revelion: il iau pe fiu-meu de la o petrecere, 5-6 cretini fug dupa taxi, arunca cu ceva in el. La 20 de metri masina politiei. Eu m-am dat jos sa imi apar copilul.
            Aia imi consumau aerul, pentru ca si eu si taximetristul ne-am uitat de zece ori "ba poate se misca aia". Nimic.

            Deci da, eu produc ceva ce ajunge intr-o chestie care se cheama Total Security (nu dau numele firmei, cine stie, stie). Aia faceau Q cedat = Q primit.
            • +1 (1 vot)    
              Minus? Am atins un punct sensibil? (Duminică, 3 ianuarie 2016, 11:21)

              ac [utilizator] i-a raspuns lui ac

              Ce am relatat e real. Daca nu va convine, interveniti atunci cind niste gospodari imi opresc taxiul cu bolovani. Iesiti din masinutele alea platite din banii mei, si incetati sa ma opriti taximetristi in stationare ca n-au snur la trusa medicala, si chiar opriti fapte de genul asta. Clar? Altfel nu folositi la nimic, si ca atare o sa ne facem politie privata. Care daca nu presteaza nu ia loveaua.
    • +15 (19 voturi)    
      Pomana electorala (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 11:10)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

      Costoiu si Androneasca vor fi scutiti de taxe desi ei nu fac si n-au facut niciodata nici o secunda de cercetare. Nu vor fi scutiti cei care fac cercetare ci cei care sunt in sistem, indiferent ce fac in acel sistem (marea majoritate nimic, sunt simpli invatatori care repeta in fata studentilor, mecanic, niste cursuri prafuite, dar sunt platiti regeste pentru asta)
  • +17 (21 voturi)    
    RUSINEA (Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:21)

    zigot [utilizator]

    NEAMULUI - asa merita denumiti dupa ce si-au atribuit lor si altora de aceiasi TEAPA venituri nemeritate
    ce bine ar fi sa nu se mai auda de ei in nici un fel;
    succes dna KOVESI !
  • +14 (16 voturi)    
    aha! (Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:37)

    Codruta N [utilizator]

    Deci vor sa-l scuteasca pe Oprea si pe alti ciumeti >:

    Pai, sa le scuteasca pe "cadre" - dar NUMAI pe cele care au ajuns acolo "pe bune" ;) Sa le verifice doctoratele, sa le re-examineze pe la niste universitati de renume dinafara, sa le verifice publicatiile (NU plagiate!!),sa vada daca sunt cotate ISI... samd... ;)
  • +30 (34 voturi)    
    si totusi... (Vineri, 1 ianuarie 2016, 23:43)

    Codruta N [utilizator]

    Pe soferii de TIR, d.ex.,de ce nu-i scutesc de impozit?
    Dar pe tzaranii care NU cer bani de la stat - dar traiesc din agricultura "de subistenta"?

    Da' pe mine DE CE nu ma scutesc? Ca-s fata buna si eu - si, la urma-urmelor, in unicul an din viata mea cand am predat, am dat note "pe bune"si am scos vreo 120 oameni care, dupa aia, in viata, chiar au STIUT ceva!
    ??

    Chiar asa: CARE este motivul, concret si serios, pentru care eu nu-s scutita de impozit?>:
    • +5 (11 voturi)    
      Esti afiliata mafiei politice? Nu. (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 0:18)

      Romania, tara pomanagiilor [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Pai atunci, ce vrei?
    • +7 (9 voturi)    
      esti in locul nepotrivit la timpul nepotrivit (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 0:34)

      mnicku [anonim] i-a raspuns lui Codruta N

      be happy, you are not alone .

      Solutia cu R&D era salarii mai mari, da' nu mai sint bani de pensiile speciale care au absorbit toti banii.
    • -1 (1 vot)    
      Ai răbdare, nu se poate pentru toți odata! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 13:01)

      Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Mai întâi Biserica, după aia IT-iștii, acum urmează profesorii și cercetătorii... va veni și rândul tău. Să nu faci parte din clasa politică că ăștia sunt cei mai năpăstuiți, sunt ultimii din listă. De aceea și comentează pe aici înnebuniți.
  • +7 (11 voturi)    
    . (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 1:09)

    I [utilizator]

    stirea e ca alesii se pregatesc sa fie alesi din nou, indiferent de consecinte.
  • +12 (14 voturi)    
    cercetare care da rezultate (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 7:11)

    centrix [anonim]

    Daca se da pe diploma si leafa de cercetator e o hotie, Tre sa se dea pe castigurile obtinute din cercetarea proprie aplicata, care sa dea rezultate. Deci nu pe titlul de cerecetator, ci pe rezultatul cercetarii care obtine ceva.
  • +9 (11 voturi)    
    Este un non sens. (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 8:44)

    mircea [anonim]

    Și se mai pretind oameni cu carte!Katy Andronescu și Mihnea Costoiu.Katy a rămas tot//garantată Vanghelie// și Mihnea,cum se spune,este produsul lui Katy.Doamne,Dumnezeule,dar idioți mai mari ca ăștia de la PSD,nu cred că există.Într-o țară normală toți trebuie să plătească impozite.Este o chestie de demnitate.Ăștia tratează cercetătorii și profesorii universitari la același nivel cu boschetarii.
  • +11 (17 voturi)    
    "discriminare" (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 8:50)

    nnl [anonim]

    Nimeni dar absolut nimeni nu poate fi scutit de impozitul pe venit .Unii sunt "mai speciali" decat altii.
    Acum cei din cercetare .Care cercetare?
    Care este motivatia?
    De ce un doctor sau pompier plateste impozit pe venit dar un cadru universitar nu ?
    Orice venit se impoziteaza altfel nu se vor construi niciodata spitale la standardele europene de care se face atata caz . Nu se vor putea construi niciodata scoli iar ajutorul de care ar trebui sa beneficieze o groaza de persoane aflate in saracie va fi aproape nul .
  • +14 (18 voturi)    
    scutiri d impozite.... (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 9:41)

    LEC [anonim]

    TRaditional, de cand lumea , numai crescatorii de albine ( nu si de trantori ), beneficiau de o asa favoare, pentru simplu fap[t ca activitatea lor era vizibil aducatoare de bine pentru toti.
    Parerea mea:

    NImeni nu trebuie exceptat , nici chiar IT-isti
    Admitem ca pot fi ajutati temporar o categorie sau alta , dar in rest , toata lumea sa contribuie.

    Nebunia este ca tot grupuri care contribuie virtual la buget , ( adica bugetari), solicita reduceri .

    Cercetarile acelea la care se face referire , sunt in mare parte platite deja prin granturi si alte alea , unele cu fonduri europene , he, he , trai bun ,, conduceri de doctorate, ...
    • +2 (4 voturi)    
      Ma intreb (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 13:06)

      RoFa [utilizator] i-a raspuns lui LEC

      de ce accepta totusi cetatenii romani ca ofiterii (angajatii armatei, ai politiei si ai serviciilor de securitate) sunt scutiti de acelasi impozit inca din vremurile comuniste?!?! De ce sunt indivizii astia mai speciali?????
      • -3 (3 voturi)    
        Pentru toti frustratii (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 19:43)

        Iti raspund [anonim] i-a raspuns lui RoFa

        Esti doar o persoana frustrata care arunca petarde pe forum. Acele categorii profesionale pe care le mentionezi nu beneficiaza de scutiri de impozit! Manipulati cititorii din cine stie ce motive, pe langa frsutrarea ca nu te-ai realizat. nu cred ca te-a oprit cineva sau ceva sa intri in acest sistem pe care est asa de invidios. cred ca ai fost abuzat când ai fost mic! Hai pa, frustratule!
        • 0 (0 voturi)    
          Eu m-am realizat (Duminică, 3 ianuarie 2016, 19:45)

          RoFa [utilizator] i-a raspuns lui Iti raspund

          in Austria de vreo 15 ani incoace! Am plecat de scarba si bine am facut!!! Cat despre manipulare nici o grija: de aici se vede mai clar cine pe cine manipuleaza si cat de bine informati sunt romanii despre ce se intampla in Romania lor. Prea putini stiu ca ceea ce am afiormat eu despre impozitul pe care nu il plateste ofiterimea roamana este foarte adevarat!!!
  • +17 (19 voturi)    
    Tzara pomanagiilor (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 9:42)

    Lia [anonim]

    Se pare ca traim in tzara pomenilor fara de sfarsit. Toata lumea inventeaza cate o scutire sau un avantaj, dupa propriul interes. Vedeti ca o sa ajungem ca grecii sa plangem de foame in case, daca o tinem tot asa.
    Cred ca suntem condusi de niste inconstienti, niste oameni fara creier, care trec dintr-un delir in altul.
    Cand se vor face si niste legi care sa promoveze munca si nu pomana? Cum apar cativa bani in plus la buget ne repezim sa ne batem joc de ei.
    Beti si mancati toti banii, ca prostii fara nici un plan de viitor!
  • +8 (10 voturi)    
    Munca (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 9:43)

    ic.ram1945 [anonim]

    Dupa mine, fiecare roman, ar trebui sa fie platit dupa cantitatea si calitatea muncii depuse...ulterior si valoarea pensiei sa reflecte acest lucru... Totul ar fi simplu, daca tara ar fi condusa de oameni cinstiti, cu o pregatire profesionala corespunzatoare in ficare domeniu, nu de oameni a la GIGI, AUTO etc
  • +11 (13 voturi)    
    care cercetare?! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 10:09)

    liviu_ [utilizator]

    in romania nu prea e cercetare (multumim guvernului). ati avut griza sa distrugeti orice forma de cercetare, si acum scutiti cercetatorii de impozite.... buna gluma!

    cadrele universitare?! pai de ce?! nu suntem la Stanford sau MIT... in romania cadrele universitare NU fac ceercetare... poate or fi cateva exceptii dar majoritatea nu au nici o treaba

    pe langa asta sunt domenii in care vrând nevrând faci cercetare... IT de exemplu... ei nu o sa fie scutiti , nu?

    o lege cel mai probabil cu dedicatie, prost gandita si cretina... cum ne-am obisnuit dealtfel... legi care dau bine la tv, dar de fapt sunt niste prostii
    • +2 (2 voturi)    
      IT (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 12:36)

      invalidprotocol [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Vezi ca cei din IT sunt scutiti. Si asta de mult timp, de pe vremea lui Nastase.
  • +9 (11 voturi)    
    nu mai au nici o limita (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 10:45)

    ilex2013 [utilizator]

    Ma intreb pana unde vor intinde coarda parlamentarii nostrii. Am senzatia ca in afara introducerii unor categorii mai speciale decat altele in functie de interesele proprii in scurt timp vor legifera coruptia, hotia si incompetenta ca sa nu-i mai deranjeze nimeni si legal nimeni nu le poate face nimic. Au modificat regulamentele si au interpretat Constitutia in asa fel incat nu-i mai poate controla nimeni - fac ce vor, practic si legal nu-i poate opri nimeni.
  • +9 (11 voturi)    
    Exceptii dupa exceptii (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 10:55)

    ac [utilizator]

    O sa ajungem sa nu mai avem legi pentru soferii de tir si tarani, cum zicea Codruta N. Asa sint construiti idiotii astia - totdeauna e cineva care se afla in locul numit "presus".
    Astia, ba. Pe idiotii astia ii voteaza nu stiu cit la suta. Stau si ma intreb daca aia de stau calare pe A3 si basescusibocsalarisipensii inteleg cine sint cu adevarat de-alde Andronescu si alalalt de care n-am auzit.
  • +1 (3 voturi)    
    Ajungem curand precum grecii! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 12:28)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    Bugetarii astia ce produc si ce incasari aduc la bugete?! Doar consuma iar rezultatele sunt cel putin jenante- avem ratele de somaj in randul tinerilor absolventi printre cele mai ridicate din UE, asta pt ca tot ce stiu sa faca e sa recite din cursurile lor prafuite,
    Ce cercetare au facut si fac de 26 de ani? De aia suntem codasii UE la rezultate cercetare, in coada clasamentelor la orice ierarhie de universitati etc? Ce "cercetare" fac unii gen Oprea, Ponta, Costoiu etc? Daca vor bani in plus, de ce nu se duc sa depuna aplicatii la programele de excelenta ale UE-Orizont2020 si altele similare, de ex?! Aaa...acolo se finanteaza "cercetarea" si "excelenta" si distinsii nu prea au acces?! Logic,la ce mediocritati sunt, doar din bugetul finantat de prosti sunt optiuni de a fi platiti in plus.
    Unde mai pui ca la cad(av)rele didactice universitare (ca de fapt la toti din educatie) in 2015 cresterea a fost de 26 %!!!! Plus alti 5 % promisi in 2016. Si daca le mai dau scutirea de impozit la universitari pe criteriul ca cica 'fac cercetare', ajung si anul acesta la peste 21 % crestere!
    Vi se pare normal, atatea cresteri dar fara a li se cere o minima crestere a calitatii actului educational, a calitatii cercetarii, sa si vedem rezultate palpabile?!
    BANI ARUNCATI!
  • +2 (4 voturi)    
    Nu ai venit,nu plătești impozit. (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 12:44)

    mircea [anonim]

    Măi,da proști mai sunt!Katy și Mihnea.Aștia îi tratează pe cercetători și pe profesorii universitari ca pe niște boschetari fără venituri,sau ca pe niște borfași care își ascund câștigurile ilicite.Andronescu și Costoiu fac de râs mediul universitar.La niște salarii decente,care să reflecte importanța și prestigiul acestor oameni nu se gândesc borfașii politici din PSD,care,nu înțeleg prin ce mijloace au ajuns în mediul universitar.Mulți țărani cu 4 clase au o gândire mai bună decât borfașii ăștia.De fapt,borfașii vor ca să numai fie anchetați/verificați privind veniturile(hoțiile).
  • +2 (4 voturi)    
    Madam Andronescu (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 13:10)

    RoFa [utilizator]

    nu se dezminte: are tupeu maxim indiferent de circumstante! Astept cu interes finalizarea procesului ei in caz ca a ajunns totusi in instanta!
  • +3 (3 voturi)    
    De ce ? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 13:52)

    svejk [utilizator]

    De ce nu sunt scutiti de impozite PENSIONARII, cea mai oropsita categorie sociala ?
    Nu credeti ca ar fi mai moral ?
    Impostorilor !
  • -1 (1 vot)    
    Sa-i scuteasca! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 14:11)

    Vasile Euclid [anonim]

    Sa-i scutesca de impozit pe cercetatorii si profesorii care si-au aplicat rezultatele cercetarilor acestora. O sa vedeti ce economie se va face la buget!
  • +3 (5 voturi)    
    Alo abramburica iti mai votezi un avantaj. (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 14:11)

    dezamagitul [utilizator]

    Care cercetare cea care este ingropata demult.
    Beneficiari adevarati sant cei din spatele legii, vezi abramburica si alti. Iar se creaza o noua discriminare , unii sant mai egali decat altii . Dupa pensii speciale salarii speciale pentru conducatori mai vine si aceasta lege care nu ajuta cu nimic cercetarea fiindca nu mai exista demult.
    Cand este vorba sa aduca veniturile si pensiile celor care muncesc si au muncit sa-i tina pe acest trantori , la nivelul Europei fiindca preturile la alimente si energie sant demult peste Europa . Cand este vorba sa maresca cu cativa lei la cei care au produs sau au produc ceva concret in viata lor nu doar vorbe , se vaita ca nu au de unde ca este criza , dar pentru ei nu . Intodeauna numai pentru fraieri nu au de unde .
    Sa va fereasca dumnezeu sa se trezeasca cu adevarat romani ca nu stiti cum sa mai fugiti ca sobolanii cum incepusera securisti si altii cu bube in cap dupa Decembrie 1989 dar si-au revenit repede ca s-a intors iliescu care nu a intinat idealurile cominismului. Asa sa va ajute Dunezeu , dupa fapta si rasplata.
  • +3 (5 voturi)    
    Care "alesi"? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 14:40)

    CititorulComentator [utilizator]

    Ca noi nu am ales hoti, penali, puscariasi, pedofili, infractori, mafioti, evazionisti in parlamentul ala.
  • +1 (3 voturi)    
    Nu vreti sa ne scutiti de prezenta voastra ??? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 15:25)

    andreesanu [anonim]

    Eu unul m-am saturat de voi "ALESII",voi aia care in loc sa fiti 300 ati ati ajuns 600 !!!.Din orce vreti sa va faceti un os de ros !,Pensii speciale pentru chiulit si dormit in parlament si fara sa fi cotizat !!!,salarii nesimtite cand voi va vedeti de afacerile voastre !,salarii si pensii nesimtite la magistrati care fac justitia de ras !, salarii,pensii si favoruri pentru asa zisii revolutionari !,pensii nesimtite la cei plecati din armata cu a treia cisma in cur pentru betii si furturi !.
    Ce tara asta bai derbedeilor ??? e vaca voastra de muls !!!.
  • +5 (7 voturi)    
    Incredibil (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 15:58)

    Calin_file_de_dosar [utilizator]

    Ăștia ar face orice, dar ORICE ca sa nu se ajungă la adevarata rezolvare a problemei imposturii si nonvalorii din cercetarea românească: EVALUAREA!
    Atâta timp cat finanțarea cercetării nu se va face doar după evaluarea proiectelor/rezultatelor de către cercetători valoroși cu vizibilitate internaționala, nimic nu se va schimba!
  • 0 (2 voturi)    
    MITA !!! (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 16:29)

    Francisc 1 [utilizator]

    se cheama mita pentru ca dau un ban la anumite categorii in speranta ca vor fi lasati sa-si faca si ei de cap cu banu!
  • +1 (3 voturi)    
    scutire de impozit pentru cercetare (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 17:25)

    dragomir [anonim]

    Izbavirea natiei si a tarii trebuie sa vina de la noi alegatorii. Degeaba asteptam renasterea tarii de la derbedeii catarati in functii pentru interesul propriu.
    Sectorul privat si pensionarii cu vechime si limita de varsta(nu invartitii) care platesc impozit a doua oara, sunt o forta care poate transa alegerile. Daca sectorul privat este activ si orientat, in schimb trebuie lucrat cvu pensionarii carora batranetea le-a incetosat mintile si se dau in vant dupa o sticla de ulei , 1 kg de zahar sau dupa fasolea lui Ontanu.
  • +1 (3 voturi)    
    Proiecte adevarate (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 18:44)

    Andrei [anonim]

    Proiecte adevarate, finantate adecvat si evaluate ”la sange” de la idee pana la aplicare. De asta avem cu adevarat nevoie, nu de umflarea veniturilor celor mai slabi profesori universitari si ale celor mai slabi cercetatori din Europa!
    Doamne, cand va scapa tzara asta de urmasele si urmasii acad. prof. dr. ing. Elena Ceausescu???!!!
  • -1 (1 vot)    
    Impozitare diferentiata,.. (Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, 23:19)

    Dr.Doc. [anonim]

    Ideea de a nu impozita perforanta este generoasa. Insa in toate categoriile neimpozitabile exista impostori. Salariul unui profesor este aproape dublu fata de cel de conferentiar sau de lector. M-ar avantaja sa nu fiu impozitat, insa o astfel de masura fara criterii de performanta ar alimenta si mai mult impostura. Cred ca, din invatamantul superior, ar trebui sa nu fie impozitati cei cu salarii mici: asistentii, lectorii, personalul TESA. Fara oameni bine pregatiti in aceste categorii va fi in continuare "brain drain". Ca sa citez niste ambasadori, noi "sângeram". Ceilalte cadre didactice ar trebui sa fim impozitati in functie de performante. Criteriile ar putea fi: indepinirea criteriilor pentru pozitia academica pe care o ocupam, performantele anuale, inclusiv in "antrenarea" colegilor in cercetare. Cred ca toti cei de buna credinta ar trebui sa refuzam "pomenile" electorale si sa incercam sa construim pe termen mediu si, daca avem sansa, pe termen lung.
  • 0 (0 voturi)    
    Nu e vorba de bugetari. (Duminică, 3 ianuarie 2016, 12:00)

    Ionas [anonim]

    Bugetarii nu au nici o treaba in toata chestiunea aceasta.

    Dpmdv este o initiativa laudabila si care va aduce beneficii pe foarte multe planuri.

    In primul rand este o lege pentru corporatiile care traiesc din inovatie; gen Bosch, Google, Microsoft, Continental, Oracle, etc, etc, care au departamente puternice de Cercetare si Dezvoltare. Profesorii sunt prea putini in mediul universitar. Sunt companii care au cate 10.000 de ingineri si IT-sti care lucreaza in cercetare.

    Este o lege care nu mai incurajeaza migratia fortei de munca calificate.

    Ca sa putem deveni o natie puternica avem nevoie de politici strategice bune, iar asta este una buna dpmdv care va avea impact mare in "emanciparea" nostra.

    Avem nevoie de specialisti, avem nevoie de o populatie inalt educata si care sa traiasca in acesta tara pe bune, nu pe Facebook sau Skype.

    Bravo initiatorilor, pacat ca vine asa tarziu, cel mai bine ar fi fost sa fi fost data la pachet cu cea a reducerea impozitelor celor din IT.
    • +1 (1 vot)    
      De unde (Duminică, 3 ianuarie 2016, 13:56)

      Andrei [anonim] i-a raspuns lui Ionas

      De unde rezulta ca ”bugetarii” nu au nici o treaba? Articolul Hotnews vorbeste cu claritate despre ”institute de cercetare” si despre cercetatori ”care indeplinesc conditiile legale”, adica despre binecunoscutii cercetatori gr. III, gr. II, gr. I . Ma tem ca legea pe care o lauzi ar putea umple tzara de cercetatori, asa cum alte legi au umplut tzara de doctori in politie si puscariille de scriitori.
  • 0 (0 voturi)    
    Uite așa scapă de pușcărie. (Duminică, 3 ianuarie 2016, 12:58)

    mircea [anonim]

    Nu plătești impozit pe venit,nu ești anchetat ce venituri ai,de unde le ai.Și uite așa Katy Andronescu scapă de dosarul Microsoft și alte dosare cu matrapazlâcuri mai mărunte,dar suficient de bănoase.Costoiu la fel,scapă de hoțiile făcut la recomandarea îndrumătoarei Katy,doar a preluat ștafeta cu tot cu pungășii.De aia își pun pesediștii oamenii lor să le urmeze la funcții.Să nu se afle hoțiile.Scapă de pușcărie și Oprescu și Oprea,că are și Oprea o grămadă de avere făcută din pungășii,că a fost greu de descâlcit firele.Toate sunt hoții,dar sunt combinate între ele.Și combinațiile astea le vor ei acum scutite de impozit și deci de verificări.Cică se cheamă cercetare,lucrări de doctorat.Plătite din bugetul de stat,deci furt pentru a face plagiate,sau pur și simplu pentru a nu face nimic,pentru-că la unele diplome nu există nimic.Unii se cred academicieni,numai pentru-că au reușit să ne fure atâția ani și au reușit să-și facă cercul de relații încât să nu-i mai poți atinge.Oare așa să fie?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version