Presedintele Miscarii Populare, Traian Basescu, a declarat, marti, ca nu poate critica faptului ca actualul sef al statului s-a afisat in cadrul unei vizite publice alaturi de un potential candidat al unui partid la Primaria Capitalei, avand in vedere ca si el a facut astfel de gesturi cand era la Cotroceni, scrie Agerpres.

'Nu o sa-l critic ca se implica in campanie, pentru ca si eu am facut-o, deci as fi demagog. Si eu am sustinut intr-un fel sau altul candidati ai PD-ului, ai PDL-ului, cand am fost presedinte', a afirmat Basescu, intr-o conferinta de presa.

Presedintele MP a adaugat ca are o singura remarca de facut pe acest subiect. 'E cam nepotrivit sa te plimbi cu un 'mort' dupa tine, daca Busoi va fi candidatul', a spus Basescu.

Presedintele Klaus Iohannis a vizitat marti Institutul Astronomic al Academiei Romane, alaturi de europarlamentarul PNL Cristian Busoi, inscris in cursa interna a liberalilor pentru Primaria Capitalei.

'L-am invitat sa ma insoteasca', a spus Iohannis, intrebat in ce calitate participa Cristian Busoi alaturi de el la vizitarea institutiei.