Premierul Victor Ponta a afirmat, in discursul sustinut marti in Parlament, la dezbaterea motiunii de cenzura impotriva Guvernului sau, ca nu a semnat niciodata niciun fel de contract cu vreo societate cu capital de stat si a sustinut ca firma la care a lucrat ca avocat co-presedintele PNL Alina Gorghiu a avut mai multe contracte cu AVAS.

Victor PontaFoto: Agerpres

"Se vorbeste acolo (in motiunea de cenzura - n.red.) despre contracte. Nu am semnat niciodata niciun fel de contract cu vreo societate cu capital de stat. Stiu ca a semnat domnul Sova cu societati din portofoliul AVAS, condusa atunci de catre domnul Teodor Atanasiu. Deci dumneavoastra vreti acum sa-mi dau eu demisia pentru ca domnul Atanasiu cu Sova au semnat niste contracte? Care e logica? Sau poate domnul Atanasiu a fost sfatuit gresit de catre o consiliera a domniei sale, care era si avocat si care stia foarte bine ce inseamna contracte cu statul, daca cumva le-a uitat doamna consilier avocat Gorghiu. Am in fata asa: contract Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 25.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 10.000 de euro plus TVA, Gorghiu- Pop si Asociatii - AVAS, 6.000 de euro plus TVA. Sunteti cam scumpa, doamna Gorghiu! Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 15.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop si Asociatii, 10.000. de euro plus TVA", a afirmat Victor Ponta, in plenul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Victor Ponta a adaugat ca au mai existat si ''alte doamne care au crezut ca daca au protectie nu o sa pateasca niciodata nimic'': "Cand va uitati la paiul din ochiul cuiva sa nu va incurce barnele si vreau sa spun un lucru. Mai credeau si alte doamne ca, daca au protectie, nu o sa pateasca niciodata nimic si vreau sa va aduc aminte, doamna Gorghiu, de colegul dumneavoastra Teo, (...) Teo Nicolescu, care de aici de la tribuna, venea si spunea 'sa-i pedepsim pe corupti'. Cred ca e un pic afara acum inainte de a intra din nou acolo (n.r. - pus sub acuzare de DNA pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul ANRP)."

Victor Ponta a mai spus ca vor vota la motiune "oameni care sunt trimisi in judecata, condamnati": "Imi pare rau pentru Dan Motreanu. Asta e viata! Daca tot sustii un lucru trebuie sa-l sustii pana la capat, dar stiti ce, dragi colegi, il aud pe domnul Predoiu, fost candidat la Buzau in 2008, vorbind despre legalitate si statul de drept si despre cum o sa-i ia pe PSD-isti dubele. Mai tineti minte cine zicea chestia asta? Cred ca domnul George Scutaru, tot de la Buzau. Poate aude totusi domnul Predoiu."