"Va trebui sa corectam si sa operationalizam, dar pentru mine e extrem de importanta continuitatea. Angajamentul nostru este ca in decembrie sa venim cu masurile ce vor fi prezentate in detaliu, atunci cand vom avea si bugetul pe 2016, pentru a avea un plan realist", a declarat Adrian Curaj, ministrul propus la Educatie, in cadrul audierilor in Comisiile reunite pentru invatamant din Parlament. Director general al UEFISCDI, institutia care imparte pe baza de competitii banii alocati cercetarii de catre guvern, Curaj (57 de ani) este profesor la Automatica - Politehnica Bucuresti si a fost consultant al Bancii Mondiale, UNESCO si Comisei Europene. El a fost avizat in unanimitate de catre cele doua comisii.

Adrian CurajFoto: Agerpres

HotNews.ro a transmis LIVE VIDEO TEXT cele mai importante declaratii din cadrul audierilor:

Sedinta comuna este condusa de Ecaterina Andronescu, presedintele Comisiei pentru invatamant din Senat. Aceasta a anuntat ca audierile vor fi comune atat pentru Adrian Curaj, cat si pentru Elisabeta Lipa, ministrul propus la Ministerul Tineretului si Sportului, si i-a acordat acesteia din urma cuvantul pentru o scurta prezentare si, ulterior, i-a invitat pe membrii comisiilor sa ii adreseze intrebari.

Adrian Curaj, ministrul propus la Educatie:

  • Sunt onorat sa fi fost nominalizat pentru postul de ministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice.
  • Respect legitimitatea Parlamentului si rolul acestuia in reglementare, sunteti alesii nostri si va asigur ca vom face tot ce trebuie pentru a pune in practica deciziile dvs.
  • Voi asculta cu atentie vocea dvs, sincer va spun, si voi fi prezent de cate ori ma solicitati. De asemenea va astept cu placere, daca ma veti valida, de cate ori credeti ca vreti sa vorbim la Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice.
  • Cercetarea, inovarea corelate cu antreprenoriatul reprezinta sansa ca Romania sa iasa din capcana venitului mediu si sa se aseze in randul tarilor dezvoltate
  • Pentru mine si experienta mea este extrem de importanta continuitatea. Experienta mea mi-a spus ca lucrurile majore au fost facute cand s-a intamplat aceasta continuitate, astfel incat va trebui sa actionam astfel incat sa pastram lucrurile bine facute.
  • De asemenea, va trebui sa corectam, dezvoltam si sa operationalizam, dar pentru mine e extrem de importanta continuitatea
  • Angajamentul nostru este ca la jumatatea lunii decembrie sa venim cu masurile ce vor fi prezentate in detaliu, atunci cand vom avea si bugetul pe 2016, pentru a avea un plan realist de masuri si vizionare, si posibil de pus in practica.
  • Cred ca trebuie sa ascultam vocea cetatenilor si a actorilor sociali.
  • Cred ca este esential pentru domeniile pe care le reprezint ca intr-un timp scurt accesul la fondurile structurale sa se operationalizeze. Mie mi se pare critic. Sunt convins ca pentru resurse umane, pentru competitivitate, pentru capacitate administrativa... eu sunt construit in jurul proiectelor, am crescut facand management de cercetare, facand politici de stiinta si inovare si fara aceasta resursa eu cred ca nu avem sansa reala a predictibilitatii.
  • Educatia pentru sanatate, sportul il vom sustine impreuna, dar stau sa ma gandesc in ce masura vom vedea parte a diverselor materii, domenii. Ce frumos ar fi ca elevii sa poata sa asocieze fizica cu experimentele. Stiinta in scoala o vad facandu-se, nu invatand
  • Pentru universitar cred ca este cheie reforma curriculara si este vorba despre a continua un proces inceput
  • Este extrem de importanta formarea profesorilor si formarea initiala prin programe universitare: putem avea lucruri spectaculoase, dar sa nu avem cine sa le predea
  • Cred ca trebuie sa avem programe targetate de investitii in scoli, mai ales in scolile din rural
  • Cred ca trebuie neaparat sa aducem scolile la un standard minim de calitate
  • Increderea in transparenta si la date deschise este cheie, pentru mine
  • Datele sunt acolo, dar daca nu sunt vizibile, nu ne ajuta. Voi face totul ca ele sa fie disponibile
  • Acces si echitate pentru tineri si copii din medii dezavantajate: nu vom uita invatamantul anteprescolar si prescolar, pentru ca am doi nepoti, unul in Romania, altul in Germania
  • Cred ca trebuie sa continuam demersurile privind instrymentele care asigura accesul si echitatea in invatamantul superior. Am lucrat foarte mult cu experti straini, avem un portal absolut spectaculos si incercam sa il rostogolim in zona tarlor dunarene si trebuie sa spunem ca in Romania se poate lucra.
  • Nu vom vedea performanta internationala si universitatile acolo unde le este locul pana nu vom face reala autonomia universitara, asociata cu transparenta datelor
  • Cred ca daca nu gandim la corelarea invatamantului cu cerintele pietei muncii facem o mare greseala
  • Eu cred in performanta universitatilor romanesti si trebuie sa ne recapatam pozitia de leaderi Bologna
  • Pentru cercetare stiintifica, incep cu ce spune strategia: pana in 2020 Romania va fi competitiva regional si global. E o chestiune deja asumata.
  • Atragerea si mentinerea talentelor, inclusiv talentul si expertiza diasporei
  • Trebuie sa sustinem coerenta inovarii in si prin mediul privat
  • Trebuie sa modernizam cercetarea publica
  • Avem laserul de la Magurele, Danubius, clusterul IT de la Cluj

Intrebari Raluca Turcan:

  • Ma astept de la dvs sa militati in primul rand pentru un buget mai mare pentru cercetare, macar 1%, si unul mai mare pentru educatie per total. Sper sa nu repetati din neajunsurile predecesorilor si de aceea va rog sa respectati Legea Educatiei, atat cat a mai ramas din ea, pentru ca a fost modificata masiv.
  • Pentru ca veniti din acest domeniu universitar si cercetare o sa va rog foarte mult sa obtinem un acord politic pentru a defini si definitiva situatia unei institutii foarte importante pentru transparentizarea cheltuielilor in cercetare: UEFISCDI.
  • O alta prioritate pentru dvs, dincolo de cele mentionate, consider ca trebuie sa fie finalizarea procesului de clasificare a universitatilor, iar finantarea sa fie realizata in functie de clasificare
  • Am citit in programul dvs un lucru pentru care eu militez de foarte mult timp: ca va doriti sa cuplati educatia cu piata muncii. Trebuie definite iesirile din fiecare ciclu de invatamant, astfel incat acestea sa fie adaptate la piata muncii
  • In acest context, consider ca aveti sau trebuie sa aveti ca prioritate cateva proiecte legislative care urmaresc acest lucru: proiectul after school generalizat pentru elevii de pana in clasa a IV-a, masa la scoala si proiectele privind decontarea cheltuielilor profesorilor si elevilor navetisti
  • Principiile asumate de dvs. corespund viziunii PNL
  • Eficientizarea ARACS-ului, un alt obiectiv, o institutie cel putin politizata si ineficienta

Intrebari Mihnea Costoiu:

  • Proiectul ELI - exista in prioritatea dvs? Am sa va rog sa definiti modul in care veti actiona
  • Veti sustine cresterile salariale aprobate de curand de guvern?

Stefan Baisanu:

  • Considerati finantarea per capita un lucru bun pentru inatamantul romanesc? Eu nu.
  • Considerati ca programele scolare din preuniversitar sunt cirect enuntate sau stufoase si ineficiente?
  • Sunteti de acord ca elevii de generala si liceu sa invete dupa-amiaza, tinand cont ca randamentul unui om matur este pana in maxim ora 14:00?
  • Care va fi metodoliga de finantare a universitatilor, pentru ca universitatile nu au mai raportat date din 2011?
  • Care este viziunea privind cifra totala de scolarizare si modalitatea de distribuire a locurilor la bugetar?

Marko Bela:

  • Nu am intrebari, mai degraba doua sugestii. Ati facut referire la necesitatea stabilitatii legislative si sunt de acord cu dvs. Avem o lege adoptata in 2011, modificata apoi cu o serie de OUG, dar necorelate de fapt cu aceste modificari si suntem intr-o situatie cand o serie de dispozitii ale acestei legi sau ale OUG care au urmat  nu sunt aplicate, ceea ce inseamna ca cei care lucreaza in eductie nu au incredere in legislatie si nu exista predictibilitate
  • Sunt de parere ca in an electiral nu vom avea posiblitatea sa avem o alta lege a invatamantului, nici nu stiu daca e nevoie de asa ceva, dar de o corelare avem nevoie si ar fi o prima uregnta sa incercam sa impunem repsectarea legii
  • O a doua problema: vpati referit la invatamantul in limba minoritatilor. Avem 6-7% din toata populatia scolara care invata limba materna in limba minoritatilor. Consider ca legislatia e satisfacatoare. In schimb, o serie de dispozitii nici pana azi nu au fost puse in aplicare si asa cum sufera tot invatamantul din cauza neaplicarii legii, sufera si mai mult invatamantul in limba minoritatilor.

Anghel Stanciu:

  • Incep prin a remarda activitatea deosebita a dlui profesor Curaj pe care am vazut-o in CV-ul domniei sale
  • De asemeni, remarc disponibilitatea domniei sale de a fi prezent in cadrul comisiei si invitatia de a fi noi prezenti la minister. Tin sa il instiintez ca toti au promis, dar putini s-au tinut de aceasta promisiune, poate cu exceptia doamnei ministru care e si presedintele comisiei
  • Nu inteleg un lucru: la o prestatie buna a unui ministru, vine in fata noastra cu un program de guvernare in care nu am gasit niciun cuvant de cercetare. Poate mi-a scapat mie. Nu apare.
  • Avem 5 masuri la Educatie, o viziune foarte buna pe termen scurt, dar cu toata disponibilitatea mea, aceste 5 masuri sunt de nivelul planului de masuri la organizatia de baza, ceea ce este impardonabil pentru pregatirea dumneavoastra
  • Eu ii recomand sa vina in decembrie cu niste masuri la nivelul pregatirii domniei sale, pentru ca opinia mea e ca astea nu sunt scrise de domnia sa

Cristiana Anghel (PC):

  • Sunt scrise de Ciolos. E programul de guvernare a lui Ciolos

Anghel Stanciu (PSD):

  • Il rog sa lupte pentru pactul national pe educatie. De 6 ani tot prorogam cei 6% pentru educatie.
  • Dumneavoasrta nu mai vreti un mandat, banuiesc, si atunci veti lupta sa avem 6%
  • Trebuie neaparat acest pact sa il aveti in vedere
  • Manifestul pentru educatie al Salvati copiii e mult mai bun decat acest program de guvernare, la fel si masurile consortiului Universitaria

Florica Chereches (PNL):

  • Am apreciat ca ne-ati prezentat mai mult decat era in scris
  • Exista lucruri bune incepute, exista insa lucruri rele care ar trebui oprite. As vrea sa cereti o analiza a concursurilor pentru ocuparea psoturilor de director, inspector general si adjunct si noi am acuzat modul de organizare si desfasurare a acestor concursuri
  • As vrea sa va rog sa deblocati acordarea finantarii de baza pentru toti elevii din Romania, inclusiv pentru elevii din scolile confesionale
  • Am apreciat ca ati spus ca va intereseaza corelarea pietei muncii cu educatia. Prima masura pe care a luat-o ministrul dinaintea dvs a fost OUG 49/2014, in care era definit invatamantul profesional in sistem dual intr-un mod gresit, atingand in mod grav ceea ce incepuse sa mearga bine

Oprea Dumitru (PNL):

  • Prea multa autonomie a condus la faramitarea in vremea comunista a universitatilor.
  • Puteti sa introduceti burse pe discipline de studiu?

Cristian Dumitrescu (PSD):

  • Vestea buna e ca diagnoza pe care ati pus-o e corecta, acolo sunt punctele nodale. Vestea proasta e ca nu aveti decat un an pentru a realiza solutiile.
  • Nu aveti cum sa le rezolvati pe toate
  • Eu v-as propune ca de la profesor la profesor sa extrageti din aceste prioritati 2-3 lucruri, asa incat sa puteti spune la finalul mandatului: aceste lucruri au fost rezolvate
  • Se pare ca la intersectia urmatorilor 10-15 ani Romania va avea o mare problema cu competitivitatea fortei de munca, in raport cu cea europeana
  • Eu va ridic o intrebare: avem aprope 500.000 de tineri care nu au obtinut BAC-ul. Daca lucrurile vor continua, sa zicem ca Funeriu a fost cum a fost, dar de 5 ani se reproduce aceeasi situatie: 50% din absolventi nu iau BAC-ul. Daca se mai intampla sa fie inca 5 ani, compromiterea acelui obiectiv al agendei 2020 va fi cel mai mare handicap al Romaniei, dupa faptul ca avem 3 milioane de cetateni in strainatate.

Nechita-Adrian Oros (PNL):

  • Cum vedeti functionarea Consiliului National de Etica?
  • Am sa inchei cu speranta ca nu veti permite patrunderea un universitati a absolventilor de liceu fara Bacalaureat

Cristiana Anghel (PC):

  • A venit modest in fata noastra si ne-a spus ca va colabora, a multumim guvernului dinainte dovedind bun-simt. Ce pot sa-i spun este ca in cazul in care va veni cu initiative care sa vina pe placul competentei, va avea sustinerea mea
  • Trebuie sa aveti curaj

Odon Szabo (UDMR):

  • Trebuie o analiza serioasa a catedrelor pe judete

Petru Andea (PSD):

  • Sunt multe voci din invatamant care se declara sufocate de nivelul de birocratie. Va rog sa precizati cateva elemente pentru debirocratizare
  • Eu cu certitudine afirm ca dl Curaj este un tehnocrat cu rezultate notabile

Catalin Croitoru:

  • Am pasiunea a ceea ce este educatia. Ma bucur tare mult dle ministru ca ati facut o prezentare a unui proiect extrem de ambitios si de complet.
  • Sunteti un adept al continuitatii. Imi doresc tare mult pentru binele scolii romanesti ca cine vine dupa 2016 sa asigure continuitatea la Ministerul Educatiei si sa va pastreze

Adrian Curaj:

  • Voi lupta cat se poate, n-am termen de a spune cat, pentru un buget cu sens pentru Cercetare. Faptul ca am avut bugete atat de mici, faptul ca am suferit atat de mult atunci cand oameni care au decis sa vina in tara a trebuit sa plece - pe mine m-a durut foarte mult. Si acum va spun cu emotie: pur si simplu m-a durut si uneori am simtit durere fizica. Pentru ca fiind in zona de finantare a cercetarii, pe de o parte stiti bine ca am incercat sa debirocratizam la maxim - toata informatia online, fara hartii, fara stampile, fara mormane, deci un respect fata de dvs - si pe de alta parte am vazut cat de multe talente am pierdut
  • Sa stiti ca eu cred intr-o Romanie atractiva pentru toti si atunci cetatenii romani vor veni inapoi mai usor din diaspora
  • Ma voi lupta cu toate armele posibile, si cu sufletul, si cu mainile, si cu tot pentru un buget cu sens
  • S-a spus ceva referitor la o crestere cu 50%. In ultimele 3 saptamani am vorbit foarte mult cu dl ministru Cimpeanu si, imi cer scuze, o sa povestesc ceva si cred ca o sa va placa: Spuneam ca trebuie o crestere majora a bugetului de cercetare si stiti cat de mic este? E 0,24% anul asta. Si atunci am zis ca poate am reusi sa facem alta abordare. Poate 1% nu reusim anul asta, dar ce-ar fi sa cerem plus de 0,12% din PIB pentru cercetare? E in afara erorii de calcul a PIB-ului si ar insemna o crestere de 50% a banilor de cercetare. Eu cred ca ar insemna foarte mult.
  • Sigur ca si educatia are bani si acolo trebuie sa luptam foarte mult, pentru ca si acolo ne trebuie resurse importante si ne trebuie resurse importante pentru ca ne propunem ca universitatile romanesti sa isi atinga potentialul. Eu cred intr-un potential extraordinar.
  • Cu siguranta constructia institutionala costa multa energie si mult efort. Se face cu dragoste, se face cu renuntari si sa stiti pe termen lung. Nu pot sa construiesc peste noapte ceva. Si atunci eu voi face atat cat pot eu.
  • Am inteles ca la sfarsitul anului scolar - la 1 septembrie in cel mai rau caz, ca e vacanta - exista un raport de stare a educatiei. Eu ma bucur si va asigur ca va fi un raport special, pentru ca, va rog frumos, cititi ultimul raport al UEFISCDI pe anul acesta si o sa vedeti cate date importante, cate lucruri acolo. Eu iubesc cercetarea, iubesc invatamantul superior, iubesc scoala romaneasca, trebuie sa spunem ca facem.
  • In legatura cu clasificarea universitatilor: Le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de noi si stiu ce spun. Sa stiti ca nu ne-am oprit. Am facut evaluarea internationala a 70 de universitati, aproape impotriva... vantului. Si sa stiti ca toate universitatile sunt fericite, chiar daca credeau ca le va fi greu, le e bine. Au primit raspunsuri de la colegii lor, au primit sfaturi de la colegii, toti considera partea a II-a a evaluarii (evaluare primara, evaluare institutionala) o reusita. Poate n-am comunicat-o destul.
  • Eu cred ca lucrurile care trebuie sa marcheze: nu toti suntem la fel, nici ca oameni, nici ca institutii, nici ca universitati. Eu cred ca sansa noastra este sa facem explicit ca trebuie sa gasim instrumente de a face - ca la copil, ca la tanar, trebuie sa gasim instrumentele ca scoala sa ii puna in valoare ce are; la fel, noi trebuie sa gasim instrumentele prin care universitatile sa isi atinga potentialul. Nu acelasi potential, ca nu se poate, nu suntem la fel si scolile nu sunt la fel.
  • Eu cred in autonomie. Dar nu cred intr-o autonomie lipsita de sens. Eu cred intr-o autonomie si intr-o responsabilitate a ceea ce se face. Eu cred ca daca nu ai autonomie nu poti sa iei decizii, pentru ca intotdeauna cauti scuze.
  • Eu vreau sa fiu autonom ca sa pot sa iau decizii, sa nu caut scuze si sa raspund si pentru reusita, si pentru nereusita.
  • Sunt convins ca exista experienta institutionala si fiecare institutie trebuie sa cautam sa isi atinga potentialul intreg. Sunt convins ca si ARACIS, dar nu numai el, sunt multe alte institutii importante in care trebuie sa se vada un efort mare de transformare institutionala. Se construiesc greu institutiile, se mentin greu si eu cred ca deschiderea asta spre transparenta, spre tehnologie, uneori, spre ideea de a face lucrurile in favoarea si din punct de vedere al colegialitatii fata de cel catre care te duci, conteaza foarte mult.
  • Sa stiti ca eu sunt obisnuit cu peer-review-ul. Suntem colegi, suntem extrem de taiosi, dar suntel colegi, ne respectam si facem o evaluare care sa ne ajute, o evaluare de constructie. Intotdeauna facem lucrul acesta si cred in el.
  • ARACIS-ul trebuie sa isi gaseasca forma de a creste si sunt convins ca va creste. Eu cred ca se va vedea din ce in ce mai mult si mai bine.
  • Pe de alta parte, eu unul cred in simplificarea administrativa. Si asta inseamna si cate documente, si cum arata evaluarile, dar sunt convins ca sunt oameni care au intelepciune si experienta sa faca realitate lucrurile acestea.
  • ELI-NP este o chestie speciala. Suntem la frontiera stiintifica si tehnologica, nu avem voie sa nu jucam. Dar vreau sa va spun lucru pe care nu l-am auzit atat de des, desi colegii toti din jur au vibrat la acest proiect si au pus energie multa in ultimii ani in a se intampla: ELI are un specific. Prima data in istoria fondurilor structurale, care sunt pentru coeziune, Comisia Europeana a acceptat sa finanteze o infrastructura stiintifica majora, de interes paneuropean. Prima data.
  • Dar sa nu uitam un lucru: ce se asteapta toti? Ca povestea ELI sa fie un spectacol in stiinta si in tehnologie si sa duca la coeziune, la competitivitate, la locuri de munca. Si atunci pentru mine este importanta Valea Laserilor, cum anume putem sa facem o concentrare stiintifica, tehnologica, un spatiu de business. Sa nu uitam ca in 2011 Consiliul Investitorilor Straini punea in top 5 investitii in Romania concentrarea din Romania. Avem traditie, avem istorie stiintifica si tehnologica recenta, avem tot ce ne trebuie sa facem diferenta, numai de noi tine. Si primul pas pe care l-as vedea acolo ar fi: cum conectam zona? 30 de minute centrul orasului, 30 de minute aeroport, 30 de minute Dunare.
  • Pentru ca ELI si Valea Laserilor il vad ca pe un flagship asociat Strategiei Dunarii.
  • Mai avem un proiect flagship al Strategiei Dunarii: Danubius.
  • Asta nu inseamna ca alte proiecte din tara nu sunt de exceptie: ce se intampla la Cluj, ce se intampla la Timisoara, ce se intampla in zona clusterelor de automobile. Dar este important ca aici primii 400 de milioane sunt pusi. Tine de noi sa facem viziunea realitate.
  • A fost o intrebare legata de salariile pentru profesori. Dar sustin un buget important, un buget pentru cercetare, un buget pentru educatie, eu cred ca avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de a recunoaste performanta si sustin. Chiar cred ca trebuie aceasta crestere, eu cred in ea.
  • Dvs mi-ati spus ca sunt prea multe lucruri. Dar eu cred urmatorul lucru: unele se vor putea face, iar pentru altele o sa spun - eu cred ca trebuie sa punem "semintele de viitor" si sa fim convinsi ca Romania se poate schimba prin educatie, stiinta, inovare, antreprenoriat si sa fim constanti in deciziile noastre, adica sa asiguram continuitate.
  • Educatia duala este atat de importanta. O sa dialogam pentru a face ceea ce ii trebuie Romaniei. Ce s-ar putea intampla cu cei sute de mii in tertiar, pentru a nu-i scoate din joc si pentru a-i pregati nu pe higher education, ci tertiar, profesional, pentru piata fortei de munca - aici cred ca putem face foarte multe.

Ecaterina Andronescu:

  • In unanimitate, Elisabeta Lipa a primti votul celor doua comisii
  • Votul la Adrian Curaj: in unanimitate a primit votul celor doua comisii