Premierul Victor Ponta sustine ca, desi Romania inregistreaza una dintre cele mai mari scaderi ale riscului de saracie din Uniunea Europeana, acest fenomen este inca mult prea extins in tara noastra si apreciaza ca, din acest motiv, sunt necesare in continuare "un discurs si politici ferme de stanga", noteaza Agerpres.

"Ma bucur foarte mult sa vad ca Romania inregistreaza una dintre cele mai mari scaderi ale riscului de saracie si excludere sociala din UE (-4 puncte procentuale!), potrivit Eurostat. Sunt vesti care dau optimism, mai ales ca astazi este Ziua internationala pentru eradicarea saraciei. Saracia e inca mult prea extinsa in Romania, iar combaterea este, cred, mai importanta ca orice", afirma Ponta intr-un mesaj postat, sambata, pe Facebook.

Premierul spune ca pe toata durata mandatului sau a respins "vehement" austeritatea si a luptat pentru un model echilibrat de dezvoltare economica in Romania, "care sa imbine cu succes masurile de crestere cu cele de sprijin social" si care sa aiba in centrul sau oamenii.

"Sigur, sunt constient ca mai avem inca multe de facut! Tocmai de aceea cred ca Romania are nevoie, in continuare, de un discurs si politici ferme de stanga, echilibrate si sustinute de masurile pragmatice de crestere economica. Aceasta a fost viziunea mea de la bun inceput: stanga pragmatica. Aceasta, cred eu, este formula prin care putem accelera in continuare scaderea saraciei", mentioneaza Victor Ponta.