Grupul minoritatilor national din parlament se delimiteaza de declaratiile facute de deputatul Nicuale Mircovici, afirma liderul acestui grup, Varujan Pambuccian, intr-un comunicat transmis presei. Mircovici, deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat, vorbeste in termeni precum "neam de slugi" sau "bocetul slugii ce o duce rau" despre recentele proteste masive de strada generate de tragedia din clubul colectiv si care au dus la caderea guvernului Ponta intr-o postare pe Facebook.

Varujan Pambuccian (foto arhiva)Foto: Agerpres

Pambuccian afirma ca grupul sau este consternat si mahniri de aceste "jigniri incalificabile".

Redam comunicatul:

"Grupul parlamentar al minoritatilor nationale a luat act cu consternare si mahnire de jignirile incalificabile aduse pe Facebook poporului roman si memoriei celor care au murit in dezastrul de la Colectiv, precum si celor care au strigat in numele lor, de catre dl. deputat Niculae Mircovici, reprezentant al minoritatii bulgare din Romania.

Prin cele spuse, domnul Mircovici s-a plasat in afara respectului pe care un om, un parlamentar si un general al armatei romane trebuie sa il manifeste fata de poporul in mijlocul caruia traieste, pe care il reprezinta si pe care trebuie sa il apere. Domnul Mircovici a reusit prin cele spuse o tripla performanta nefericita, aceea de a insulta un popor, istoria sa si memoria unor oameni care au avut parte de o moarte ingrozitoare.

Grupul nostru parlamentar se delimiteaza cu hotarare de aceste afirmatii, care prin gravitatea lor reprezinta o insulta fara precedent si speram singulara, adusa unui popor."

Iata mai jos ce a postat deputatul pe contul lui de Facebook:

"Un neam de sluga se simte cu adevarat stapan atunci cand posteaza in mediul virtual sub protectia anonimatului sau cand clamand democratia iese in strada (in numar semnificativ-mii sau zeci de mii) asumandu-si mandatul a milioane de oameni care au votat.

Dreptatea se bazeaza pe un adevar rostit pe jumatate si evident inpersonal (sic!, n.r.) sau general Din pacate am ramas in istorie cu tradari de la Burebista la Antonescu,cu invatatul furtului si sperjurului din copilarie,cu zidirea Anei in zid in loc de gasirea solutiei pentru ca zidul sa nu se prabuseasca,cu plansetul pentru ciobanul ucis de cei doi vecini si prieteni,evident tot romani,cu prostia si tupeul ca repere.

Acum am inventat democratia originala, mobilizare pe facebook (la ordin evident) iesit in stada,anulat alegeri,facut jocul cui trebuie si apoi bocetul slugii ca o duce rau.Am scis cu durere in suflet dar nu trebuie sa-mi dati dreptate.Din pacate imi va da viitorul.Noi suntem stapani".