UDMR va incerca sa conteste legea votului prin corespondenta la Curtea Constitutionala, daca va constata ca in forma sa finala aceasta are prevederi neconstitutionale, a declarat liderul formatiunii, Kelemen Hunor, intr-o conferinta de presa. Insa, pentru acest demers este nevoie de mai multe semnaturi decat ar putea strange parlamentarii UDMR.

Conferinta de presa UDMRFoto: Hotnews

"Vom incerca sa atacam la CCR daca vom considera ca forma finala a proiectului are amendamente neconstitutionale. Avem nevoie de 25 de semnaturi la Senat sau 50 de semnaturi la Camera Deputatilor, dar UDMR de unul singur nu are aceste semnaturi", a declarat Kelemen Hunor.

Legea votului prin corespondenta a fost adoptata de Senat luni, urmand ca aceasta sa primeasca votul final la Camera Deputatilor saptamana viitoare.

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu a criticat, de asemenea, proiectul votului prin corespondenta, care a trecut rapid de Senat si a fost asumat de Comisia comuna de cod electoral. Tariceanu a sustinut, marti, ca votul prin corespondenta este birocratic si poate fi fraudat, mentionand ca ”daca ne vom incapatana sa adoptam legea”, atunci ”ne vom trezi cu contestatii la CCR”, scrie Mediafax.

Constitutia spune ca votul este universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Direct este votul, nu prin corespondenta. Acest lucru va permite atacarea la CCR”, a subliniat Tariceanu, potrivit Mediafax.

Kelemen Hunor a declarat ca: ”Trebuie sa tinem cont de aplicabilitatea legii, de prevederile constitutionale. Sigur ca votul trebuie sa fie universal, dar trebuie sa se respecte si secretul votului, precum si securitatea sa. Sa nu existe nicio suspiciune ca cineva vrea sa fraudeze votul. Varianta adoptata ieri in Senat este, din punctul nostru de vedere, o greseala uriasa, o greseala extraordinar de mare”.

Noi consideram ca nu este necesar si nu ai voie sa faci astfel de experimente in societate doar din dorinta de a rezolva o problema reala, dar fara sa stii toate detaliile si consecintele care ar putea sa apara peste cativa ani. Sunt si probleme legate de procedura, dar si probleme constitutionale in ceea ce priveste votul prin corespondenta [...] noi consideram ca pentru alegerile parlamentare, dreptul de a vota al romanilor care locuiesc in strainatate este asigurat de legea alegerilor parlamentare. Din acest punct de vedere, nu este in niciun fel lezat dreptul de a vota. Pentru prezidentiale poate fi o posibilitate votul prin corespondenta. La Camera Deputatilor vom depune amendamente si vom incerca sa explicam cu argumente rationale ca pentru alegerile parlamentare dreptul de a vota in strainatate este asigurat si pentru prezidentiale se poate gasi o solutie mult mai bine gandita decat actuala lege”, a mai sustinut liderul formatiunii.

De altfel, securitatea votului a fost motivul invocat impotriva proiectului votului prin corespondenta si de catre Marton Arpad, deputat UDMR si membru in Comisia comuna de cod electoral. Acesta a sustinut ca nimeni nu poate garanta ca o persoana nu isi poate influenta familia sa voteze intr-un anumit mod la alegeri, ori ca un individ nu va completa buletinele de vot pentru toti membri familiei sale. Arpad a mentionat ca proprietarul unei companii unde lucreaza muncitori romani ar putea sa-i influenteze pe acestia sa voteze pentru un anumit candidat.

O alta problema invocata de Arpad, in cadrul conferintei de presa, a fost cum anume vor fi redistribuite voturile romanilor din Diaspora in circumscriptiile din tara. Reamintim ca, in cazul unei astfel de redistribuiri a voturilor din Diaspora, UDMR ar putea sa nu atinga pragul electoral de 5% pentru intrarea in Parlament, avand in vedere ca la ultimele alegeri au strans 5,2% din voturi.

Kelemen Hunor a declarat ca spera ca etapa discutarii votului prin corespondenta in Camera Deputatilor sa fie mai rationala decat in Senat. ”Nu inteleg cum poti sa votezi un astfel de proiect in cateva minute”, a conchis liderul formatiunii.