Liderul Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, a fost ales luni, la Targu Mures, in fruntea comisiei de initiativa legislativa cetateneasca pentru promovarea in Parlamentul Romaniei a statutului de autonomie al tinutului secuiesc, in baza unei colaborari cu Consiliul National Secuiesc (CNS), potrivit Agerpres.

Laszlo Tokes (foto arhiva)Foto: AGERPRES

'Multumesc pentru alegerea ca presedinte al Comisiei de initiativa a legii privind autonomia tinutului secuiesc. Acest fapt are mesajul ca CNMT si CNS continua acea cooperare, conlucrare in spiritul careia am tinut sedinta noastra comuna la inceputul lunii iunie anul curent si iata ca in aceasta comisie se intruchipeaza, cu aceasta ocazie, cooperarea noastra stransa in vederea realizarii diferitelor forme de autonomie in Transilvania. Este o cinste pentru mine sa devin presedinte al comisiei, de altfel aceasta functie nu are prea mare insemnatate, are o insemnatate mai mult simbolica, simbolizeaza acea unire sub semnul careia luptam pentru autonomia comunitatii maghiare, respectiv a secuimii din Transilvania, din Romania', a afirmat Tokes Laszlo, intr-o conferinta de presa.

Acesta a spus ca priveste cu ingrijorare faptul ca UDMR nu si-a indeplinit promisiunile privind elaborarea si inaintarea in Parlamentul Romaniei a proiectului de lege privind autonomia tinutului secuiesc si ca de aceea organizatiile CNMT si CNS nu renunta.

'UDMR si de data aceasta, dupa 25 de ani de taraganeala, din nou conditioneaza inaintarea proiectului de lege de momentul oportun. Oare cand va sosi momentul oportun dupa 25 de ani de asteptari desarte? Noi nu ne lasam batuti si chiar de aceea am constituit comisia de initiativa', a sustinut acesta.

Liderul CNS, Izsak Balazs, a precizat ca aceasta comisie de initiativa are 15 membri si ca urmeaza sa identifice voluntari care sa ajute la strangerea a 100.000 de semnaturi, iar, in paralel, se va face si o analiza a reglementarilor referitoare la initiativa cetateneasca, pe care le considera restrictive.

'Va fi sarcina acestei comisii sa redacteze un studiu al Legii 198/1999, care reglementeaza initiativa cetateneasca, tocmai in vederea schimbarii acestei legi, precum si a prevederilor art. 74 din Constitutie, avand in vedere ca atat prevederile constitutionale, cat si legea sunt deosebit de restrictive, antidemocratice. In acest domeniu este cea mai antidemocratica si restrictiva lege din Europa, drept dovada din 1999, de la adoptarea acestei legi, in Romania nu s-a adoptat nicio lege la initiativa cetatenilor. Este imposibil din cauza distributiei teritoriale a reprezenta interese de nivel regional. Si numarul de 100.000 de semnaturi este foarte mare si restrictia teritoriala face sa fie destul de dificila', a spus acesta.

Izsak a mai aratat ca intre proiectul statutului de autonomie al CNS-CNMT si cel al UDMR ar exista mai multe diferente si ca spera ca UDMR sa desemneze o persoana pentru a face parte din comisia de initiativa, pentru armonizarea proiectelor.

'Acum s-a constituit o comisie care inainte sa depuna la Parlament trebuie sa publice in Monitorul Oficial. Eu totusi mai sper ca putem discuta si de apropierea pozitiilor, noi am facut o oferta UDMR, am cerut sa desemneze o persoana in aceasta comisie, pentru a face propuneri de modificare a statutului adoptat de CNS pentru a apropia pozitiile noastre. Din pacate, la aceste propuneri, la aceste incercari de apropiere nu am primit raspuns. Dar eu sunt inca optimist si sper in sansa dialogului', a mai afirmat liderul CNS.