Prefectul de Covasna, Sebastian Cucu, spune ca semnale privind actiunile extremiste din judet "au fost multe in ultimii ani" si ca era "o chestiune de timp" pana la o "tentativa cu bomba" precum cea de la Targu Secuiesc, el sustinand ca si puncte de vedere ale unor lideri politici au incurajat "astfel de atitudini".

"Nu vreau sa fiu cinic, dar semnale din aceasta zona au fost foarte multe in ultimii ani si s-a spus, inclusiv de catre reprezentantii societatii civile, faptul ca pana la urma va fi o chestiune de timp pana cand se va ajunge si la o astfel de tentativa cu bomba. Este momentul sa luam toate masurile neceare", a declarat marti, pentru Mediafax, prefectul judetului Covasna, Sebastian Cucu.

Potrivit acestuia, "atentatul" dejucat la Targu Secuiesc este "consecinta mai multor factori", pe de o parte a lipsei unei legislatii clare si ferme cu privire la interzicerea organizatiilor paramilitare pe teritoriul tarii, iar pe de alta parte a faptului ca, in ultimii ani, unii lideri politici au incurajat elementele extremiste.

"Este consecinta mai multor factori. Unul dintre ei este ca unele zone nu sunt suficient de bine reglementate si ma refer la actiunile de tip paramilitar - si ar trebui aici intarita si inasprita legislatia. Pe de alta parte, punctele de vedere ale unor lideri politici locali si nu numai, care au incurajat astfel de atitudini, prin diferite gesturi, prin modul in care s-au raportat inclusiv la insemnele, la tot ce tine de statul roman", a precizat Sebastian Cucu.

Prefectul judetului Covasna a precizat ca anul acesta a solicitat de doua ori Ministerului Justitiei modificarea legislatiei, pentru a preveni astfel de incidente "foarte grave", insa fara sorti de izbanda.

"Am avut, ieri (luni - n.r.), incidentul cu drapelul (tricolorul furat de la statuia Ostasului Necunoscut din Sfantu Gheorghe si inlocuit cu drapelul secuiesc - n.r.), iar astazi tentativa de la Targu Secuiesc. Noi am formulat de doua ori in cursul acestui an solicitari la Ministerul Justitiei pentru reintroducerea ofensei adusa unor insemne, care nu mai exista in noul Cod Penal. De asemenea, o legislatie clara si expresa cu privire la interzicerea organizatiilor paramilitare, apoi am cerut modificarea si intarirea legislatiei vizavi de alesii locali, care ar trebui sanctionati cu pierderea mandatului in momentul in care aduc atingere statului prin actiunile lor, indiferent ca vorbim despre finantarea de activitati extremiste sub umbrela unor proiecte culturale sau de alta natura, sau ca vorbim de modul in care se raporteaza ei la insemnele nationale, la Ziua Nationala", a mai spus prefectul judetului Covasna.

***

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a aratat, marti, intr-un comunicat de presa, ca un barbat, membru marcant al extensiei in Romania a structurii nationalist-extremiste "Miscarea de Tineret 64 de Comitate" din Ungaria, a fost retinut, dupa ce acesta ar fi intentionat sa confectioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmarea sa il detoneze in public, la Targu Secuiesc, pe parcursul desfasurarii manifestatiei prilejuite de sarbatorirea zilei de 1 Decembrie.

"In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca in realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura nationalist-extremista "Miscarea de Tineret 64 de Comitate" - HVIM Ungaria le promoveaza in Transilvania in scopul realizarii, inclusiv prin acte de violenta indreptate impotriva romanilor si a bunurilor acestora, dezideratului de ingreunare/impiedicare a autoritatilor romane in actul de exercitare a puterii de stat in zona asa-zisului "Tinut Secuiesc", ca etapa a procesului ce vizeaza refacerea "Ungariei Mari", inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei in Romania a HVIM Ungaria, si-a asumat, si ulterior a procurat mijloacele si instrumentele necesare confectionarii unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intentiona sa-l detoneze in public, in localitatea Targu Secuiesc, pe parcursul desfasurarii manifestatiei prilejuite de sarbatorirea zilei de 1 Decembrie", a precizat DIICOT.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca procurorii DIICOT au facut, in noaptea de luni spre marti, mai multe perchezitii care au inceput ca un control de verificare pe articole pirotehnice, pentru a preveni incidente ce s-ar fi putut produce la manifestarile organizate de Ziua Nationala.

Anchetatorii ii monitorizau insa din octombrie pe Beke Istvan Attila (40 de ani), membru al formatiunii extremiste "Miscarea de Tineret 64 de Comitate" din Ungaria, si complici ai acestuia, fiind astfel perchezitionat si locul in care existau informatii ca acesta ar avea numeroase articole pirotehnice si chiar materiale explozive.

Anchetatorii au gasit la perchezitii 210 materii explozive de categoriile II si III, dispozitive electronice de initiere, temporizor al impulsurilor electronice, doua dispozitive militare de vedere pe timp de noapte folosite de conductorii de blindaje militare, precum si un amplificator de imagine.

Beke Istvan Attila nu reusise sa asambleze materiile explozive si dispozitivele atunci cand au avut loc perchezitiile. Dispozitivul, daca ar fi fost asamblat, cu materiile explozive pe care le avea la dispozitie si cu actionare de la distanta, putea produce victime, au precizat surse din randul anchetatorilor.

Barbatul amenajase si un poligon de tragere, insa nu au fost gasite si arme de foc sau dintre cele pentru care este necesara autorizarea. De asemenea, au fost gasite la perchezitii si aproximativ 400 de articole pirotehnice.

Anchetatorii vor cere unui judecator de drepturi si libertati de la Curtea de Apel Bucuresti arestarea preventiva a barbatului, pentru tentativa la infractiunea de actiuni impotriva ordinii constitutionale si nerespectarea regimului materiilor explozive.

In acest caz, procurorii au fost sprijiniti de Serviciul Roman de Informatii, actiunea fiind efectuata impreuna cu ofiteri de politie judiciara de la Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate.

"Miscarea de Tineret 64 de Comitate" (Hatvannegy Varmegye Ifjusagi Mozgalom - HVIM) este o grupare ungara de extrema-dreapta care militeaza pentru unificarea comunitatilor maghiare din afara Ungariei si pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizatiei radicale se refera la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.