Ziua de 28 noiembrie va fi ziua Bucovinei incepand din acest an, dupa ce Camera Deputatilor a votat miercuri o lege in acest sens miercuri. Dupa exprimarea votului, liberalul Stefan-Alexandru Baisanu, deputat de Suceava si unul dintre cei patru initiatori ai proiectului de lege, a multumit colegilor si a recitat cateva versuri din "Cantac despre Bucovina".

"Canta cucu bata-l vina/ De rasuna Bucovina/ Canta cucu sus pe casa/ Toti feciori stau la masa/ Nici nu beau nici nu mananca/ Dar sunt suparati si canta/ Canta toti de suparare/ Ca au ordin de plecare" - acestea sunt versuri ce au putut fi auzite de la microfonul principal din plenul Camerei Deputatilor.

Proiectul de Lege privind declararea zilei de 28 noiembrie -Ziua Bucovinei a fost initiat de deputatul Baisanu si de senatorii liberali Catalin Boboc, Tudor Chiuariu si Paul Ichim. El a fost depus in parlament pe 2 octombrie 2013 si a trecut de Senat pe 25 iunie 2013.

Potrivit expunerii de motive, în data de 28 noiembrie a fost convocat la Cernăuţi un Congres general al Bucovinei, la care au participat reprezentaţi ai românilor şi ai tuturor etniilor din această provincie, noteaza Agerpres.

Proiectul prevede, de asemenea, că, în contextul acestei sărbătoriri, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. Fondurile necesare organizării acestora vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.