Ministrul Sanatatii Nicolae Banicioiu a confirmat, pentru Agerpres, ca si-a dat demisia de la conducerea filialei PSD Sector 4, declarand ca nu doreste sa faca parte din echipa lui Robert Negoita, presedintele organizatiei PSD Bucuresti si cel care a anuntat ca vrea sa candideze la sefia partidului.

Nicolae BanicioiuFoto: Agerpres

"Nu vreau sa fac parte din echipa condusa de Robert Negoita", a precizat Banicioiu.

Surse politice au declarat pentru Agerpres ca Negoita i-ar fi propus lui Banicioiu functia de vicepresedinte al organizatiei din Capitala.

Consiliul Organizatiei PSD Bucuresti, reunit miercuri in sedinta, a votat componenta noului Birou Permanent.

Potrivit noii componente a conducerii PSD Bucuresti, au fost alesi in functia de vicepresedintii ai PSD Bucuresti: Rodica Nassar - lider PSD sector 2, Ioan Mihalcea - presedinte PSD sector 3, Cristian Rizea - presedinte sector 5 si Gabriel Mutu - presedinte PSD sector 6. Presedintele PSD sector 1, Dan Tudorache, a devenit presedinte executiv al PSD Bucuresti, iar in functia de secretar executiv al organizatiei a fost ales Constantin Mitache.