Copresedintele Tineretului National Liberal, deputatul Costel Alexe, vorbeste intr-un comunicat de presa despre necesitatea "reformarii clasei politice" afirmand ca tinerii liberali se vor constitui intr-o "avangarda" in acest sens. Alexe afirma ca singurele valori la care trebuie sa se raporteze politicienii in acest moment sunt "transparenta" si "integritatea" si ca cei care nu inteleg acest lucru trebuie fortati sa faca un pas in spate.

"Reformarea clasei politice si schimbarea modului de a intelege politica se constituie in aceasta perioada in obiectivul zero al celor care sunt in situatia de a solicita increderea cetatenilor. Tineretul National Liberal intelege discrepanta majora dintre ceea ce asteapta romanii de la politicieni si ceea ce au reusit politicienii sa ofere prin exercitarea mandatelor pe care le detin. Acest lucru a fracturat nu doar increderea in politicieni, dar si increderea in institutii fundamentale ale democratiei, cum este Parlamentul, iar in cele din urma increderea in ceea ce guverneaza o societate, adica increderea in Lege" se arata in comunicatul semnat de Alexe.

"Acest moment grav nu mai poate fi trecut cu vederea de nimeni, iar singurele valori in functie de care actiunea politica poate fi orientata in acest moment sunt transparenta, integritatea si onestitatea. Cei care nu pot sau nu vor sa inteleaga aceste lucruri vor trebui fortati sa faca un pas in spate, daca nu o vor face ei de buna voie," mai spune el.

Declaratia vine in contextul in care si liderul PNL Alina Gorghiu a vorbit despre o reformare, iar Consiliul National al partidului urmeaza sa fixeze criterii de integritate si competenta pentru candidatii la alegeri. In plus, PNL este supus si unui audit intern realizat de o firma specializata care sa le indice cum si cine trebuie reformat in partid.

"Primele decizii in Consiliul National Executiv vor viza si vor fixa criterii clare si standarde clare de selectie si de desemnare a ofertei politice pentru alegerile locale, dar si pentru alegerile parlamentare de anul viitor. Sunt lucruri la care tinem foarte mult, peste care nu vom putea trece si care practic isi doresc a imbunatati substantial oferta pe care PNL o va face in anul electoral 2016. Este vorba de criterii care tin de integritate, de competenta, de o viziune noua si cand vorbim de oameni noi ne dorim si ne propunem ca acest proces de reformare sa foloseasca in principal resursa interna a PNL, dar si modul in care partidul este deschis la orice fel de colaborare si de actiune comuna cu diversele forme de asociere ale societatii. Daca nu vor corespunde criteriilor fixate de PNL, nu vor fi desemnati", a afirmat purtatorul de cuvant al partidului, Ionut Stroe, marti la Parlament, dupa sedinta Comisiei de unificare a PNL.

"S-ar putea sa fie dureros acest proces de selectionare si de desemnare a viitoarei oferte politice a PNL la nivel local. In mod obiectiv, criteriile se aplica pentru tot partidul, nu doar pentru cei in plan local. Am subliniat nevoia de a avea aceste criterii atat pentru alegerile locale, cat si pentru alegerile parlamentare', a aratat Stroe.

El a precizat ca aceste criterii, care se afla in lucru, se vor completa cu rezultatele sondajelor interne privind desemnarea candidatilor PNL.

Potrivit lui Stroe, oferta PNL de anul viitor nu va contine nicio persoana asupra careia sa planeze dubii legate de integritate.