Primarul sectorului 3 si presedintele Organizatiei PSD Bucuresti, Robert Negoita, sugereaza ca renuntarea sa la candidatura pentru sefia partidului, venita la doar o zi dupa ce isi anuntase intentia in acest sens, nu a fost rezultatul unor presiuni.

Robert NegoitaFoto: Agerpres

"Arat eu a om care sa cedeze la presiuni?" a raspuns el jurnalistilor, cand a fost intrebat daca au existat presiuni la adresa sa dupa ce si-a anuntat intentia de a candida impotriva lui Liviu Dragnea la alegerile ce vor avea loc pe 11 octombrie, citat de Mediafax.

Negoita a anuntat miercuri pe Facebook, intr-o inregistrare video, ca isi retrage intentia de a candida, intentia anuntata marti in fata jurnalistilor prezenti la sediul PSD.

Candidatura sa era considerata surprinzatoare intrucat pe 10 septembrie, dupa ce a fost ales in unanimitate presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti (a fost singurul candidat), a adoptat o rezolutie prin care cerea organizarea Congresului partidului in prima jumatate a lunii octombrie, motivul fiind tocmai ca "Liviu Dragnea si conducerea partidului sa capete legitimitate".

Ulterior, Robert Negoita era vehiculat drept candidat la Primaria Generala din partea PSD, insa pe 17 septembrie a anuntat pe Facebook ca ramane la Sectorul 3 si nu va candida pentru Capitala. "Eu nu am uitat de angajamentele pe care mi le-am luat in vara anului 2012, in fata locuitorilor din Sectorul 3. Am venit atunci cu un program si am promis ca il voi realiza. Avand in vedere ca Sectorul 3 este cel mai mare "oras" din Romania, dupa Capitala, procesul de anvelopare a tuturor blocurilor nu putea fi finalizat intr-un singur mandat. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care imi doresc sa merg mai departe!"

"Sunt decis sa candidez pentru functia de presedinte PSD la scrutinul din 11 octombrie. Este un moment important pentru Romania, este un moment crucial pentru PSD. Cel mai mare partid din Romania, care este la putere, care are prim-ministru, este intr-o situatie delicata. Premierul a avut prima infatisare ieri, intr-un dosar penal, presedintele interimar este condamnat in prima instanta, iar peste cateva zile avem alegeri", a declarat Negoita marti, la sediul PSD, citat de Mediafax.

Liderul PSD Bucuresti spunea ca oamenii asteapta acum de la PSD "responsabilitate" si "maturitate", motiv pentru care s-a hotarat sa candideze. "Doar in momentele grele se vad cei care au determinare, cei care au curaj si dorinta de a ajuta la iesirea din impas. Nu ne putem permite actiuni sau optiuni riscante".

Acesta spunea ca a discutat cu Liviu Dragnea despre candidatura sa, iar Dragnea nu avut obiectii. "I-am comunicat ca voi candida. Nu-l deranjeaza. Suntem colegi, ne respectam reciproc si competitia nu face altceva decat sa stimuleze", a spus Negoita.