Motiunea simpla pe Transporturi din Senat a picat. Liviu Dragnea: Sunt nemultumiri indreptatite legate de activitatea Ministerului Transporturilor, dar i-am rugat pe senatori ca motiunea sa pice

de I.R.     HotNews.ro
Marţi, 15 septembrie 2015, 19:07 Actualitate | Politic

Motiunea simpla pe Transporturi depusa de senatorii liberali a picat marti la votul in plen, cu 56 voturi pentru, 75 impotriva si 5 abtineri. Inainte de sedinta de plen a avut loc o sedinta "tensionata" in cadrul grupului PSD de la Senat, la care a participat si Liviu Dragnea. Presedintele interimar al PSD a declarat ca a "intervenit" in sedinta grupului social-democrat din Senat pentru a le cere colegilor sai sa ii acorde in continuare credit ministrului Transporturilor, Iulian Matache.

Potrivit lui Dragnea, discutia din cadrul grupului senatorilor social-democrati a fost una tensionata, existand nemultumiri 'indreptatite' cu privire la activitatea Ministerului Transporturilor si nu nemultumiri legate de 'mici interese locale', transmite Agerpres.

"Nu pot spune ca l-am salvat (pe Iulian Matache - n.r.), ca nu era sa se inece si l-am scapat de la inec. A fost o discutie destul de tensionata in grup, am fost anuntat si din acest motiv am si venit la grup. Sunt nemultumiri indreptatite ale senatorilor legate de activitatea Ministerului Transporturilor, dar i-am rugat pe colegii senatori ca aceasta motiune simpla sa pice. De asemenea, i-am solicitat ministrului Matache sa tina cont de tot ceea ce s-a spus astazi, adica nu sunt nemultumiri legate de mici interese locale, sunt nemultumiri legate de infrastructura in general, de domeniul de care se ocupa Ministerul Transporturilor. (...) Colegii senatori au acceptat si, politic am pus problema, motiunea simpla trebuie sa pice, iar in perioada urmatoare i-am rugat sa acordam in continuare credit domnului Matache", a precizat Dragnea.

Liderul social-democrat si-a exprimat, totodata, speranta ca, in urma discutiilor cu senatorii PSD, Iulian Matache "a inteles ceva si activitatea ministerului se va imbunatati".

Intrebat daca, in opinia sa, Iulian Matache este un bun ministru, Dragnea a replicat: 'Din moment ce azi am intervenit pentru ca el sa isi continue activitatea, cred ca trebuie sa ii acordam credit. Depinde numai de dumnealui daca intalnirea de azi a fost o oportunitate pe care sa o foloseasca si sa aiba o activitate mai buna si mai bine cunoscuta sau nu'.

De asemenea, Liviu Dragnea a tinut sa precizeze ca Iulian Matache este desemnat politic ca ministru al Transporturilor, fiind si membru al PSD.

"Dl. Matache este si membru de partid. A votat in CEX atunci cand s-a votat presedintele interimar, acolo numai membrii de partid puteau sa voteze si, din moment ce a votat, este membru de partid pe de-o parte. Pe de alta parte, este pus (la sefia Ministerului Transporturilor - n.r.) politic. Orice ministru, in orice Guvern este pus politic, nu este un Guvern de tehnocrati. De la premier pana la orice ministru trebuie sa fie votati in Parlament, deci votati politic. Eu sper sa inteleaga ca este pus politic si ca trebuie sa aiba o relatie corecta si onesta, nu numai dl. Matache ci toti ministrii, asa cum si premierul o are cu grupurile parlamentare din toata coalitia. Eu cred ca toti ministrii trebuie sa urmeze exemplul premierului, sa-l faca bucuros", a mai spus presedintele interimar al PSD.

Ulterior, plenul Senatului a inceput marti dezbaterea motiunii simple a PNL, intitulata "Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicaieri".

La dezbatere participa ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

In document, liberalii acuza faptul ca "indolenta Guvernului Ponta a dus la stagnarea proiectelor de modernizare a infrastructurii din Romania' si la pierderea a trei miliarde de euro din fonduri europene, liberalii dorind astfel sa traga un semnal de alarma cu privire la necesitatea unui management responsabil in domeniul transporturilor, in lipsa caruia infrastructura din Romania risca 'sa ajunga in pragul colapsului".










771 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Dottore e Sluga lui Lord Of Telorman (Marţi, 15 septembrie 2015, 19:13)

    un domn [utilizator]

    foarte tare !!!!
  • +1 (1 vot)    
    incompetent, dar e numit politic... (Marţi, 15 septembrie 2015, 19:17)

    lili [anonim]

    Ca toti Ministrii, spune sincer Dragnea, sunt incompetenti dar au fost votati si numiti politic!
    O adunatura de incompetenti numiti politic!
    Dle Drgnea, e chiar imposibil sa gasiti macar unul care sa fie numit politic dar sa fie si competent?!
    Unul singur macar, dar NU aveti, colcaie incompetenta si coruptia in PSD, ca si in "noul" PNL, ca in toata clasa politica roamneasca!
    Un cuvant nu aud de la Dranea asa cum nu am auzit nici de la Ponta(nici de la Boc, nici de la T Basescu), NU aud cuvantul COMPETENT!
    Astia nu au notiunea cuvantului COMPETENT!
    Ce sa mai asteptam de la politrucii astia!?
    Nimic.
    Sila!
    Cand vom auzi un PM sau un Ministru vorbind si propunand oameni competenti care sa fie recunoscuti prin realizarile lor ?!
    Niciodata.
  • +1 (1 vot)    
    Matache (Marţi, 15 septembrie 2015, 20:21)

    Codruta N [utilizator]

    ... cel care a avut grija sa fie daramata ILEGAL hala Matache! :P
    NORMAL ca trebuie tinut acolo - doar e omu' li' Oprescu.... nuuu...? ;)


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică